Ca și adult te gândești poate că nu e o mare problemă faptul că cel mic are câteva scaune diareice. Într-adevăr, nu trebuie să te alarmezi din prima. Aproape orice bebeluș trece prin episoade acute de diaree și pot fi reacții temporare la schimbarea alimentației mamei care alăptează, trecerea la alimentația solidă și acomodarea cu alimente noi, etc. De obicei în aceste situații copilul nu prezintă alte simptome, continuă să se alimenteze și acceptă lichide, are o stare generală bună.
Când diareea la bebeluș trebuie să te îngrijoreze:
- când e însoțită și de vărsături, febră, plâns incontrolabil
- când durează mai mult de o zi, are scaune cu sânge sau în mod continuu, eliminând tot ce mănâncă
- când nu mai acceptă mâncarea sau lichidele
- când copilul arată grav bolnav, apatic, palid
- când prezintă semne de deshidratare: buze crăpate și arse, gura lipicioasă, ochii afundați în orbite, urină de culoare închisă, udă mai puține scutece decât de obicei sau deloc, agitație, respirație rapidă sau dimpotrivă, somnolență, pielea devine uscată și ridată, se cuteză când este apucată cu 2 degete, plâns fără lacrimi, apatie
Ce să faci în caz de diaree la bebeluși:
- urmărește-i atent simptomele și prezintă-te la medic sau la urgențe când acestea arată agravare
- continuă să-l alăptezi și să-i dai lichide
- nu-i administra medicamente sau leacuri băbești fară avizul medicului- în toxi-infecțiile alimentare și unele tipuri de diaree bacteriană, scaunele diareice ajută la eliminarea substanțelor care au produs-o și oprirea lor prea curând poate prelungi afecțiunea.
- îi poți da fară probleme soluții de rehidratare orală care se prepara cu apă fiartă și răcită pentru că conțin cantitățile perfecte de glucoză, potasiu și sodiu- cumpărați din cele speciale pentru sugari să aveți în casă
- dacă a trecut deja la alimentație solidă și mănâncă, dă-i alimente ca: orez fiert, banane, iaurt, legume fierte (morcov, rădăcinoase), cartofi copți, ouă fierte tari, pâine prăjită, cereale, orice tip de lichide acceptă
Atenție!
Diareea la bebeluși poate duce foarte repede la deshidratare și de multe ori simptomele sunt greu de observat. Prezența vărsăturilor sau febrei sunt factori de agravare. Deshidratarea severă poate afecta funcționarea rinichilor, ducând la apariția pietrelor, blocaj, poate da constipație, iar în cazuri grave poate provoca afecarea creierului, comă și chiar moarte.
Chiar dacă nu are decât 2-3 scaune diareice pe zi dar acestea durează mai mult de 3-4 zile, pot indica o afecțiune care trebuie tratată, alergii alimentare, reacții la anumite medicamente administrate etc, așa că și în acest caz trebui să vă prezentați cu el la medic.