Când pleci cu copiii la drum, poate fi o provocare mare să îi ții liniștiți în scaun sau pe bănci, mai ales dacă este vorba de un drum lung. Astăzi părinții folosesc mult tableta sau telefonul cu desene, filme, jocuri dar se pot plictisi și de ea, se poate descărca și unii copii au rău de mașină privind un timp îndelungat la ecran.
Poți oricând să iei la drum o carte de citit, de colorat dar pot juca și jocuri care să le ocupe timpul. Dacă cineva din mașină nu conduce, atunci poate juca cu copilul, sau dacă ai mai mulți copii se pot juca împreună. Iată câteva exemple de astfel de jocuri simple:
Jocuri pentru preșcolari
- printează niște jocuri pe hârtie de genul găsește diferențele, unește punctele, colorează pe numere etc. Există și cărți/ reviste pentru copii cu astfel de activități pentru diverse vârste, cu grade diferite de dificultate. Avantajul este că nu are nevoie de loc mult să se desfășoare, îi trebuie doar un suport tare și un creion sau culori.
- joacă cu ei diverse jocuri care să-i încurajeze să observe peisajul și particularitățile locurilor prin care treceți – de exemplu cine vede primul ceva de culoare roșie, trebuie să îl numească cu glas tare; altă variante ar fi ceva rotund, pătrat, ceva a cărui denumire începe cu o anume literă, cine vede cele mai multe animale etc.
Jocuri pentru școlari
- sunt potrivite jocurile simple pe hârtie – spânzurătoarea, jocul copilăriei noastre în care jucătorii ghicesc diferite cuvinte care se scriu sub formă de liniuțe. Găsiți la acest link o descriere completă a jocuri, dacă nu vă mai amintiți toate detaliile. La fel este jocul de atenție pâinicile , avioanele descrise tot pe site-ul nostru. Probabil vă este cunoscut ȚOMAPANT ” țări, orașe, munți, ape, plante, animale, nume, total de puncte acumulate”. Când eram copil jucam și o variantă a acestuia, Flori, fete sau băieți, melodii sau cântăreți, care are la bază aceeași regulă: să găsești cât mai multe cuvinte dintr-un anumit domeniu care încerc cu o literă anume.
- jocuri de perspicacitate pe hârtie – reviste sau pagini printate cu careuri, cuvinte încrucișate
- jocuri orale – de exemplu binecunoscutul Fazan sau variantele sale. Cu cei mici poți juca doar ”cine spune mai multe cuvinte cu o literă anume”.
- jocuri cu mâinile- de tip Piatră, hârtie, foarfecă
- jocuri cu cărți – pot fi orice fel de cărți – UNO, Păcălici, Piatnik, Ligretto, cărți cu perechi, cu numere orice. Avantajul este că unele se pot juca și doar de o persoană sau în doi. Nu e nevoie de loc mult și nici nu este pericol să se piardă dacă le scapă pe jos.
- alte jocuri de societate – poate fi orice: șah, table, Monopoli, jocuri de masă mai noi care le plac. Provocarea mare este atunci când acestea u piese mici care se pot ușor scăpa și rătăci sau pierde prin mașină.
- jocuri distractive cu întrebări – de exemplu Eu niciodată, Adevăr sau provocare