Anamneza : Andrei este un copil de 9 ani cu inteligenţa superioară, premiant. Părinţii copilului sunt intelectuali, ei sunt ocupaţi toată ziua cu serviciul având performanţe în carieră. Andrei mai are doi fraţi mai mici şi au fost crescuţi de bunici şi bonă, părinţii vin acasă seara târziu. Mama lui Andrei îi supraveghează lecţiile, seara, îm măsura timpului disponibil. Tata nu comunică suficient timp cu Andrei deoarece vine seara obosit şi intră în biroul său pentru a efectua anumite activităţi aşa cum ar fi documentarea în profesia sa sau lectura. Tata este atent la modul de hrănire al copilului impunându-i anumite exigenţe cu privire la alegerea alimentelor şi greutatea corporală, copilul se simte frustrat.Andrei se plictiseşte în ore, face pe clownul şi în pauză agresează colegii de clasă, iar acasă vorbeşte urât cu bunicii jignindu-i. Bunicii şi bona îi aduc la cunoştinţă tatălui său actele de indisciplină şi tata îl pedepseşte pentru comportamentul său prin critică şi bătaie. Copilul pare stânjenit în prezenţa tatălui atunci cănd vin la cabinet împreună, relaţia este deficitară, deşi face eforturi vizibile să-şi controleze comportamentul, copilul îşi respinge tata prin atitudinea pe care o are faţă de acesta. În ultima vreme, Andrei a bătut bunica şi bona. Urmează un tratament medicamentos prescris de medicul psihiatru, dar comprtamentul violent nu s-a schimbat, uneori a ameninţat cu cuţitul.
Factorii psihosociali care au cauzat agresivitatea copilului
– Lipsa de timp şi de afecţiune a părinţilor
– Exigenţele ridicate de familie şi şcoală cu privire la învaţătură şi comportament
– Frustrarea dată de regimul alimentar impus de tată
– Conflictele părinţilor şi ale bunicilor în faţa copilului
– Abuzul emoţional şi fizic al tatălui
– Eticheta pusă în care copilul crede: violenţă
Strategii clinice şi psihoterapeutice
– Evaluarea psihologică prin testul familiei, testul persoanei, testul arborelui, teste de personalitate, testul raven
– Scenarii terapeutice, poveşti şi metafore
– Modelaj, desen
– Terapia centrată pe obiective şi soluţii
– Tearpia de familie cu părinţii şi bunicii
Efectele psihoterapiei
– Resemnificarea anumitor etichete şi comportamente
– Petrecerea timpului de calitate cu părinţii săi
– O comunicare mai eficientă cu familia
– Reducerea conflictelor părinţilor şi bunicilor, evitarea acestora în prezenţa copilului
– Reechilibrarea personalităţii prin restructurarea acesteia
Concluzii
Comportamentul părinţilor include critici constante, ameninţări sau pedepse ca şi lipsa de atenţie, afecţiune, aprobare sau suport. Cea mai frecventă formă de abuz emoţional este limbajul violent cu care se comunică cu copilul, într-o comunicare autoritară, părintele lansează doar ordine, ce nu permit replica din partea copilului, un schimb verbal în care copilul să se poată exprima, să se poată manifesta pentru a fi înţeles, să poată exista. Abuzul emoţional, cea mai frecventă formă de abuz a copilului, a fost greu de influenţat prin consilierea părinţilor. Este greu să convingi părintele de răul pe care îl face copilului atunci când acesta declară adeseori că îl iubeşte (fără nici o îndoială, aşa este!), dar continuă să ţipe la el, să se răstească sau să spună vorbe grele la adresa lui, rănindu-l. Abuzul emoţional şi fizic, adesea devine factorul determinant în alegerea unui scenariu de viaţă greşit. Un copil timid, lipsit de încredere, incapabil să se afirme la grădiniţă şi mai târziu la şcoală, la locul de muncă, în relaţia cu partenerul de viaţă, este un copil rănit de vorbe care i-au transmis în loc de dragoste şi respect, ura, rejectarea şi o imagine de sine scăzută. Aceasta este semnificaţia cuvintelor răstite, a etichetelor puse, a ordinelor agresive date copilului căruia nu i se îngăduie replica. Prin cumularea efectelor acestui gen de educaţie, copilul începe să se identifice ca fiind un copil rău dezvoltând un comportament deviant.
Semnele maltratării emoţionale: copilul are comportamente extreme, încăpăţânare, respingere, agresivitate sau pasivitate, supraconformism, dependenţă, socializează greu, are dificultăţi în comunicare şi în a stabili şi construi relaţii. În comparaţie cu alţi copii se comportă fie ca un adult, fie ca un copil mult mai mic (se leagănă)) ori este agresiv. Se constată că dezvoltarea fizică şi emoţională este întârziată lipsind ataşamentul parental.
Scopul educaţiei a fost unul pozitiv, dar strategia a fost aleasă în mod greşit. Familia a înţeles să dezvolte alte alternative îmbinând dragostea cu disciplina. În terapia lui Andrei, familia a jucat un rol central şi efectele au început să fie vizibile în conduita copilului. Nu poţi trata simptomul fără să ai în vedere cauza, adesea copilul este simptomul familiei, al cuplului parental. Cabinetul de psihoterapie este cadrul unde şi părinţii pot primi suport din partea psihologului în vederea creşterii şi educării copilului.
Psiholog dr. Aurelia MORARU
Articol preluat de pe http://www.psihohipnoza.ro/
2 comentarii