1. Hoții isteți
Jocul se poate juca pe zăpadă proaspătă. Copiii sunt împărțiți în grupe mici de 5-6 dacă sunt mai mulți. Ei trebuie să meargă de la start la sosire făcând doar un set de urme. Logic ar trebui să lase pe cel mai mare dintre ei să meargă primul și restul să străbată pe rând distanța pe aceleași urme.
2. La țintă
Se desenează o țintă pe o bucată de scândură lată. Copiii aruncă bulgări. Se pot scrie cifre pe scândură, mai mari spre centrul ei și un arbitru calculează ce lovesc membrii echipei.
3.Turnul de zăpadă
Copiii sunt împărțiți în echipe. La start ei trebuie să construiască cel mai înalt turn din bulgări de zăpadă. Turnul trebuie să stea nesprijinit și să nu se adauge crengi sau alte elemente de suport.
4.Atinge nasul omului de zăpadă
Se face un om de zăpadă. Copiii stau la rând la o oarecare distanță. Sunt legați câte unul la ochi și învârtiți de 3 ori. Apoi ei trebuie se îndrepte spre omul de zăpadă și să atingă cu mâna nasul. Copiii de pe margine îl pot ghida strigând Ha!Ha! dacă e într-o direcție greșită și Ho!Ho! dacă e în direcția bună.
5. Baba oarba în zăpadă
Zăpada proaspătă scârțâie de obicei. Se desenează un cerc și unul dintre jucători este legat la ochi. Copiii trebuie să se deplaseze încet, pe cât posibil fără zgomot dar nu au voie să părăsească cercul. Jucătorul legat la ochi îi poate prinde folosindu-se de auz.
6. Cel mai mare bulgăre de zăpadă
Pentru eficiență se alege un deal sau loc înclinat acoperit cu zăpadă. Copiii stau sus în linie. La start trebuie să de-a de-a dura un bulgăre la vale. Câștigă cel care are bulgărele cel mai mare când ajunge jos. Se poate juca și pe loc drept alegându-se un loc de plecare și unul de sosire.
7. Umple coșul
Se aleg câteva coșuri sau găleți de aceeași mărime. Jucătorii sunt împărțiți pe echipe. Ei trebuie să facă bulgări și să umple coșul lor aruncând de la o distanță fixată dinainte.
8. Cea mai trăsnită sanie
Copii se împart în echipe de 2-3. Ei trebuie să găsească cea mai trăsnită sanie care să alunece pe zăpadă și poate să-i transporte pe toți membrii echipei odată, de la un punct dat la sosire (pantă). Câștigă echipa cea mai creativă.
9. Omul de zăpadă viu
Copiii trebuie să aleagă un copil din echipa lor și să-l îmbrace în zăpadă (pot lăsa fața afară) construind un om de zăpadă viu.
10. Castel din zăpadă
Se fac echipe de 5-10 copii. Eu trebuie să construiască împreună un castel din gheață și zăpadă în care să poată încăpea toți membrii echipei.