Artterapia se defineste ca fiind un grup de metode psihoterapeutice în care rolul central în recuperarea bolnavului îl joaca creativitatea artistică.
Tardieu face unele consideratii diagnostice în 1872 pe marginea productiilor artistice ale bolnavilor. Hayer si Paneth utilizeazã în 1929 desenul în cursul psihoterapiei.
Se sprijinea pe tendinta spontană a omului de a se exprima prin creatie. Dinamica grupului se adaugã efectului revalorizant al reusitei în actiune.
Orice mijloc de creatie, în special artistic oferă câmp de actiune psihoterapeutică. Se folosesc: căile de expresie plastică, pictura, modelaj si sculptura; expresivitatea mimicogestuală, creativitatea poeticã, expresivitatea scenică si dansul.
În timpul sedintelor de psihoterapie, subiectul are ocazia de a se exprima (scăzându-si nivelul tensional), stabileste relatii cu grupul de pacienti (intrã în dinamica grupului), cu psihoterapeutul si cu instructorul artistic, isi remodelează atitudinea. Tedintele de creatie pot fi alternate cu unele în care să se facă interpretarea creatiei. O sedintã dureazã între 1-2 ore, cu o frecventa sãptămânală sau bisăptămânală într-un număr de 15 – 20 de sedinte.
Diverse psihoze, în special cele schizofrenice, parafrenii, nevroze isterice, nevroze obsesivo-fobice sunt indicate pentru artterapie. Metodele sunt larg folosite actualmente, deseori în completarea altor procedee psihoterapeutice si a ergoterapiei.
În S.U.A se foloseste cu rezultate apreciate “finger painting” (pictura cu degetele) în tratamentul psihoticilor.
Dansul si expresia mimicogestualã îsi găsesc aplicabilitatea în mod special în tulburările psihosomatice, dismorfofobii si tulburări isterice.
Psiholog dr., Aurelia Moraru