M-a impresionat povestea unei mămici mărturisită cu umor pe unul dintre forumurile de discuții despre naștere și sarcină:
”Mie nu mi s-a întâmplat la primul ci la al 3-lea copil. A fost mare, am dus sarcina vara, cald și greu, mi s-au umflat picioarele cât butoaiele, abia așteptam să nasc. Mă bucuram că e băiețel pentru că aveam două fetițe. Nașterea a fost normală doar că bebe a avut icter și mi-au spus să mai stau cateva zile la maternitate cu el. Eu însă mă simțeam sfârșită și aș fi vrut numai să dorm. Îmi amintesc de toate ca prin vis. Soțul mi-a zis că nu am vrut să merg să văd copilul, nici să îl alăptez, că trei zile am refuzat orice mâncare, că în puținele momente cât eram trează eram agitată și plângeam din nimic. Cum starea asta s-a prelungit, medicii au concluzionat că este Depresie Postnatală. Mi-au dat drumul acasă dar cu tratament antidepresiv.
Eu sunt femeie de la țară, puternică, sănătoasă, nu bag toate prostiile în seamă și am pus totul doar pe seama oboselii din ultimul trimestru și a nașterii. După 2-3 zile mi-am întrerupt singură medicația, vrând să-mi alăptez copilul. Am observat numai că am probleme să adorm seara dar familia mea a observat mai multe. Într-o noapte m-au găsit cu un scutec în brațe pe marginea pârâului din spatele casei. Le spuneam că trebuie să fac baie copilului. S-au bucurat nespus că luasem numai scutecul și nu bebele cu mine și m-au internat la nebuni 2 săptămâni. Mi-am revenit greu, plângeam, nu mai voiam să trăiesc, îmi veneau tot felul de gânduri cum să-mi fac rău mie sau copilului, halucinam. Într-un cuvânt mă purtam ca o nebună de legat. După 2 luni abia am început ușor să revin la normal.
Așa că, dragi mămici, să nu spuneți niciodată că nu vi se poate întâmpla așa ceva. Depresia postnatală nu e ceva ce se întâmplă din vina noastră, nu e ceva rușinos. La teste medicii au descoperit niște dezechilibre chimice și au zis că asta poate fi o cauză a stării mele. Cereți ajutorul, luați tratamentul prescris și totul o să fie bine. ” A. M.
Simptomele depresiei Postnatale pot apărea imediat după naștere sau după câteva zile, chiar săptămâni. Acestea pot fi:
- stare inexplicabilă de tristețe
- oboseală continuă, lipsă de energie
- neliniște, îngrijorare excesivă
- stări de plâns, schimbări bruște de dispoziție
- probleme cu somnul- poate fi dormit excesiv ca în cazul de mai sus sau, dimpotrivă insomnie, dificultatea de a adormi, vă treziți tot obosită
- sentimente, gânduri ciudate, lipsa speranței, vinovăție, gânduri de a vă face rău sau de a-i răni pe ceilați
- probleme de alimentație, creștere sau scădere în greutate într-un timp scurt
- lipsa de interes față de nou-născut sau de alți membri ai familiei
- confuzie, halicinații etc.
Această stare durează de obicei până la 10 zile apoi totul revine la normal. Prelungirea ei trebuie însă tratată serios cu terapie și medicație, nu ezitați să cereți ajutorul specialiștilor și a familiei.
O sarcină dificilă, complicațiile la naștere, problemele cu noul născut sau pierderea bebelușului, sunt lucruri care pot favoriza și prelungi această depresie.