Am fost în urmă cu trei săptămâni la o nuntă în familie. Am terminat, ca de obicei, târziu, aproape că se lumina de ziuă. Câțiva nuntași erau cu copiii, majoritatea adormiseră pe scaune sau în camera închiriată de miri lângă restaurant. Dar dimineață toți și-au pus copiii în mașină să plece spre casă. Cu stupoare am văzut că nu aveau toți scaune speciale și nu le prindeau nici centurile de siguranță, doar îi așezau culcat pe bancheta din spate să-și continue somnul. Ca să nu mai menționez că majoritatea părinților băuseră ceva la nuntă. Am fost indignată, nu mi-am putut scoate imaginea asta mult timp din minte, tresăream la fiecare telefon parcă așteptându-mă să aflu că ceva rău s-a întâmplat. De data asta totul a fost bine, au ajus toți acasă fără probleme, dar este așa mereu?
Pentru părinții inconștienți care se gândesc că ei nu pot avea accidente, că e în regulă să circuli fără să asiguri copilul dacă e o distanță mică sau dacă e noapte, ori o zonă în care nu sunt patrule rutiere, puteți citi povestea acestei mame îndurerate care postează pe multe grupuri de părinți pentru a ne conștientiza la ce pericole ne expunem micuții:
Acum 7 zile l-am pierdut pe M. Avea 4 ani și câteva luni. Era un băiețel brunet cu ochii mari și verzi. Când el îmi zâmbea, toată lumea era a mea. Acum sunt în pământ, lângă el, deși fizic sunt printre oameni.
L-am lăsat la bunici, pentru că răcise iar eu nu mai aveam zile libere de la serviciu. Acele zile blestemate, pe care nu le-am mai putut lua. Dacă știam…
Bunicul, tatăl meu, om bun și iubitor… într-un moment negru, i-am ascultat ruga de a nu îi mai pune centură, când au plecat spre oraș. Tata nu conduce tare, de parcă asta mai conta.
Un bețiv a intrat pe contrasens și i-a izbit din plin. M. al meu nu a avut nici o șansă. A zburat prin parbriz, zdrobindu-și trupul mult prea firav de pământ. Când a venit ambulanță, el nu mai trăia.
Tata e în spital. E bine dar în stare de șoc. El avea centură.
Un moment și o centură. Atât. Și ar fi fost în viață și acum.
Urlă sufletul în mine de furie. Urlă așa cum va mai urla mulți ani de acum înainte.
Urlă când văd copii în mașini fără scaune sau fără centuri. Aș vrea să urlu la toți părinții: Încă îi mai aveți, așa că aveți grijă de ei!
Sunt Mia, am 30 de ani și sunt mama de înger. Îngerul meu a plecat la cer. Nu mai am pe cine strânge în brațe. Nu mai am cui da o sărutare. Nu mai am cui strânge centură. Voi da!
Îmi cer scuze dacă a fost dur. E dur că eu nu mai am copil. E dur că încă sunt copii lăsăți liberi pe bancheta din spate și sper cu acest mesaj să salvez măcar un copil.’
Dacă cunoașteți părinți care ar avea nevoie să își aducă aminte cât de important este scaunul auto la copii, vă rog distribuiți. Poate, poate… schimbăm ceva.