Cred că am urmărit cu toții cu indignare la știri și pe rețelele de socializare cazul copilului de 4 ani din Pitești care a murit în urma unei anestezii generale la dentist. Ca și părinte, sigur că prima reacție este să condamni acel cadru medical pentru lipsa de autorizații și condiții de resuscitare. Și la TV, direcția pe care se merge este aceeași, medicul este vinovat producând o asemenea tragedie. Toți îl înjură pe Facebook. Dar, din întâmplare, am găsit astăzi un mesaj al unui medic dentist, care lucrează acum în afara țării, ce prezintă lucrurile într-un mod inedit dar mult mai realist, după părerea mea. Pe când noi vedem numai anumite aspecte, oamenii aceștia știu care e situația, vor să ajute și să răzbească într-un sistem medical românesc în care, din păcate, nu există alternative, informare sau prevenție în acest domeniu. Pe mine m-a impresionat. Citiți-o cu atenție pentru că este bine să vezi toate punctele de vedere înainte să arunci cu pietre.
Nu dorm de două nopți. Gândurile îmi sunt precum copacii scoși din pământ de furtună Ciara. Gândurile îmi sunt smulse, învârtite și trântite cu forță, apoi învârtite din nou și trântite iar cu forță și mai mare. Închid ochii și mi se face pielea de găină. Am fost acolo, am făcut asta.
Sunt mama și sunt medic. Sunt un medic dentist care lucrează cu foarte mulți copii. Am lucrat în România cu mulți copii, lucrez și în Belgia cu foarte mulți. Este delicat să lucrezi cu copii. Nu poate oricine și asta e și motivul pentru care nu sunt foarte mulți medici dentiști care tratează acești pui de oameni.
Mi-a fost foarte greu la început. Am vrut să renunț de nenumărate ori. Nu pentru că nu știam să le tratez dinții, ci pentru că realizam imensa responsabilitate de a nu-i traumatiza, de a le vorbi pe înțelesul lor, de a le acorda timp și multă răbdare. Un consum de enegie care mă lasa des fără vlagă la sfârșitul zilei. Am citit foarte multe cărți despre psihologia copilului, despre managementul comportamentului la copii în cabinetul medical, am accesat forumuri internaționale de medici dentiști pediatri, am ascultat păreri, am cerut sfaturi, m-am jucat, am inventat personaje, povești, am umplut cabinetul de recompense, am negociat, m-am maimuțărit în fel și chip, am cântat, am spus poezii și am făcut orice mi-a stat în puțință să le câștig încrederea și să-i tratez cu blândețe. Și îmi reușea. Și îmi reușește și acum. Nu contează limba în care vorbești, copiii simt la fel peste tot în lume și sunt cei mai cool pacienți, cei mai inocenți, cei mai sinceri și cei mai fideli. Îi iubesc până la cer și înapoi!
Există însă mereu un procent de copii pentru care orice ai face nu funcționează nimic. Nu te poți conecta cu ei. Sau sunt aduși prea târziu la dentist, cu probleme prea multe, complicate cu dureri și infecții care necesită tratament rapid și nu e timp suficient pentru acomodare. Sunt și copii cu diverse traume psihologice, au frică de medici în general și nu poți să le câștigi încrederea sub nicio formă. Acolo e nevoie de ore multe de psihoterapie care implică timp și costuri financiare. Există și categoria de pacienți cu diverse probleme de sănătate care nu permit tratamentul dentar în stare conștientă. Pe toți aceștia i-am luat acasă, i-am purtat mereu cu mine în gând, am plâns pentru ei. Îi țin minte pe fiecare în parte. Îi știu pe toți cei pe care am vrut, dar nu am putut să îi tratez în cabinet.
În România îmi plângeam des neputința. De când sunt în Belgia plâng mai rar. Aici știu că pot ca ultimă soluție să-i trimit la spital unde vor primi tratamentul adecvat și decontat 100% de Casă de Asigurări. Și chiar și aici, sistemul nu este perfect și din cauza numărului insuficient de medici timpul de așteptare poate să ajungă și la 6-8 luni, timp în care situația clinică se poate schimbă dramatic.
Dar în România? CE FACI ÎN ROMÂNIA CU ASTFEL DE PACIENȚI? În România cA și medic cauți soluțIi neîncetat și încerci orice numai să nu le spui părinților “Îmi pare rău, dar nu pot să vă ajut! “ . Sunt mamă. Este groaznic să spui părinților “Nu am soluții! Nu știu ce puteți face! Am epuizat toți așii din mânecă. Nu pot! Duceți-vă acasă cu durerea! “ Ce faci când privești ochii înlăcrimați ai copilului și știi care este varianta de tratament corectă pentru acesta? Ți se rupe sufletul în mii de bucăți. Încerci cu inhalosedare, cu tot felul de siropuri și nimic nu funcționează. Uneori ești foarte aproape de a le crea experiențe neplăcute, gradul lor de anxietate ajungând extrem de ridicat.
ÎN ROMÂNIA NU EXISTĂ SPITALE DE STAT, CU ATI, ÎN CARE SĂ SE FACĂ TRATAMENTE STOMATOLOGICE COPIILOR SUB ANESTEZIE GENERALĂ !!!!
