Copilul tău se joacă singur, desenează, colorează, însă este ruşinos şi uneori intimidat de prezenţa altor copii? Atunci, poate nu ar fi rău să îl ajuţi să îşi facă prieteni şi să înceapă să interacţioneze cu alţi copii. Partidele de joacă organizate pot fi un bun început pentru un copil timid, iar dacă îl ghidezi puţin îi vei da încrederea că se va simţi foarte bine.
Găseşte potenţiali prieteni de joacă. Începe cu acei copii pe care ştii că micuţul tău îi place. Pot fi copiii unor vecini, colegi de şcoală sau copiii unor cunoştinţe.
Nu organiza partidele de joacă cu prea mulţi copii. Unul sau doi parteneri de joacă pentru copilul tău sunt suficienţi şi vor putea să îl ajute şi pe micuţul tău să se simtă mai bine. Ar fi cu atât mai bine dacă copiii vor fi puţin mai mari decât copilul tău, pentru că aceştia tind să aibă mai multă iniţiativă.
Întâlnirile pentru joacă ar trebui să aibă loc regulat. Micuţul se va familiariza cu noii lui prieteni şi chiar va începe să le caute compania. Dacă aceste întâlniri se desfăşoară bine, atunci îl poţi lasă şi pe copilul tău să meargă acasă la prietenii lui de joacă.
Fă un plan. Încearcă să organizezi aceste mici partide de joacă în jurul unor activităţi şi jocuri care îi plac copilului tău. Acestea îl vor face să se simtă mai confortabil şi cu mai multă încredere în el.
Implică-te. Fii acolo şi dacă e cazul să intervii, nu ezita. Dacă apare vreun conflict, dacă micuţii au nevoie de ajutor pentru jocurile lor, tu fii acolo pentru copilul tău.
Partidele de joacă trebuie să fie scurte. E suficient că micuţii să se joacă împreună, cel puţin la început, o ora, cel mult două.
Invită-ţi şi tu prietenii. În timp ce copilul tău se joacă cu micuţii de vârstă lui, şi tu îţi poţi invită prietenii în vizită. Astfel îi vei da un exemplu copilului tău, dar îi vei lasă şi lui spaţiu pentru a se desfăşura alături de prietenii lui.
Gândeşte-te la un animal de companie. Unii copii nu sunt pregătiţi să se joace cu alţi copii. Dacă copilul tău refuză să se desprindă de tine, ia în considerarea achiziţionarea unui animal de companie. Aceasta poate fi o bună metodă pentru că copilul tău să înceapă să se simtă în siguranţă şi să îşi arate sentimentele.
Încearcă să îţi dai seama ce stil de a se juca are copilul tău. Joacă-te de câte ori poţi cu copilul tău, doar tu şi el! În felul acesta îţi poţi da seama ce anume îl face să se blocheze şi să se intimideze, dar şi ce anume îl face să se simtă bine.
Cere ajutorul dacă consideri că este o problemă. În cele mai multe cazuri, timiditatea în copilărie este normală. Dar pot exista indicii că este vorba de altceva. Dacă copilul tău evită să privească direct în ochii altor persoane, dacă este neobişnuit de retras, dacă are crize frecvente de plâns, atunci poate ar fi bine să ceri sfatul unui medic pediatru.