Pentru a sti ce sa facem daca avem un copil timid, trebuie sa cunoastem cauzele timiditatii, astfel incat sa stabilim cele mai bune procedee de „vindecare”.
Specialistii recunosc existenta a doua categorii de cauze:
a) anumite predispozitii innascute, un anumit tip de sistem nervos raspunzator de fiziologia emotivitatii, anumite deficiente temperamentale;
b) o educatie gresita in familie.
Daca in primul interventia este mai grea, in al doilea caz, depinde de noi sa evitam instalarea unor adevarate traume in sufletul copilului, pentru ca timidul este de fapt un neadaptat, o persoana care stabileste greu relatii cu cei din jur, care nu reuseste sa-si scoata in evidenta adevarata valoare si care, in ultima instanta, are de pierdut.
Iata cateva din motivele ce tin de educatie si care duc la aparitia timiditatii:
– o protectie exagerata din partea parintilor, care isi inchid copiii intr-un turn de fildes, nu-i lasa sa faca parte din diferite grupuri, nu-i lasa sa interactioneze cu alti copii, nu le dau responsabilitati, nu le permit nici sa primeasca, nici sa ofere;
– la polul opus se afla o exigenta exagerata, pretentii greu de indeplinit, care-i dau impresia copilului ca nu este bun de nimic, ca este sub nivelul celorlalti, lipsa oricarei incurajari in momentul progresului;
– evenimente neplacute aparute in familie ( certuri, divort, violenta, lipsuri mari materiale ) , care-l fac pe copil sa se simta inferior celorlalti.
Vestea buna este ca timiditatea se poate vindeca, cel putin partial. Avem insa nevoie de rabdare, tact si sa ne cunoaste foarte bine copilul.
Iata cateva idei pe care le puteti aplica, fara a uita insa ca fiecare copil este unicat si ca nu exista retete general-valabile.
– nu faceti caz de timiditatea copilului, nu-i amintiti mereu acest lucru ( „ai grija sa nu te intimidezi” ) ;
-nu-l certati cand are un esec a carui cauza considerati ca este timiditatea, oricum faptul este consumat ( ” ti-am spus ca n- are de ce sa-ti fie frica…” );
– tineti seama de faptul ca timidul este sensibil, anumite gesturi, cuvinte, il afecteaza mai mult decat pe ceilalti;
– incurajati- l in permanenta, are nevoie de aprobare, de laude, de incredere;
– timiditatea este insotita adeseori de complexe de inferioritate, ajutati-i sa- si depaseasca aceste complexe;
– nu-l protejati excesiv, in ideea ca este timid, dimpotriva, dati-i sarcini, responsabilitati, lasati-l sa ia hotarari, chiar daca acestea nu sunt cele mai bune, lasati-l sa vada consecintele si sa judece singur;
– ajutati- l in diferite activitati, dar cu tact, fara reprosuri ulterioare, mai ales daca obtine un succes cu activitatea respectiva ( fraze de genul ” daca nu eram eu, nu reuseai” sunt foarte paguboase, dar din pacate, des folosite de parinti );
– nu-i spuneti in permanenta ce trebuie si ce nu trebuie sa faca, aceasta atitudine ii va da un sentiment de nesiguranta;
– nu uitati ca o actiune concreta, care il va conduce spre un succes real ( rezolvati impreuna o problema, desenati impreuna, alergati impreuna) face mai mult decat o mie de sfaturi si explicatii.
O categorie aparte o reprezinta copiii care isi ascund timiditatea si care reactioneaza exct in sens opus, exagerat, devin agresivi, simt ca trebuie sa se apere cu orice pret, chiar si atunci cand nu este cazul.
In ultima instanta experienta sociala a copilului, apartenenta lui la cat mai multe grupuri ( clasa, grup de joaca, grupuri formate pe baza unei activitati comune ) , relatiile cu cat mai multi copii si adulti, il vor ajuta pe copil sa- si depaseasca temerile, nesiguranta, timiditatea.