În societatea noastră românească percepția generală este că datoria bunicilor este să aibă grijă de copii când părinții nu sunt acasă, să țină nepoții în vacanțe, să facă vizite cu cadouri pentru cei mici sau cu bunătăți de la țară. Rolul de exemplu și de model pentru generația în formare este subestimat.
Eu pot spune că am învățat de la bunica mea maternă ce înseamnă munca grea și dăruirea pentru ceea ce faci. Era de la țară, doar o angajată la un CAP din timpul comunist, apoi a avut câteva hectare pe care semăna porumb, grâu și struguri. Se trezea în zori, lua sapa în spinare și străbătea kilometri întregi până la câmp să vadă cum sunt plantele ei iubite, dacă au mai crescut, dacă au apă destulă, dacă trebuiesc săpate sau stropite pentru buruieni. Le vorbea ca unor copii, făcea tot ce-i stătea în putință să le facă să crească, suferea cu ele când nu ploua sau nu creșteau. Pe ploaie, pe vânt, pe caniculă… Rar mai vezi astăzi așa ceva.
Dar nu povestea mea vreau să o spun astăzi, ci pe cea a marelui neurochirurg român Profesor Dr. A.V. Ciurea. În întreaga sa carieră a efectuat peste 23 000 de operații pe creier la copii, a scris peste 35 de cărți de specialitate (cea mai importantă fiind „Tratatul de Neurochirurgie”, cu recunoaștere națională și internațională ), a avut o contribuție importantă la cercetarea în acest domeniu și a fost acceptat ca membru al Societății Internaționale de Neurochirurgie Pediatrică.
Întrebat despre alegerea și începuturile carierei sale, această mare personalitate precizează des rolul bunicilor săi, tot medici, care i-au insuflat dragostea lor pentru medicină.
”Am avut mulți medici în familie, inclusiv bunicii mei din Vaslui. Am copilărit la Vaslui dar și la Brașov sub Dealul Melcilor. Bunicii mei vorbeau numai despre medicină în fața mea și la 6 ani aflasem cu surprindere ce este un forceps și că acesta ajută la aducerea pe lume a copiilor. Biblioteca bunicului meu era impresionată: era formată din cărți de medicină în engleză, franceză și germană. Cultura generală și medicală era cu totul excepțională, iar limbajul mai mult decât academic. De multe ori, se vorbea direct în limba franceză. ”
Acești bunici intelectuali au adus mai mult decât gemuri și bulion în viața acestui copil. Nu că acestea ar fi rele, dar admir oamenii care nu se mulțumesc cu succesele lor, nu încearcă doar să arate că sunt ei cei atoate-știutori și înțelepți, ci fac totul ca să inspire și generațiile următoare să facă ceva cu viața lor.
Pentru că și părinții lui Ciurea au fost medici, toți l-au îndrumat spre această meserie și a devenit student la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj Napoca. Tot bunica a fost cea care s-a gândit cum să facă să-și ajute nepotul să treacă de la teorie la practică și să prindă gustul chirurgiei:
”Prima zi de spital am avut-o într-un stagiu din anul II de facultate, benevol, în cadrul Spitalului Județean din Vaslui, unde m-a dus chiar bunica mea de mână și am asistat la primele operații chirurgicale, pentru testarea rezistenței psihice. Chirurgul operator fiind chiar Dr. Bancu, directorul spitalului. Când am ajuns la Profesorul Constantin Arseni eram deja chirurg întrucât parcursesem doi ani de externat și trei ani de internat, deci, peste patru semestre de specialități chirurgicale. ”
Această practică voluntară începută la îndemnul bunicii l-a ajutat să se călească psihic, să învețe de la cei mai buni chirurgi, să facă primii pași spre ceva extraordinar: să devină unul dintre cei mai mari neurochirurgi pediatrici pe care l-a avut țara noastră.
Dacă ești bunic sau bunică, nu uita ca, pe lângă minunatele bucate, să pui ceva neprețuit în nepotul tău, să dai mai departe o valoare, o pasiune sau ceva care nu piere. Așa ca într-o zi ei să arate cu mândrie înapoi spre cei care i-au inspirat sau i-au învățat acel lucru.