Filozofi, scriitori, psihologi, medici, oameni de stiinta, educatori au recunoscut de mult
influenta pe care muzica o poate avea asupra oamenilor. Numai de cateva decenii posibilitatea de vindecare a muzicii a fost sintetizata sub denumirea de meloterapie.
Bethowen denumea muzica drept “inelul de casatorie intre viata spirituala si a simturilor”.
“Dintre toate artele, muzica are cea mai profunda influenta asupra sufletului”, spunea Napoleon.
Muzica poate fi atat remediu cat si mijloc de desfatare si cultura. Chiar din frageda copilarie, noi am beneficiat de virtutile muzicii, cand, nu de putine ori am adormit in cantecul de leagan al mamei.
Muzica este una din cele mai vechi forme de exprimare a omului, poate chiar mai veche decat graiul, sustin unii cercetatori.
Ea constituie o prezenta efectiva ce insoteste evenimente mai importante din viata omului, asa cum ar fi: nasterea, casatoria, botezul, sarbatorile de peste an, rapunerea dusmanului, moartea etc…
Cantecele au fost folosite la “alungarea duhurilor rele din corpul bolnavilor”, la “invocarea zeilor” pentru lecuirea bolilor, la favorizarea sarcinii si a nasterii propriuzise.
Asa a luat nastere muzicoterapia legata prin traditie de popoarele Egiptului antic, Greciei homerice si Israelului biblic care prin practici extrem de vechi au folosit muzica drept tratament in bolile psihice, muzica dovedindu-si astfel virtutile terapeutice.
Medicii greci sfatuiau bolnavii sa se plimbe sau sa stea cat mai multa vreme in locuri pitoresti, mai ales pe malul apelor sau in padure si sa asculte muzica interpretata la flaut sau lira. Platon spunea ca armonia sufletelor poate fi obtinuta prin cantec.
Muzicoterapia isi are adepti, la inceputul mileniului intai in vestitele scoli de medicina din Salermo, Padova si Montpelier. In evul mediu erau la mare voga instrumentistii terapeuti, care erau chemati la patul bolnavilor si “interpretau cantece de vindeccare”, compuse special in acest scop sau improvizate pe loc.
Muzicoterapia s-a bucurat si de atentia multor compozitori celebri. Sa amintim in acest sens pe J. S. Bach care a compus piese muzicale speciale, destinate tratamentului anumitor afectiuni, variatiuni pentru combaterea insomniei.
Pana in secolul al XIX-lea, muzicoterapia s-a aplicat in mod empiric, astazi stiinta sunetului sau sonologia a demonstrat cu claritate actiunea sunetelor asupra mediului fizic si chimic, dar si asupra fenomenelor biologice si psihice. Savantul roman, George Constantinescu, creatorul sonicitatii, intrevedea mai de mult proprietatile terapeutice ale sunetelor si actiunea lor asupra stucturilor organismului viu. Muzica ne leaga de cele mai profunde fibre ale fiintei noaste avand reverberatii profunde aspra psihicului, producand efecte de relaxare, de tonifere, de stimulare.
Astazi, in serviciile de psihiatrie, aceasta terapie este folosita ca o metoda complementara, pentru urmatoarele suferinte: anxietate, insomnie, schizofrenie, autism, ticuri, toxicomanie; retardatii mentali pot fi tratati prin metode ritmice (Delcroze, Wilems). Cu exceptia unor rare cazuri de epilepsie – nu exista contrindicatii.
De asemenea, muzicoterapia este folosita si in recuperarea bolnavilor cu dizabilitati fizice, prin educarea acestora de a canta la un instrument muzical prin folosirea atat a mainii sanatoase cat si a mainii bolnave.
Cel mai elocvent exemlu de recuperare cu ajutorul muzicii, il constituie pianistul Wintgestein sau fiul directorului firmei Tochiba, care desi avea diagnosticul de “handicap fizic sever”, a invatat sa cante la vioara si a fost recuperat total.
Muzicoterapia se aplica numai dupa testari prealabile cu privire la cultura si preferintele muzicale ale subiectului: muzica preclasica sau clasica, muzica vocala sau instrumentala, intrepretul preferat, instrumentul preferat.
