Dupa ultimele studii, intre 12 si 19% dintre copiii de vârsta scolara din România sunt diagnosticati cu ADHD, procent dublu fata de media internationala. 50% dintre acesti copii vor avea acest sindrom si la maturitate si se vor confrunta cu un risc crescut al tabagismului, alcoolismului, consumului de droguri si violenta.
Se stie ca fiecare varsta isi are caracteristicile sale. Astfel copiii au multa energie, nu pot sta mult timp concentrati asupra unui lucru, simt nevoia sa se miste, se concentreaza mai greu asupra unei sarcini date, fiind usor distrasi de ceea ce este in jur. Exista chiar si intre ei deosebiri, unii copii sunt mai activi decat altii si fiecare copil poate fi la un moment dat foarte agitat, poate trece prin perioade mai dificile, cand nu-si duce la bun sfarsit sarcinile si nu se integreaza programului impus la scoala sau acasa
Cum recunoastem un copil hiperactiv?
Un copil hiperactiv poate fi recunoscut dupa frecventa si intensitatea cu care apar aceste probleme. Are foarte multa energie, se concentreaza greu, in grup are tulburari de comportament iar rezultatele lui scolare sunt sub nivelul posibilitatilor.
El atrage atentia prin trei aspecte importante: dificultati de atentie si concentrare, comportamente impulsive, hiperactivitate (agitatie evidenta).
1. Dificultati de atentie si concentrare.
Se concentreaza greu atat in cadrul unor activitati impuse, trecand de la o sarcina la alta, dar si in cadrul unor activitati pe care si le alege singur, renuntand usor la ce si-a dorit initial si trecand la alta activitate. Varsta la care dificultatile de concentrare sunt depistate depinde de disponibilitatea si interesul parintilor care urmaresc evolutia psiho-comportamentala a copilului, vigilenta si implicarea educatoarelor si a invatatoarelor, comunicarea si schimbul permanent de informatie intre familie si cei care se ocupa de educatia copilului (bone, educatoare, invatatoare).
2. Comportamente impulsive.
Copilul hiperactiv reactioneaza la primul impuls. Vrea ca ceea ce isi doreste sa se indeplineasca imediat. Nu ia in calcul consecintele faptelor sale, actioneaza fara sa gandeasca. In conversatie ii intrerupe des pe ceilalti, nu asteapta sa auda intrebarea, nu asculta si nu ia in calcul raspunsurile celorlalti. In situatii grave poate trce chiar la agresivitate fizica.
3. Hiperactivitate (agitatie evidenta).
Acest comportament se observa mai ales in timpul orelor de curs, cand trebuie sa stea linistit. El iese din banca, se duce la colegi, ii deranjeaza, chiar ii sicaneaza. In pauze alearga tot timpul, se catara, ignora pericolele. Daca sunt atentionati se linistesc pentru cateva momente, dupa care procedeaza in acelasi fel. Uneori cand este apostrofat devine impulsiv. Astfel de copii produc mari probleme scolilor si gradinitelor in care invata si de aceea ei sunt greu acceptati, mai ales de parintii celorlalti copii. Efectuarea temelor acasa este o adevarata povara pentru parinti. Copilul hiperactiv nu observa detaliile, de cele mai multe ori cand altii ii vorbesc da impresia ca nu asculta, evita sau respinge activitatile sau temele care ii solicita efort mintal. Pierde adesea obiecte, isi misca mainile si picioarele sau nu-si gaseste locul pe scaun, nu isi asteapta randul la joc sau la alte activitati desfasurate in grup.
Cand manifestarile comportamentale hiperactive sunt foarte pronuntate, vorbim de tulburarea de hiperactivitate. Diagnosticul de hiperactivitate poate fi stabilit doar de catre un expert.
Cauzele aparitiei ADHD sunt legate de o intrerupere in maturizarea cerebrala si un dezechilibru al unor substante chimice din creier. Este important de subliniat ca, fiind o tulburare neurobiologica, ea nu este generata de erori educative sau de factori de mediu, dar poate fi agravata de acestia.
Odata diagnosticata aceasta tulburare trebuie si tratata. Ingrijirea si tratarea presupun o abordare multidisciplinara, articulata, coerenta si mai ales consecventa in care sunt deopotriva implicati parintii, psihologul, logopedul, educatorii, profesorii si mai ales copilul insusi.
Ce poate face familia, cum il poate ajuta?
– oferindu-i o viata in care perturbarile, schimbarile, stresul sunt diminuate la maxim;
– deminuind prezenta elementelor care declanseaza excitatii de orice fel (televizorul, tadioul, jocurile video);
– respectarea unei rutine zilnice, prin activitati sau sarcini previzibile, prin momente sau lucruri la care copilul se asteapta;
– prevenind reactiile atunci cand apar schimbari si planificand interventiile;
– anticipand impreuna cu el derularea evenimentelor si stabilind asteptarile pe care le aveti de la el;
– o comunicare permanenta in care sa i se explice ce are voie sa faca si de ce nu sunt permise unele comportamente;
– realizarea de reguli simple, realiste si coerente;
– solicitarile sa fie in fraze clare si scurte;
Intre specialistul care il trateaza, parinte si cadru didactic sa fie o permanenta colaborare si informare, specialistul fiind cel care va coordona activitatea.
2 comentarii