În ultimele decenii, deși în România se găsesc din ce în ce mai multe produse de curățenie și aparate de menaj performante, a crescut îngrijorător numărul copiilor care prezintă alergii.
Deși pare greu de crezut, medicii atenționează că tocmai substanțele cu care ne curățăm casele, pot să producă alergii grave celor mici.
Dr. Veronica Şurlea – medic primar pneumologie: Factorii ambientali care au dus la creşterea incidenţei astmului bronşic, mai ales în rândul copiilor, sunt reprezentaţi de poluarea indoor, aici vorbim de materiale de construcţie, de odorizantele de cameră, substanţele de dezinfecţie, dezinsecţie, de curăţenie.
Cele mai frecvente alergii de interior sunt rinitele și astmul alergic.
Sunt cauzate de contactul cu acei duşmani invizibili, prezenţi peste tot în aerul pe care-l respiră, fie că sunt acarienii din praful de casă, polenurile , sporii de mucegaiuri sau alergenii din saliva animalelor de companie.
Rinitele se pot manifesta prin:
- strănuturi repetate
- nevoia permanentă de scărpinare a nasului care curge sau este veşnic ȋnfundat
- cearcăne adânci, ochi ȋnroşiţi şi lăcrimare
O formă mai complicată este și astmul pe fond alergic. Se poate manifesta prin:
- copilul tuşeşte foarte des
- se trezeşte noaptea din somn şi nu poate respira
- are o respiraţie şuierătoare când aleargă, râde sau plânge
Dacă ai observat astfel de simptome, trebuie să verifici printr-un consult medical de specialitate dacă nu are o astfel de problemă.
Mai pot să apară și diverse dermatite de contact ori alte alergii cutanate.
O soluție pentru a feri copiii de aceste probleme nu este să nu mai facem curat ci să folosim mai multe produse de curățare naturale.
În articolul de mai jos puteți afla cu ce pot fi înlocuite prafurile și lichidele chimice de curățat.
Sfaturi și solutii naturale pentru curațenia casei
Pentru copiii alergici, trebuiesc alese cu grijă și săpunurile, șamponul, gelul de duș. Există multe variante naturiste, este drept puțin mai scumpe, dar care vor contribui mult la sănătatea întregii familii.
De asemenea, nu se recomandă păstrarea în casă a animalelor de companie, în cazul în care se observă tuse, mâncărimi de ochi, nas, la nivelul pielii după ce copiii intră în contact cu ele.
” În mai anul trecut sora mea a mers pentru 3 luni la muncă Elveția și ne-a lăsat câinele ei în grijă. Fetița mea s-a bucurat mult pentru că îi plăcea mereu să se joace cu el. După 2-3 săptămâni ea a făcut ceva ca o răceală. Am crezut la început că este o gripă de primăvară. Medicul de familie i-a dat un sirop antibiotic pentru că și tușea abundent. Dar nu i-a trecut și au diagnosticat-o cu alergie, probabil de la polen zicea specialistul. Fetița mea nu a avut nicioadată alergii și nici nu se îmbolnăvea ușor. Era ciudat. Noi mergem ca familie în multe weekenduri la țară sau cu cortul și nu am observat la ea astfel de probleme. În iunie alergia s-a agravat mult, nu putea să respire, am chemat într-o noapte salvarea. Internată la Spitalul de copii, a fost bine în 2 zile, nu mai tușea, nu mai respira greu. Dar întoarsă acasă, a început din nou. Abia atunci ne-am gândit că putea fi de la cățel. L-am dus la țară și după nici o săptămână medicii i-au scos de tot medicamentele. Dragi părinți nu faceți aceeași greșeală ca noi, un animal de casă poate părea simpatic și inofensiv dar copiii pot fi alergici și le faceți rău.” Irina D. Forum Copii sănătate.