Pentru meloterapie, bolnavii (subiectii) stau in fotolii in pozitie oblica, iar pentru stimulare cat mai aprape de verticala. In timpul acestei activitati sunt folosite si jocuri de lumini.
Muzicoterapia se aplica atat individual cat si in grup (auditie la casca sau stereo in plan).
Tot o forma de muzicoterapie este si cantatul vocal si functioneaza in India inca din anul 1978, unde exista un centru special pentru tratamentul astmului bronsic, hipertensiunii arteriale si suferintelor coloanei vertebrale. Bolnavii canta vocal anumite cantece si executa concomitent exercitii fizice speciale.
Cantarea vocala este un exercitiu excelent de respiratie. Introducerea si scoaterea aerului din plamani emiterii sunetelor muzicale se face cu contractia si relaxarea multor muschi, in primul rand muschiul diafragmal. Este o gimnastica respiratorie foarte placuta si contribuie la cresterea ventilatiei pulmonare, fapt deosebit de important pentu bolnavii de astm bronsic, bronsita cronica, emfizem pulmonar, etc. cat si pentru cei cu deformatii toracice sau ale coloanei vertebrale.
Unii specialisti compara aceasta excelenta gimnastica respiratorie, cantatul vocal cu joggingul.
In cadrul muzicoterapiei, are loc o comunicare ce se desfasoara la doua nivele:
• nonverbal (infraverbal) muzica “ pur” instumentala si
• verbal, muzica vocala (amplificare explicata prin limbaj verbal, a mesajelor transmise de muzica “pura”).
Definirea conceptului de meloterapie
In prezent prin meloterapie se intelege un ansamblu de metode psihoterapeutice implicand participarea activa a bolnavului si care se bazeaza pe lumea interioara a sunetelor pacientului cu scopul de a diagnostica si de a trata. De asemenea este o experienta curativa prin participarea activa la creatie si ascultarea sunetului si a muzicii.
Obiectivele meloterapiei :
• imbogatirea vietii unei persoane
• dezvoltarea sensibilitatatii
• optimizarea comunicarii
• restructurarea afectiv-cognitiva
• optimizarea relationala prin facilitarea contactelor sociale
• optimizarea comportamentala prin prevenirea / reducerea tulburarilor de comportament
• eliberarea de angoasa
• scoaterea din izolare si trezirea interesului pentru viata si activitate
• stimularea vointei
Mecanismele implicate in receptarea muzicii si efectele psihoterapeutice ale acesteia au ca suport sistemul limbic, care constituie – dupa Ruch – “sediul integrarii experientei psihice” transmise organelor interne prin conexiunile sale cu lobul frontal, relatiile cu talamusul (considerat ca ”sediu al trairilor subiective”) si cu hipotalamusul (considerat “creierul vegetativ), deci reglator al activitatii organelor interne.
Efectele meloterapiei
Spre deosebire de alte forme artistice, muzica se adreseaza si este receptata de oameni in direct. Lumea sunetelor este universala. Are elemente care reflecta toate starile sufletesti: manifestarile de bucurie, melancolie si dor, atingand practic toate aspectele fundamentale ale sensibilitatii umane.
• Ea este securizanta – ascultarea muzicii provoaca raspunsuri primitive si in acest fel evoca siguranta experientelor trecute
• Muzica poate avea un efect linistitor asupra individului. Reduce tensiunile individuale si interpersonale si poate oferi consolare
• Ea permite evadarea. Aceasta evadare pate fi benefica (beatitudinea), dar poate fi folosita si ca un mod de a refuza acceptarea realitatii
Rolul muzicii ca terapie
In obiectivul terapeutic propriuzis, muzica depaseste rolul sau de divertisment – de desfatare, de imbogatire culturala, pentru a servi ca suport unor tehnici pariculare de psihoterapie. Originalitatea acestor tehnici in comparatie cu alte metode psihoterapeutice, tine de participarea terapeutului si a pacientilor la o aceeasi experienta emotionala, fie ca este vorba de o auditie in comun, fie in crearea unei lucrari muzicale improvizate.
