Elisa are 3 copii dar cel mijlociu îi face zile negre. Are 10 ani și un comportament care a depășit de mult orice limite ale normalului și ale răbdării ei. La școală a spart un geam și a stricat banca. Acasă a deteriorat mai multe piese de mobilier, multe din jucăriile lui și ale fraților săi.
”Copilul meu distruge intenționat lucrurile în casă, spune Elisa. La început am crezut că e un copil puțin mai activ și că stricăciunile sunt din greșeală. Dar acum știu cu siguranță că le distruge când e mânios sau ca să se răzbune. De exemplu de ziua surorii lui mai mici se comporta ciudat, să atragă atenția celor din jur. Și probabil a fost gelos că Mara era centrul atenției noastre, cum era și normal, așa că a s-a dus la frigider și a distrus tortul ei lovindu-l cu pumnul. Am apelat la un psiholog pentru că am obosit să-l pedepsesc, am încercat toate metodele.”
Ce spun psihologii despre un astfel de comportament distructiv
Majoritatea copiilor au perioade când distrug lucruri ca mod de a face față. Nu pot face față frustrărilor și sentimentelor lor extreme, iar distrugerile sunt un fel de eliberare. Îi fac să se simtă mai bine, chiar dacă numai pentru o vreme. Dar este un mod teribil de a face față. Când acest comportament continuă o perioadă mai lungă, poate duce la consecințe teribile pe măsură ce copilul ajunge la maturitate. Și trebuie luat în serios, trebuiesc luate măsuri.
”Copiii au în general o toleranță scăzută la frustrare. Vor ca lucrurile să se desfășoare cum vor ei. Când se întâmplă ceva care este neașteptat, dezamăgitor sau necesită folosirea abilităților de a face față, mulți copii au dificultăți în gestionarea eficientă a acestor situații. Unii copii mai mari și adolescenți au adevărate crize de furie care depășesc cu mult vârsta la care ne-am putea aștepta la așa ceva. De ce? Cel mai adesea, pentru că nu au încă abilitățile necesare pentru a face față stresului pe care îl experimentează. Eliberarea fizică a energiei îi ajută să-și amelioreze suferința pentru moment – chiar dacă este neplăcut pentru toți cei din jur. Acest lucru este valabil mai ales pentru copiii cu o afecțiune mentală cum ar fi ADHD, ODD, sindromul Asperger sau o tulburare de comportament cu cauze emoționale. Cu siguranță aceștia au nevoie de terapie” Psiholog Roy Shwan
Uneori, comportamentul distructiv are un scop diferit: intimidarea. Un copil poate învăța că, stricând lucruri și comportându-se violent, îl poate speria pe părintele său și să-l determine să facă ceea ce își dorește.
Un adolescent explica psihologului său la terapie: „Știu cum să o fac pe mama să mă lase să petrec mai mult timp cu prietenii: încep să arunc lucruri prin sufragerie și atunci ea îmi spune să ies din casă. ”
Părinții și membrii familiei intimidați pot oferi, de asemenea, un sentiment de control unui copil care se simte neputincios. Este important de remarcat faptul că adolescenții și copiii mai mari care ajung infractori (furt, distrugere, violență, încălcare a legii) au trecut dincolo de ceea ce poate fi numită o tulburare de comportament obișnuită.
Comportamentul distructiv se manifestă mai ales în familie, un mediu în care copilul se simte în siguranță și crede că nu va fi respins, indiferent ce va face. Uneori nu apare ca rezultat al unui stres din familie ci din afara ei. Copilul este poate batjocorit de un coleg, de prieteni, de profesori, este frustrat că nu face față în anumite domenii și imaginea lui are de suferit. Adolescența vine să agraveze comportamentul deviant. Cu adolescenții, lucrurile se pot intensifica rapid. Înainte de a-ți da seama, copilul tău începe să-și elibereze sentimentele fizic, nu doar verbal.
