Inregistrare

Inregistrati-va pentru a beneficia de cunostintele comunitatii, a pune intrebari sau a a raspunde la intrebarilor celorlalti.

Suntem o comunitate care incurajeaza educatia si in care se intalnesc know-how-ul si experienta cu perspective inovative de abordare a problemelor.

Login

Autentificati-va pentru a pune intrebari, a raspunde la intrebarilor celorlalti sau pentru a va conecta cu prietenii.

Resetare parola

V-ati uitat parola ? Introduceti adresa de email si veti primi o noua parola.

Please briefly explain why you feel this question should be reported.

Va rugam explicate, pe scurt, de ce credeti ca aceasta intrebare trebuie raportata.

Motivul pentru care raportezi utilizatorul.

Parenting AniDeȘcoală.ro Latest Articles

Poate frigul sau curentul îmbolnăvi copiii?

Poate frigul sau curentul îmbolnăvi copiii?

Mergeam într-o zi de toamnă pe străzile Londrei. Ploua mărunt și bătea vântul, probabil nu erau mai mult de 15 grade. Era cam pe la ora când copiii terminau orele și am văzut mai mulți părinți luându-i pe cei mici de la poarta unei școli. Micuți sau mai mari, copiii erau toți în pantaloni scurți și tricouri, eventual protejați de ploaie cu o gecuță subțire sau o umbrelă. Pentru părinți nu părea o problemă, ci doar o zi normală de ploaie londoneză. Deodată am văzut două mămici trăgându-și copiii în stația acoperită de autobuz și acolo au început să-i încotoșmăneze cu pantaloni, geci groase, șosete, căciuli. Trecând pe lângă ele am auzit un comentariu în română, greu de confundat cu altceva:
– Ia și plovărul ăsta! Repede, e așa curent în stație, intră vânt peste tot! Nu știu nebunii ăștia de ce vor pantaloni scurți și acum. Abia ai scăpat de infecția din gât, vor să ajungem la spital sau ce?

Teama de curent și frig a românilor este cunoscută și combătută de mulți specialiști din țară și străinătate și s-a dovedit a fi o problemă mai mult culturală decât medicală. Știm cu toții că orice aer care se mișcă (sau care doar ne închipuim că poate intra pe ușă, geam ori de la aparatele de ventilație) este inamicul public numărul unu al celor din neamul nostru. La fel și temperaturile în scădere. Se crede că frigul poate îmbolnăvi și agrava boli diverse, de la otite, dureri de măsele, tuse, până la alte afecțiuni grave ca pneumonia, artrita, reumatismul, infecțiile urinare etc. Doar deschide geamul într-un autobuz încins la 40 de grade și vei primi o ploaie de comentarii și înjurături.

Citește și:   Cum să previi în mod natural gripa și răceala la copii

La orice scădere ușoară de temperatură copiii noștri sunt îmbrăcați foarte gros sau li se reduce timpul de stat în aer liber. Pentru cei care cunosc mai puțină medicină, majoritatea răcelilor, gripelor sunt produse de viruși și bacterii transmise de obicei de la om la om pe calea aerului sau prin atingerea unor obiecte infectate. În fața acestora bariera de haine peste haine nu ajută, ci mai curând igiena și alimentația corespunzătoare care să crească imunitatea celor mici. Nici chiar gerul cu multe grade sub zero nu îi poate afecta pe cei mici, dar cu siguranță spațiile închise, neaerisite, aglomerate sunt medii mult mai vinovate de transmiterea maladiilor de sezon:
„Atunci când vremea se răceşte, ne închidem în case, unde aerul este reciclat şi stăm în camere închise alături de alţi oameni şi de virusuri. Cu toţii strănutăm unii peste alţii. Aerul uscat și neaerisit sunt medii propice pentru virusuri din cauza mucoasei uscate, adică a stratului protector al gâtului, traheei şi sinusurilor. Virusurile invadează mucoasa şi încep să se dezvolte, cauzând răceala.“, spune dr. Sorana Segal-Maurer, directorul Departamentului de Boli Infecţioase al unui spital newyorkez.

Citește și:   Alergii la copii date de poluarea în interiorul casei

Studiile arată că, dimpotrivă, atunci când nu se exagerează cu haine și supra-protecție, copii devin de fapt mai rezistenți și se îmbolnăvesc mai rar.  În statele nordice vei vedea familii cu copii mici la piscină chiar dacă afară sunt doar câteva grade afară, copii în cărucioare iarna fără straturi de haine de nu se pot mișca și aceștia nu fac răceli sau alte boli mai des decât alți copii.

Explicația specialiștilor la întrebarea ”De ce răcim mai des în anotimpurile reci”, este că umezeala și frigul favorizează dezvoltarea și răspândirea mai multor dăunători din sfera virală dar poate și să scadă imunitatea oamenilor. Soluția ar fi deci nu protejarea de frig ci fortificarea imunității copiilor, persoanelor învârstă cu legume, fructe, vitamine, suplimente care stimulează imunitatea.

Temperaturile foarte scăzute pot eventual provoca hipotermie și degerături dar asta la expuneri prelungite sau umezeală excesivă. Persoanele care suferă de diverse tulburări metabolice, precum colesterolul mărit, guta, reumatism, pot fi mai sensibile la frig, dar asta nu înseamnă că frigul le produce sau agravează astfel de boli. Dimpotrivă, în caz de febră ridicată, inflamații, sunt recomandate chiar împachetările cu apă sau prosoape reci, compresele cu gheață și îmbrăcămintea cât mai sumară. În vest copiilor cu amigdalită li se dă să mănânce înghețată sau lichide reci.