Multi oameni vad muzica in contextul invatarii unui instrument muzical, cantatul intr-un cor si interpretarea vocala. Pentru copiii cu nevoi speciale si dificultati de invatare, muzica are un alt rol. Pentru ei, unitatea sunetului, a miscarii si a limbajului are un rol central in joc si in procesul de invatare.
Toti copiii au nevoie de joaca. Prin joaca copiii isi dezvolta abilitatile sociale, intelectuale, fizice si creative. In cadrul unei activitati muzicale, copiiii exploreaza, cerceteaza cate sunete poate scoate un instrument, cercetarea lor este structurata pe schimbarea unui instrument cu altul. Acest mod de abordare prin investigatie se face prin folosirea corpului sau a sunetelor vocale, vocii si mediului. Copiii devin motivati sa experimeteze si sa invete lucruri noi.
Frecventa sesiunilor de muzicoterapie
Pentru un efect benefic asupra psihicului uman, sesisiunile de muzicoterapie se tin bisaptamanal, durata acestora fiind de 50 de minute.
Intensitatea muzicii
Pe langa rolul benefic al muzicii, trebuie sa amintim si pragurile dupa care, aceasta devine nefavorabila, suparatoare, chiar nociva – devenind zgomot.
Atunci cand muzica audiata depaseste pragul de 65 dB, ea are efecte nocive asupra organismulu uman, cel dintai organ afectat este urechea. La om, muzica de o anumita factura (rok, electronica, Stockhausen) ascultata cu intesitate ce depaseste pragul de 90 dB, produce: dilatarea pupilei, cresterea adrenalinei si colesterolului in sange, palpitatii, perturbarea somnului, scaderea acuitatii vizuale, declansarea crizelor de epilepsie, ulcer gastroduodenal, surditate temorala sau definitiva.
Muzica ascultata peste pragul de 50-60 db mai multa vreme, diminueaza reflexele conducatorilor auto cu risc crescut pentru producerea accidentelor, deci mai putina muzica la volan, dar nici prea multa liniste nu este buna deoarece imbie la somn.
Este utila muzica de intensitate mica si medie, cercetatorii de la Institutul de Cercetare si Coordonare Acustica de la Paris au ajuns la concluzia ca daca lasa o persoana sanatoasa intr-o incapere cu 0 dB mai multe ore, aceasta va avea tulburari incepand sa- si perceapa bataile inimii si zgomotul fluidului din sange, iar dupa 24h va intra in coma si va muri.
Psiholog dr. Aurelia Moraru– fragment din lucrarea de doctorat“Posibilitati si limite ale recuperarii psihologice si sociale a benefeciarilor serviciilor din Centrele de Recuperare si Reabilitare Neuropsihiatrice, 2007.
Bibliografie
1. Ursula Schiopu, Probleme psihologice ale jocului si distractiilor, Bucuresti, 1980
2. C. Paunescu-Ionel Musu, Recuperarea medico- pedagogica a copilului handicapat mintal
3. Emil Verzea, Psihopedagogia integrarii si normalizarii”, Revista de educatie speciala 1, 1992
4. Gheorghe Radu, Contradictii ale sistemului actual de instruire si educatie speciala a handicapatilor mintali, Revista de educatie speciala 1, 1992
5. Revista de educatie speciala 1, 1993
6. Petru Aron – Dumitru Ciumageanu, Copilul deficient mintal, ED. Facla,1980
7. Iamandescu Ioan- Elemente de psihosomatica generala si aplicata, Ed. Infomedica, Bucuresti, 1999
8. Aurelia Sarbu – Petre Branzei, Psihiatrie, ED. Did. si Ped., Bucuresti, 1981
9. Prelipceanu Dan, Tratat de sanatate mentala vol. I , Bucuresti, 2.000
10. Manual Impart Ghid de muzica, arta, miscare si joc realizat de Relief Fund For Romania, UK,Buhusi:Euro-Print, 2002
Articol preluat de pe http://www.psihohipnoza.ro/