Indiferent de călătorie, lungă sau scurtă, îmi amintesc că era o problemă când aveam copiii mici pentru că se plictiseau foarte repede și nu aveau răbdare să mai stea pe scaun sau pe banchetă.
Astăzi mulți părinți preferă să îi țină țintuiți în fața unei tablete cu desene animate dar soluția nu este viabilă la un drum mai lung și nici sănătoasă.
Iată mai jos câteva idei despre ce i-ai putea pune să facă pe timpul unei călătorii:
- Tava minune – o vreme am folosit o măsuță ca cea de laptop pe care se jucau sau colorau în mașină dar am observat că la orice curbă sau frână își scăpau creioanele sau jucăriile pe joc așa că a trebuit să găsesc o altă soluție. Am folosit o tavă pe care eu am prins-o de măsuță dar se poate folosi și numai tava. Pe tăvile metalice închise șa culoare se poate desena și cu creta, băieților mei le plăcea să își facă propriile trasee și apoi să se joace cu mașinuțe mici pe ele. În loc de tavă mai poate fi folosită și un suport de foi cu cleme, o măsuță specială din comerț sau ceva creat special din carton, pânză ca în modelele de mai jos. Sunt importante buzunarele în care copilul își poate pune creioane, mici jocuri și jucărioare.
2. Activități printabile – înainte să pleci de acasă printează mai multe pagini cu ceva potrivit vârstei și preferințelor copilului. Din experiența mea aceste pagini trebuie să aibe activități diverse pentru că așa o să le mențină atenția mai mult timp: pagini de colorat din desenele lor preferate, pagini cu colorează după număr, găsește diferențele, găsește obiectele,
3. Jocuri simple – dacă ai doi copii poți găsi ceva ce să joace împreună (joc de cărți, uno, nu te supăra frate, x și o), dar există și jocuri care se pot juca doar solo: construiește după model, jocuri de memorie, de sortare etc. Nici măcar nu aveți nevoie de investiții scumpe pentru că puteți să le printați de pe net gratuit.
4. Jocuri magnetice – jocrile mici magnetice sunt concepute special pentru călătorii și poate fi șah, table, puzle, orice.Avantajul lor este că se previne astfel împrăștierea și pierderea pieselor la mișcările mașinii.
Dar dacă nu vreți să investiți în ceva scump, puteți confecționa singuri puzle magnetic sau orice joc iubit de copii
în cutiuțe metalice, lipind folie magnetică pe piese sau folosind o tavă metalică pe care se pot pune pagini printate și piese cu magnet. Se poate folosi și o tablă magnetică mică.
5. Lego în miniatură – băieților mei le plăcea mult să se joace cu lego când erau mici. Dar în călătorii nici nu voiam să aud să ia cu ei deoarece se împrăștiau piesele peste tot. Există totuși variante de puzzle mic de călătorie sau poți crea chiar tu folosind o cutiuță pe care fixezi plăcuța de bază și piesele pot fi în cutie sau într-un buzunăraș prins de aceasta. Oricum ai nevoie de piese mici.