”Vlad, de 3 ani, stătea pe oliță de jumătate de oră dar nimic. Și doar el se ceruse. Eu trebuia să ajung urgent la o ședință la firmă și înainte să îl las la bonă, iar pe Maria la școală.
-Hai o dată! am strigat eu la el enervată. Dacă nu faci, ridică-te să plecăm! Întârziem mereu peste tot din cauza ta!
Cel mic s-a uitat cu o mutriță funny la mine și mi-a răspuns continuând să se joace cu un ciucur de la covor:
– Dar tu de ce te găbești, mami, că eu nu mă găbesc!
Am rămas un moment privindu-l perplex. Și această frază inocentă a lui m-a urmărit toată ziua.
La primul copil am stat 2 ani acasă în concediu și încă 2 am lucrat doar jumătate de normă. Stabilisem cu soțul să punem educația și creșterea copiilor noștri pe primul loc și îmi amintesc că atunci făceam tot posibilul să respectam asta. El lucra mai mult dar era toate weekendurile acasă și ieșeam împreună cu Maria în parc, la zoo, la iarbă verde, oriunde…
Când l-am avut pe Vlad aveam deja afacerea noastră, 14 angajați, mai multe contracte pe rol care trebuiau păstrate. Am lucrat până în luna a 8a de sarcină și cred că mai lucram dacă nu m-ar fi trimis la urgențe o infecție urinară complicată. El nu a vrut să sugă și nici nu mi-am bătut prea mult capul cu asta pentru că oricum nu mai voiam să stau acasă prea mult, aveam acum destui bani să ne permitem o bonă bună.
Nu știu când și cum micuțul nostru a crescut. De cele mai multe ori îl duceam la bonă dimineața adormit și îl luam seara tot dormind. Chiar și sâmbăta și duminica mai aveam de lucru sau ne luam ceva dosare acasă. Nu-mi amintesc când a spus prima dată mama, când a făcut primii pași, când a folosit întâia oară olița. Viața noastră era acum un val-vârtej, un tren de mare viteză din care nu mai poți vedea detalii în peisaj, care cară totul la vale. Bona și centrul After-school ne luaseră locul după-amiezile și chiar și în unele weekenduri și vacanțe. Eram mereu ocupați, stresați, nu mai aveam răbdare cu copiii noștri, aveau mai multe jucării și haine, o casă mai mare dar noi eram din ce în ce mai departe. Educație și îngrijire mai bună, dar mai puțină dragoste.
În seara asta am lăsat totul să merg acasă mai devreme să pregătesc eu cina. Nu mai făcusem asta de mult. De obicei comandam pizza sau cumpăram ceva în grabă pe drum. Mariei îi plăceau clătitele când era mică, îi făceam des cu brânzică dulce, finetti sau dulceață de căpșuni. Nici nu-mi mai aduc aminte de când nu am mai făcut un desert. Lui Vlăduț… hm … se pare că nu am știut niciodată ce mâncare îi place lui Vlăduț. Nici ce haine preferă, nici ce jucării sau desen animat. Nu-mi mai făcusem timp nici să le mai citesc povești la culcare. Doar le făceam baie în grabă și-i puneam în pat.
Da, micul meu Vlad nu se grăbea, nu se grăbește nicăieri, nici el nici Maria nu se grăbesc să crească. Doar noi, adulții, vrem ca ei să fie mari, responsabili, independenți, să ne înțeleagă programul aglomerat, stresul afacerii, viața noastră ce se derulează cu 100 la oră. Mi-am sunat soțul dacă poate să ajungă puțin mai repede acasă și aproape a făcut atac de cord:
– Ce s-a întâmplat? E vreunul dintre copii bolnav? Ești bine? Ai avut vreun accident?
Astăzi fac clătite cu lacrimi și nu mai țip la copiii care se zbenguie veseli prin sufragerie. Am pus pe mut telefonul de la serviciu, nu mai deschid emailul din 10 în 10 min. Mi-am pus șorț și mi-am prins părul rebel cu o eșarfă. Maria a scos acuarelele și nu-mi mai pasă dacă o să murdărească covorul alb pe care am dat 500 de eur. Astăzi sunt un părinte care a realizat că a greșit, că trebuie să schimbe ceva. Soțul ne găsește în jurul farfuriei cu clătite, măzgăliți toți cu dulceață. Încă are privirea aceea suspicioasă, mirată… nu îndrăznește să întrebe nimic.
– Suntem bine, îi zâmbesc eu. Ți-am lăsat și ție clătite. Avem și chifteluțe de casă dacă vrei.
Mănâncă lângă noi fără o vorbă, parcă încă în șoc. Îl văd cum ușor-ușor se relaxează și zâmbește privindu-ne.
– Iubitule, îi spun, vrei să le citești tu o poveste înainte de culcare?
Pe când spălam vasele, printre chicotelile din dormitor s-a auzit după mult timp de lipsă, fraza magică: A fost odată… M-a învăluit un sentiment de căldură, siguranță, de … acasă… de lucruri care sunt în sfârșit așa cum trebuie.”