Atunci când copilul face în mod constat acelaşi gest fără să îşi dea seama e bine să ştii că acesta este un tic.
Ticurile nervoase implică spasme ale diferitelor grupe de muşchi. Conform studiilor efectuate de specialişti s-a constatat că ticurile apar în jurul vârstei de şase ani şi durează cam un an.
Trasul de par, rosul ungiilor şi uneori limbajul urât sunt printre cele mai frecvent întâlnite tipuri de ticuri la copii.
Ce poţi să faci atunci când copilul tău are un tic
– În primul rând, nu transforma acest lucru într-o tragedie sau într-un lucru ruşinos pentru că îi vei dezvolta copilului o mulţime de frustrări.
– Nu îi cere să se oprească pentru că pur şi simplu nu se poate controla.
– Consultă un specialist care să te ghideze şi să te ajute pentru a face faţă situaţiei şi pentru a trata în mod corect ticul celui mic.
– Explică-i copilului tău ce este acest tic şi care sunt implicaţiile. Dacă ticul este moştenit genetic, îi vei putea face pe cel mic să înţeleagă ce este ticul, vorbindu-i despre istoricul familiei voastre legat de acest lucru.
– Învaţă-l pe copil să facă ceva ce l-ar ajuta să gestioneze ticul. De exemplu, în cazul în care îşi roade unghiile şi reuşeşte să identifice factorii declanşatori, cum ar fi emoţiile înainte de examen, învaţă-l că e bine să îşi pună mâinile în buzunare sau să strângă pumnii atunci când simte că este stresat.
– Nu-i da impresia că ar trebui să îşi ţină sub control acest gest. Cei din jur trebuie să îşi păstreze calmul şi naturaleţea şi în niciun caz nu trebuie să îşi arate indignarea faţă de ticurile copilului.
– Informează-i pe copiii şi adulţii din jurul celui mic în legătură cu această problemă şi roagă-i să se comporte firesc faţă de el.
– Încercaţi să îl ajutaţi expunându-l la situaţii care pot duce la reapariţia ticului, fără să îl lăsaţi însă să acţioneze. Aceasta se numeşte desensibilizare.
– Suportul întregii familii este important şi la fel şi dovezile de iubire pe care trebuie să i le arătaţi permanent. De multe ori, copiii care dezvoltă ticuri pot suferi emoţional şi de aceea prezenţa celor dragi este foarte importantă.
– Chiar dacă există tratamente medicamentoase pentru a stopa ticurile, unii specialişti spun, că în cele mai multe cazuri, acestea nu sunt necesare.
Ce trebuie reţinut în cazul în care şi copilul tău are un tic
– Chiar dacă prin definiţie, ticurile sunt probleme neurologice, uneorii copiii pot avea doar un comportament asemănător cu un tic. Acest comportament este rezultatul unei situaţii stresante, provocate de cauze precum un nou an şcolar, apariţia unui frăţior, divorţul părinţilor, mutarea într-o altă casă etc.
– Diagnosticarea ticurilor se face prin teste cognitive, iar cauzele declanşării acestora pot fi determinate prin diferite jocuri terapeutice.
– Astăzi, tratamentul ticurilor în copilărie se face utilizând o combinaţie din mai multe tipuri de tehnici, nu doar prin analiză comportamentală sau strategie cognitivă.
– Copiii se pot simţi stânjeniţi din cauza ticurilor. În această situaţie, cel mic trebuie să ştie şi să simtă că părinţii săi îl iubesc şi îi sunt aproape. În acest fel va creşte sănătos şi fericit şi în cele din urmă va scăpa şi de tic.
– Nu-i da impresia că ar trebui să îşi ţină sub control gestul. Cei din jur trebuie să îşi păstreze calmul şi naturaleţea în preajma lui.
– Informează-i pe copiii şi adulţii din jurul celui mic în legătură cu această problemă şi roagă-i să se comporte firesc faţă de el.