Copii învață diferit. Nu au acelați stil și același ritm. Ce merge pentru unii, nu merge pentru toți dintr-o clasă.
Uneori un stil greșit de învățare influențează negativ rezultatele școlare. Copilul nu face față și atunci apar multe frustrări.
În linkul de mai jos este un test pe care îl poți face observând școlarul tău sau împreună cu el, răspunzând la cele 10 întrebări de acolo. La final veți afla cam spre ce stil de învățare este orientat.
Dacă stilul de predare al învățătorilor sau profesorilor nu îl putem schimba, putem să ajutăm copilul acasă, când își face temele, să folosească metode care i se potrivesc și care îl ajută.
Iată mai jos câteva idei pentru diferite stiluri de învățare. Puteți alege cele care i se potrivesc stilului descoperit cu ajutorul testului.
Când cineva învață mai mult auditiv atunci:
- copilul trebuie să aibă un loc de studiu privat, în care poate citi cu voce tare lecțiile
- un reportofon sau telefon pe care se poate înregistra, îl poate ajuta mult
- când se împotmolește, îl puteți ajuta citindu-i lecția sau pasajul și el să asculte
- pune-i întrebări din lecție sau lasă-l să ți-o explice ca și cum ar preda-o el
- încurajează-l să pună întrebări profesorilor atunci când nu înțelege
- unii dintre acești copii vor învăța bine ascultând muzică în același timp
- căutați variante audio sau video ale cărților sau legate de subiectele studiate
Când copilul învață tactil atunci:
- pune în camera lui sau în locul în care studiază o tablă mare sau un perete vopsit cu negru pe care el poate face schițe, poate scrie idei sau desena când studiază
- cumpără-i markere, creioane colorate, caiete și foi pe care poate exersa
- o tablă magnetică sau pachetele pătrate de stiky notes îi vor fi iarăși de folos; încurajează-l să-și scrie pe ele ideile principale, formule, definiții și să le posteze în fața lui
- dicționarele, enciclopediile, atlasurile îl vor ajuta să învețe mai repede și mai multe
- dacă îl ajuți la ceva ce s-a împotmolit, îl ajută să îi explicați scriind, arătându-i pe hârtie modul de rezolvare sau ideile
Când cineva învață predominant kinestezic atunci:
- învață-l cum să găsească imagini, planșe care să-l ajute când studiază
- încurajează-l să exerseze, să facă experimente
- înscrie-l la cursuri extrașcolare de știință, craft și alte subiecte practice
- copii de acest tip se vor plictisi repede așa că ghidează-i să împartă temele în porții mai mici, de 15-20 min și între ele să poată lua pauze în care să se miște, să facă altceva
- memorarea unei poezii sau pasaj din lecție și redarea lor pe roluri, va da un impuls memoriei lui
- platilina cu care să modeleze diverse lucruri când învață îl poate ajuta; la fel o minge antistres plasată în zona de studiu
Când cineva învață predominant vizual atunci:
- și pe acești copii îi vor ajuta planșele, hărțile, enciclopediile, clipurile video care au legătură cu subiectul respectiv
- markerele transparente îi pot fi utile să sublinieze pe caietul de notițe sau pe carte ideile importante, formulele
- accesul la internet le va satisface nevoia lor de cunoaștere, de a consulta mai multe informații, mai multe variante ale unui subiect
- au multă imaginație, o poți încuraja
- cursurile extrașcolare de literatură, artă, jurnalistică, webdesign îi va pune calitățile în valoare
- încurajează-l să se exprime creativ prin desen, construcția unor modele etc