În București, acum ceva timp, exista un singur medic REAL specializat pe stomatologie pediatrică (în Israel) care făcea tratamente sub anestezie generală într-o sala închiriată într-un SPITAL PRIVAT, la niște costuri uriașe. Ultimii pacienți pe care i-am trimis acolo după ce am plecat din România mi-au spus că pentru reconstrucția a doi incisivi centrali temporari fracturați în urmă unui accident, prețul depășea binișor 1000 euro, o mare parte din preț fiind doar anestezia generală. Câți oameni își permit real acest serviciu medical “sigur” ? Și cei care nu-și permit, ce fac? Acum nu mai știu care este exact situația actuală. Probabil mai sunt și alții, am văzut că s-a deschis un spital privat de stomatologie.
Dar România nu înseamnă București. Sunt nenumărate zone din țară în care medicii dentiști disponibili nu tratrază copii pentru că nu stăpânesc această ramură a medicinei dentare. Acei copii trebuie să facă naveta zeci de km pentru tratamente, în cazul fericit în care părinții pot susține costurile tratamentelor și a deplasărilor.
Îmi aduc aminte cum m-am simțit când, stând de vorbă cu un anestezist, mi-a zis că putem să facem sedare profundă pe copii în cabinet, fără probleme. Simți că îl vezi pe Dumnezeu în acel moment. Vezi luminița de la capătul tunelului și rezolvarea tuturor problemelor. Îți vine să ieși pe stradă și să strigi în gură mare “Acum POT!” și îți pui toată încrederea în acel om. Din păcate însă se pot întâmplă tragedii. Și doare și lasă răni adânci pentru totdeauna. Pentru că tu vrei să ajuți, vrei să vindeci, nu să omori un om și să distrugi părinții pentru totdeauna. Nici o intervenție nu este 100 % SIGURĂ ! Există riscuri mai mici sau mai mari și întotdeauna riscurile trebuiesc diminuate cât mai mult când vorbești de viață unui om. Se pot pierde pacienți din cauza anesteziei generale și în spitale cu secții ATI. Toți semnează un consimțământ informat. Sunt cazuri publicate în literatura de specialitate și fiecare deces în acest mod are o cauză sau alta care nu ține neapărat de decizia anestezistului, ci de reacția organismului, de probleme de sănătate necunoscute anterior și de cele mai multe ori greu de depistat în setul de analize de rutină prevăzut în protocol. De ce credeți că prospectul oricărui medicament are pagini întregi de reacții adverse? Asta înseamnă că nu le mai luați ?
Toată presă urlă și arată cu degetul către clinica dentară în cauza, către medici. Online-ul își arată ura folosind termeni pe care nu îi stăpânește și informații incomplete cu un mare impact emoțional și repercursiuni pe termen lung. V-aș întreba care era alternativa în acest caz? Nimeni nu spune care erau celelalte variante de tratament pe care părinții le puteau accesa. În câte clinici dentare private din România în care se face anestezie generală pe copii există secție de ATI? Ministrul Sănătății închide temporar clinica de la Pitești. Închide o clinică și blochează tratamentele altor copii sub presiunea media. Cui îi pasă de acești copii? Ce face statul pentru copii din punct de vedere al sănătății orale? NIMIC!!! Prevenție zero, programe de informare părinți zero, decontarea tratamentelor zero.
De ce se ajunge în astfel de situații în care un copil de 4 ANI are multiple carii profunde și nevoie de tratamente stomatologice complicate? DE CE???? Ignoranță, corupție, sărăcie, prostie, dezinformare…un cerc vicios, un sistem defect.
Acum tot ce se vede în tot acest context sunt doar medicii vinovați, ca întotdeauna. Oamenii și-au pierdut încrederea în medici. Îi tratează că pe niște obiecte aflate la dispoziția lor pentru a-și rezolva problemele de sănătate, fără urmă de recunoștință, empatie, respect. Sunt convinsă că au vrut doar să ajute, că hotărârea de a folosi sedarea profundă nu are nicio legătură cu banii și cu îmbogățirea peste noapte speculată de toți. Dar medicii aceștia fac parte din sistemul românesc de sănăte, fie el și privat, care scârțâie, care are multe probleme și astfel ajung să facă compromisuri DE NEVOIE, din păcâte. Și nu mă refer la nevoi financiare, ci la NEVOIA PACIENTULUI DE A FI TRATAT!
Eu am ales să plec din România din motive personale și sunt ușurată că nu mai trebuie să fiu responsabilă profesional de astfel de decizii, că pot să închid ochii seara liniștită. Astfel de evenimente triste, într-o formă sau alta se vor tot repeta din ce în ce mai des. Suntem medici pentru a putea vindeca, nu pentru a plânge seară acasă de neputință. E greu să alegi răul mai puțin rău mai ales când sunt implicați copii, când vorbești de viața unui om, când faci medicină.
Acum toți sunt experți, știu tot despre anestezie generală și stomatologie pediatrică și își dau cu părerea. Mă întreb de ce nu au fost ei acolo cu mănuși pe mâini să ia ei deciziile medicale. Ministerul taie în carne vie și controlează totul la sânge. Până acum ce a făcut? O să închidă toate clinicile private care oferă serviciul de anestezie generală, clinici construite cu multă muncă și sacrificii, în ani de zile. Și apoi? Apoi ce se va întâmpla? Unde vor fi tratați acei pacienți? La stat? Care stat?
O perioada părinții nu își vor mai duce copii la dentist de frică să nu moară. Cei care îi vor duce vor ridica nivelul de stres deja prezent în cabinetele de peste tot cu suspiciuni și atitudini nesănătoase.
Prea puțini înțeleg ce se află în spatele cortinei. Mă opresc din scris. Acum vreau să plâng…
Dr Anca Cichirea, Medic Stomatolog