Zilele trecute am fost la iarbă verde cu niște prieteni și copii lor au stat doar pe pătură butonând tabletele. Nu s-au ridicat să se joace cu mingea, nici când i-a chemat tatăl să-l ajute cu grătarul, nimic.
Asta mi-a amintit despre o experiență tristă pe care am avut cu propriul meu băiat. Le-am povestit-o lor și vreau să v-o împărtășesc și vouă.
Într-o vacanță școlară, s-a întâmplat că nici eu nici soțul nu am putut să ne luăm concedii. Cum copiii noștri erau toți peste 10 ani, nu ne-am făcut mari probleme. Am avut grijă să aibă mâncare în frigider (noi vedeam după ora 15.00) și în rest ne-am propus să-i lăsăm mai liberi pentru că erau copii buni, premianți și nu avuseserăm probleme mari cu ei până atunci. Le-am dat voie să folosească televizorul, computerul, consola de jocuri, să facă ce simțeau ei.
O perioadă a fost bine, doar cu mici hârjoneli pentru care mă mai sunau cei mai mici. Cred că după 3-4 săptămâni în care fusesem plecați împreună doar în weekend, am observat că Alex, cel mare, de 15 ani atunci, avea cearcăne adânci și arăta obosit. Pentru că tocmai trecuse prin examenul de capacitate și o mulțime de stres, am gândit că asta era cauza și o să-și revină.
Supraveghindu-l mai cu atenție, am văzut că mânca foarte puțin, era tăcut și se retrăgea mereu în camera lui. Am fost să văd ce face. În majoritatea timpului juca un joc cu bile pe computer, nu a fost nimic să mi se pară violent sau nepotrivit. Nu mai ieșea însă nici cu prietenii lui la fotbal, a motivat că majoritatea sunt plecați în tabere. Cum arăta din ce în ce mai rău, am sunat medicul de familie pentru o programare. Doctorița, plecată în concediu și ea, a zis sa-i dau multivitamine, că e probabil surmenaj în urma examenelor și că îl pot duce la urgențe dacă apare febră sau ceva mai serios. Trebuia să plece curând și el într-o tabără dar a început să îmi spună că e prea obosit și vrea să o anulez. Din partea mea a fost ca o eliberare, băiatul meu avea clar o problemă și nu voiam să stau îngrijorată că i se va face rău pe acolo.
Ceva ce nu m-am așteptat…
După încă o săptămână, am mers într-o noapte la bucătărie după o cană cu apă și am văzut o lumină slabă în camera băieților. Am intrat și l-am găsit pe Alex butonând la jocul lui cu bile. Mi-a zis că nu a putut dormi și de aia îl joacă. M-am cutremurat! Nu era copilul care să piardă nopțile, chiar când avea multe teme se străduia să termine devreme. Până în zori am stat supraveghindu-l din hol, a fost în pat dar s-a tot foit și nu a dormit un minut. Mi-au trecut prin minte tot felul de scenarii, de la cancer, leucemii și alte diagnostice posibile, așa cum numai o mamă poate să facă asta. La prima oră i-am dus pe cei mici la sora mea și l-am luat pe Alex la urgențe.
După un control sumar doctorița l-a trimis la psiholog. Am fost mai mult decât indignată- copilul meu părea să aibă probleme fizice mari iar ea credea că e nebun sau ce? Dar am mers gata să-i dovedim pediatrei că se înșelase. Psiholoaga era o tipă tânără, parcă acum ieșită de pe băncile facultății. O vreme a stat de vorbă cu el cu mine de față apoi mi-a spus să aștept pe hol. Mi s-a părut că a durat o veșnicie. Apoi m-a chemat singură să îmi spună bomba:
– Doamnă, copilul dvs este dependent de jocuri. Poate nu ați observat sau a știut el cum să ascundă asta, dar totul i se trage de acolo- oboseala, faptul că e retras, că evită altă activitate, că găsește scuze. Nu mai mănâncă, nu mai doarme, nu mai vrea să facă nimic altceva decât să stea în fața computerului cu bilele lui. E o formă de adicție gravă, a recunoscut că nu e prima noapte pe care o pierde la joc și că ziua îl joacă mai mult de 10h.
Am rămas mută. În loc să mă bucur că nu e cancer sau ceva care să necesite operații urgente ori internare, am stat cred că 15 min în baie să-mi revin și nu am putut scoate nici un cuvânt până acasă.
Mi-am luat un concediu fără plată, am mers cu el la terapeut, a făcut tratament, a luat somnifere ca să poată dormi, i-am supravegheat strict programul. A trecut printr-un sevraj adevarat așa cum numai alcoolicii sau drogații fac: plânsete, țipete când îl opream de la computer, amenințări că se sinucide, tremurături. Ne-a întins nervii și răbdarea la maxim. Slavă Domnului că și-a revenit chiar la timp pentru noul an școlar și că de atunci nu a mai avut probleme.
Vreau să sfătuiesc părinții care sunt bucuroși că cei mici nu fac obrăznicii și butonează jocurile sau televizorul în vacanța lor, să nu vă lăsați înșelați ca mine. Dependențele nu au vacanță, nu îi lăsați să facă ore în șir același lucru, oricât de mult le-ar plăcea.