Complexitatea mereu crescândă a societăţii contemporane face ca inteligenţa probată în context educaţional să fie insuficienta pentru mulţi dintre noi pentru rezolvarea problemelor cotidiene. Sunt bine cunoscute cazurile a numeroşi elevi/ studenţi geniali a căror performanţă pe durata şcolarizării depăşeşte sensibil reuşitele colegilor lor, dar care nu reuşesc mai apoi să îşi valorifice potenţialul, eşuând, uneori lamentabil, în plan profesional; prestaţiile lor la locul de muncă le trădează lipsa deprinderilor
practice şi a celor sociale. Pe de altă parte, nu puţine sunt persoanele care, deşi modest dotate intelectual, dovedesc o bună adaptare socială la o mare varietate de contexte, fiind consideraţi oameni de succes.
Desigur, nu trebuie omis faptul că în cele două medii, educaţional şi social, problemele cu care ne confruntăm sunt calitativ diferite. Mediul educaţional ne supune rezolvării, prioritar, probleme bine definite, adică probleme pentru care, de regulă, există un singur răspuns corect; prin contrast, problemele vieţii cotidiene sunt slab definite, ceea ce permite abordarea lor din mai multe perspective, iar pentru ele nu există niciodată o soluţie perfectă. Din dorinţa
de a depăşi acest aparent pradox, cercetătorii au introdus o serie de termeni noi. întâlnim, astfel, tot mai frecvent, sintagme precum inteligenţa socială, inteligenţa practică, inteligenţa emoţională etc. Toate acestea se referă la abilităţi cognitive ce sunt necesare pentru a soluţiona problemele cu care ne confruntăm în viaţa de zi cu zi: rezolvarea conflictelor de muncă, dificultăţile muncii în echipă, adaptarea la un nou context cultural, social sau la un nou loc de muncă etc.
Atât şcoala, cât şi familia ar trebui să-i familiarizeze pe copii cu noţiuni, idei, cum ar fi:
– fiecare dintre noi are ceva unic;
– oamenii au multe calităţi şi caracteristici diferite;
– oamenii au atât puncte slabe cât şi domenii în care sunt foarte competenţi.
– oamenii se dezvoltă şi se schimbă;
– toată lumea greşeşte şi că a greşi este ceva normal;
– dacă cineva face o greşeală, acest lucru nu înseamnă că persoana este proastă sau rea;
– este ceva normal să avem emoţii;
– este bine să ne exprimăm emoţiile;
– să recunoască diferenţa dintre pericolul real şi sentimentul de frică, şi să discute despre modalităţile în care putem face faţă fricii;
– să recunoască faptul că există mai multe modalităţi de a ne comporta şi că ei au posibilitatea să aleagă între diferite comportamente;
– să facă diferenţa între comportamentele de bun simţ şi cele inadecvate;
– să recunoască cauzele şi efectele unor comportamente;
– să înveţe că deciziile pe care le luăm au consecinţe;
– să înveţe să diferenţieze problemele majore de cele mai puţin importante şi să înţeleagă că perceperea importanţei unei probleme se poate modifica;
– cele mai multe probleme au mai mult de o soluţie;
– importanţa împărtăşirii problemelor cu ceilalţi;
– modurile în care oamenii diferă sau se aseamănă;
– dezvoltarea toleranţei faţă de ceilalţi care nu se comportă aşa cum am vrea noi;
– să îşi dezvolte abilitatea de a primi şi de a face complimente;
– să înveţe să accepte că ceilalţi fac greşeli;
– să înţeleagă că, numai pentru simplul fapt că oamenii sunt diferiţi, nu înseamnă că sunt mai buni sau mai răi;
– nu este posibil să fim iubiţi de toată lumea;
– să facă diferenţa între ceea ce oamenii spun despre ei şi ceea ce sunt ei;
– să recunoască consecinţele negative care pot să apară dacă se acţionează doar pe baza presupunerilor;
– să facă distincţia între a accepta responsabilitatea pentru efectele unei decizii şi a da vina pe alţii;
– să recunoască efectele pe care le au deciziile proprii asupra altora şi asupra lor înşişi;
– să înveţe să genereze soluţii alternative la probleme.