Cea mai frustrantă situație este atunci când un copil se comportă într-un mod pasiv-agresiv sau ascuns. S-ar putea să rupă lucrurile din răzbunare pentru furia pe care o simt față de un părinte. S-ar putea să găsiți ceva rersonal rupt, poate ceva la care țineți mult sau valoros. Și știi că copilul tău a făcut-o, dar nu poți dovedi asta. Copilul tău va nega până în pânzele albe că el a făcut asta.
Ce poți să faci dacă ai un copil cu un astfel de comportament
Impune-i reguli clare- Spune-i copilului tău că distrugerea proprietăților nu este acceptată, nici în casa ta, nici în restul lumii. Fii clar în așteptările tale și comunică-i care vor fi consecințele dacă strică ceva. Spune-i că frustrarea nu este o scuză pentru distrugerea proprietății.
Pedepsește-l eficient- Unii copii își rup propriile lucruri atunci când sunt frustrați sau supărați. Dacă copilul tău se enervează și își aruncă telefonul iar acesta se strică, consecința firească este că nu mai au telefon. Nu le cumpărați unul nou. Numim asta o consecință firească și este una dintre cele mai bune oportunități pentru copil să afle că comportamentul lor contează și poate avea urmări neplăcute.
Indiferent de motivul comportamentului copilului dvs., acesta trebuie să fie tras la răspundere. Dacă adolescentul tău face o gaură în perete care te costă 200 RON reparația, cum vei primi acești bani înapoi? Poți să le oferi oportunități de a „lucra” prin casă pentru a acoperi suma respectivă: să ducă gunoiul 2 luni, să spele vasele o lună etc.
Consecințele sunt o oportunitate de învățare
Încercați să vă gândiți la distrugerea proprietății ca la o oportunitate de învățare. Slujba ta ca părinte este să-ți pregătești copilul pentru viața de adult. Pentru adulți, dacă distrug proprietăți, există consecințe. Uneori, aceste consecințe sunt financiare și alteori juridice. Învață să răspunzi la comportamentul distructiv al copilului tău într-un mod care să-l învețe ce poate experimenta în cazul în care va avea acest acest comportament în afara casei tale.
Asta înseamnă că nu îi treci cu vederea faptele deviante, chiar dacă, după ce s-a calmat, arată că îi pare rău sau își cere iertare. Dacă domnișoara ta la supărare va sparge o sticlă de capul unui prieten și acesta ar avea de suferit, nici un judecător nu va fi impresionat de remușcările ei de după.
Sugerează-i comportamente alternative – Discută cu copilul într-un moment calm despre lucrurile pe care le poate face în loc să rupă lucrurile atunci când se supără și se frustrează. Dacă are nevoie să elibereze o anumită energie fizică, sunt unele activități nedistructive în care se poate angaja. De exemplu o mamă a spus că fiica ei de 12 ani are o trambulină pe care sare pentru a-și elibera energia acumulată. Un alt părinte a cumpărat mingi de stres copilului său pentru a le strânge atunci când simte că își va pierde controlul. Copilul a putut să le folosească și la școală.
Poți, de asemenea, învăța copilul să numere în gând până când sentimentul negativ dispare. Sau să scrie într-un jurnal, să asculte muzică, să modeleze ceva sau orice altă activitate nedistructivă de care ar putea fi interesat pentru a-și elibera sentimente într-un mod corespunzător. Aceste soluții simple îi vor ajuta să-și dea seama că, în cele din urmă, sentimentul de frustrare și furie începe să se atenueze de la sine, chiar dacă nu acționează violent.
Verifică ce fel de comportament ai tu la furie
Dacă un copil vede părinții trântind și bușind la nervi, înjurând sau având orice alt tip de descărcare violentă, cu siguranță va fi mai mare probabilitatea să procedeze și el la fel. Ca să nu mai vorbim despre copiii care sunt martorii sau victimele violenței domenstice.