Mesele copilului tău s-au transformat într-un adevărat coșmar? Dacă cel mic refuză până și felul său de mâncare preferat, dacă începe să plânga, ori să găsească tot felul de motive pentru a se ridica de la masă, nu e cazul să începi să țipi la el sau să îl pedepsești, ci să cauți adevăratele cauze care au determinat pierderea poftei de mâncare în cazul lui.
Foarte multe mame se plâng că copiii lor nu vor să mănânce, că stau ore întregi la masă așteptându-i să își termine porția, că totul se transformă într-un protest de neimaginat.
Dacă lipsa poftei de mâncare ajunge să determine și o scădere considerabilă în greutate, atunci trebuie să identifici cauza și să iei măsuri urgente.
Iată cele mai comune cauze pentru care copiii își pierd pofta de mâncare!
Ritmul de creștere
Schimbările care apar în perioda de creștere a copilului pot duce la pierderea apetitului. Doar în primul an de viață ritmul de creștere este accelerat, după care încetinește, iar în această perioadă copiii au tendința să mănânce foarte puțin, acest lucru fiind considerat normal.
Diverse boli
Bolile determină de cele mai multe ori pierderea poftei de mâncare. Dacă e răcit, are febră, tușește și așa mai departe, cu siguranță nu va avea nici pofta de mâncare. Imediat după ce scapă de aceste simptome, ar trebui să înceapa să mănânce normal.
Stresul
Da, și pe copii stresul îi afectează la fel de mult ca și pe adulți. Stresul poate avea numeroase efecte negative asupra copilului, inclusiv pierderea poftei de mâncare. Atunci când copilul refuză să mânânce și are și probleme cu somnul e posibil să fie stresat. Află ce anume îl frământă și încearcă să găsești o rezolvare a problemei. Printre cele mai comune cauze ale stresului la copii sunt schimbările bruște în familie (moartea cuiva drag, a unui animăluț, dar și apariția unui nou membru în familie), incapacitatea de a face față la școală combinată cu pretențiile uneori exagerate ale părinților.
Depresia
Mulți părinți confundă depresia cu stările de tristețe ale celor mici. Depresia nu este același lucru cu tristețea și e foarte important pentru tine să înțelegi diferența dintre ele. Depresia îl poate afecta foarte rău pe copil chiar și pe termen lung, dacă parinții nu identifică această problemă la timp. Schimbarea obiceiurilor alimentare sunt un indicator puternic pentru depresie. E posibil sa fie nevoie chiar să apelezi la ajutor medical.
Anorexia nervoasă
Uneori, copiii ajung să dezvolte o aversitate față de mâncare. Atunci când îl vezi că face tot posibilul să scape fără să mănânce sau când stă mult timp fără să mănânce, când alege doar mâncaruri foarte sărace în grăsimi și apoi se simte vinovat că le-a mâncat, sunt mari șanse ca acesta să sufere de anorexie nervoasă.
Medicamentele
Sunt câteva medicamente care taie pofta de mâncare. Dacă cel mic ia antibiotice, atunci e posibil să îi dispară și apetitul.
Anemia
Atunci când copilul nu are o dietă bogată în fier se instalează anemia. Copiii care suferă de anemie sunt slăbiți, obosiți și se enervează din orice. Dacă nu e tratată, anemia poate afecta dezvoltarea copilului și performanțele școlare ale acestuia.
Cum sa previi pierderea poftei de mâncare a copilului:
- Nu îl certa și nu îi ține lecții când stă la masă;
- Fă-i un program în așa fel încât să mănânce atunci când îi e foame;
- Încurajează-l să aleagă mâncare sănătoasă;
- Dă-i voie să mănânce gustări între mese;
- Încurajează-l să facă mișcare;
- Nu-l forța să mănânce dacă nu îi este foame;