Este un lucru stiut ca intre frati exista intelegere, armonie, prietenie, dragoste, dar si certuri, competitie, dezacord, rivalitate.
Exista in literatura povestiri celebre care au ilustrat dragostea, sau dimpotriva, ura dintre frati. Sunt aspecte ale realitatii pe care nu le putem contesta, pentru ca tin de natura umana.
Am sa incep cu povestea unei mame care a avut doi baieti gemeni. Pentru a fi sigura ca nu-l defavorizeaza pe niciunul si pentru ca baietii sa nu se certe intre ei, cumpara intotdeauna doua masinute, doua mingi, doua pistoale, doua carti. Mai tarziu mama a observat ca baietii devenisera foarte egoisti, nu concepeau sa dea unul altuia un obiect oricat de mic. Mama nu intelegea de ce copiii ei se comporta asa, doar au avut intotdeauna aproape tot ce si-au dorit. In dorinta ei de a fi corecta si impartiala, aceasta a omis sa-i invete insa ceva esential: ca unele lucruri se impart, ca uneori trebuie sa cedezi, ca nu traiesti singur pe acest pamant.
In familia traditionala romaneasca se nasc de obicei mai multi copii, exista aceasta credinta ca nu este bine sa ai un singur copil ( ceea ce este foarte adevarat ). Din pacate, in ultimul timp aceasta conceptie s-a schimbat, parintii invocand mai ales conditiile materiale, in multe cazuri aceasta scuza fiind falsa. Bineinteles ca fiecare familie are dreptul sa decida in aceasta privinta.
Ce facem cand vine al doilea copil pe lume? Este un moment care trebuie pregatit din timp. Copilului existent sa i se explice ca venirea unui fratior este un adevarat dar, un motiv de bucurie, o realizare a familiei. Sa stie ca vor imparti unele lucruri, dar ca acesta este un fapt normal, ca timpul parintilor este limitat si va trebui sa participe si el la ingrijirea celui mic. Fratelui mai mare trebuie sa i se explice ca cel mic are nevoi speciale si de aceea uneori parintii ii vor acorda mai mult timp, dar ca aceasta nu inseamna ca pe el il iubesc mai putin.
Cand copiii cresc, inevitabil apar certuri intre ei. Nu trebuie sa i se ceara celui mare intotdeauna sa cedeze din considerentul ca cel mic nu intelege. Fratele cel mare se va simti pedepsit pentru o vina pe care nu o are, va reactiona violent, sau dimpotriva, se va inchide in el. Este foarte util sa fie pusi sa faca diverse activitati impreuna, in acest fel comunicarea dintre ei se va imbunatati. Foarte important este exemplul parintilor. Daca acestia se inteleg, se ajuta reciproc, sunt concilianti, gasesc cai pasnice de rezolvare a unor conflicte, si copiii vor face la fel. Se intampla uneori ca unul dintre copii sa fie mai talentat, sa aiba rezultate scolare mai bune. In acest caz, parintii trebuie sa procedeze cu mult tact, pentru ca inferiorizarea lasa urme adanci in sufletul copilului. Li se va explica faptul ca toti oamenii au si calitati dar si defecte si ca este foarte important sa ne cultivam calitatile. ( „Este adevarat ca fratele tau are rezultate mai bune la matematica, dar si tu desenezi foarte frumos” ). In multe familii se greseste in sensul ca fratele considerat „mai bun” este dat mereu ca exemplu. Propozitii de felul ” De ce nu inveti si tu ca fratele tau?” , „De ce nu esti cuminte ca fratele tau” ? vor adanci prapastia dintre cei doi. Nu ar fi mai simplu sa spuneti ” Pentru ca tu esti mai bun la matematica, ajuta-l si pe fratele tau” ? sau „Daca ai terminat de aranjat hainele in sifonier, ajuta-l si pe fratele tau, dupa aceea va veti putea juca”.
Lasati-i sa-si rezolve unele conflicte intre ei. Aceasta este calea spre maturizare. Lasati-i sa-si imparta unele sarcini asa cum considera ei ca e mai bine. Nu incercati sa fiti mereu pe postul de arbitru.
Comportati-va in asa fel incat copiii sa inteleaga ca amandoi ( sau toti, dupa caz ) sunt la fel de pretiosi pentru pentru parinti.
Regulile pe care copilul le aplica in famile, le va promova si in societate, unde va fi acceptat sau nu in functie de comportamentul lui.