Ideal este să amenajezi camera lor împreună cu ei, sau să îi lași să o decoreze singuri. Dacă sunteți în pană de idei, iată câteva sugestii:
Oglinzi
O cameră de fată trebuie să aibă neapărat oglindă. Ne place sau nu, adolescența este perioada când copii își descoperă mai mult partea fizică, sunt mai atenți cum se îmbracă, cum se machează sau își prind părul etc. Iar dacă nu vrei să ai baia ocupată toată ziua, e bine să pui în camera lor o oglindă.
Aceasta poate fi ceva mic, simplu sau mai stilată, cu o ramă mai girly, cu decorațiuni colorate etc.
Perdele și draperii
Un aer de efeganță și feminitate poate fi dată de perdele diafane sau draperii colorate așezate fie la ferestre, fie în alte locuri din camera fetelor: în jurul patului, ca perete despărțitor de spațiul de studiu sau creând un colț mai intim.
Litere/ cuvinte / mesaje motivaționale
Pot fi inițiale, nume, cuvinte importante pentru ea, scurte mesaje inscripționate pe perete, pe tablourile din cameră, pe quilt-uri sau pernuțe.
Panouri fotografii / notițe
Pentru mulți, adolescența este perioada jurnalelor, a primelor filosofări, a perspectivelor noi asupra oamenilor și a lumii, a creativității, a emoțiilor. Existența unor panouri sau a unor locuri unde adolescenta își poate posta poze, agăța notițe, lipi afișe o poate ajuta mai mult să se exprime, să se regăsească.
Rafturi și suporturi creative
Într-o cameră de fată se vor strânge multe locuri. Chiar dacă jocurile și jucăriile vor pierde treptat teren, alte lucruri vor veni să le înlocuiască. Amplasați numeroase rafturi, dulapuri și noptiere care să le ajute să-și țină organizate cărțile, îmbrăcămintea, articolele de machiaj, bijuteriile etc.
Pernuțe
Nu pentru toate, dar pentru majoritatea fetelor sunt importante pernuțele, pe patul lor, prin cameră, chiar pe jos. Specialiștii spun că le dă un sentiment de siguranță. Alege pernuțe colorate, cu mesaj, cu design in stilul camerei, dar poți confecționa și din blugi vechi modele uimitoare de perne.
Canapea/ loc de lectură
În afară de pat sau de biroul de studiu, este bine dacă mai există un spațiu pentru lectură sau pentru alte activități, un loc în care adolescenta să poate avea un timp bun singură, sau împreună cu o prietenă. Veți spune, desigur, că de fapt în camera de zi sau alte locuri din casă e destul spațiu pentru asta, dar vă înșelați. Fetele vor prefera mai multă intimitate la vârsta asta și va fi momentul când prietenii vor fi foarte importanți așa că vor vrea să poată fi doar cu ei.