Inregistrare

Inregistrati-va pentru a beneficia de cunostintele comunitatii, a pune intrebari sau a a raspunde la intrebarilor celorlalti.

Suntem o comunitate care incurajeaza educatia si in care se intalnesc know-how-ul si experienta cu perspective inovative de abordare a problemelor.

Login

Autentificati-va pentru a pune intrebari, a raspunde la intrebarilor celorlalti sau pentru a va conecta cu prietenii.

Resetare parola

V-ati uitat parola ? Introduceti adresa de email si veti primi o noua parola.

Please briefly explain why you feel this question should be reported.

Va rugam explicate, pe scurt, de ce credeti ca aceasta intrebare trebuie raportata.

Motivul pentru care raportezi utilizatorul.

Parenting AniDeȘcoală.ro Latest Articles

Vrei să crești un om de succes? Învață-l aceste 7 deprinderi de viață

Vrei să crești un om de succes? Învață-l aceste 7 deprinderi de viață

Deprinderile de viață merg mână în mână cu dezvoltarea și pot ajuta copilul să reușească mai târziu în viață. Descoperă cele mai importante abilități de viață pe care copilul tău ar trebui să le cunoască și modalitățile de a le încorpora în rutina lui zilnică.

În cartea sa inovatoare, „Mintea în formare”, Ellen Galinsky descrie șapte abilități necesare succesului în toate aspectele vieții, inclusiv la școală, în relații și muncă. Copiii pot învăța aceste abilități începând din copilăria timpurie.

Care sunt cele mai importante abilități de viață pe care copiii trebuie să le învețe?

  1. Focalizare și auto-control
  2. Să gândească în perspectivă
  3. Comunicare
  4. Realizare de conexiuni
  5. Gândire critică
  6. Asumarea provocărilor
  7. Învățare activă și cu scop

Profesorii descriu uneori aceste abilități ca fiind deprinderi care îi „învață să învețe” și care pot fi dezvoltate prin activități zilnice intenționate.

Modalități simple de a le dezvolta copiilor aceste abilități:

1.Focalizare și auto-control
Copiii se dezvoltă eficient când au programe, obiceiuri și rutine fixe, care nu numai că le creează un sentiment de securitate, dar îi ajută de mici și să învețe auto-controlul și să se concentreze pe ceva. Vorbește cu copilul tău despre ce urmează să facă în ziua respectivă, ce așteptări sunt de la el. Învață-l să-și facă un program scris. Organizează-ți casa astfel încât copilul să știe unde să pună pantofi, paltoane și obiecte personale. Trăim într-o lume zgomotoasă, plină de lucruri care îi distrag, și ca părinte poți echilibra asta creând activități liniștite, cum ar fi citirea unei cărți, completarea unui puzzle împreună; acestea va ajuta copilul să încetinească și să învețe să se focalizeze pe ceva util.

2. Să gândească în perspectivă
Gândirea din perspectivă sau din punctul de vedere al altuia nu vine în mod natural la majoritatea copiilor, dar poate fi dezvoltată. Discutați despre sentimentele și motivațiile personajelor din cărțile pe care le-au citit, de exemplu, „mă întreb de ce piticii au ajutat-o pe Albă ca Zăpada. De ce nu au ales să o dea afară din căsuța lor. ” Sau discută cu ei despre un film sau o știre de la TV: ”Crezi că răzbunarea era singura soluție în cazul acelui erou?” Copilul tău va învăța astfel să gândească și să analizeze mai mult decât propriile situații și probleme, să înțeleagă mai bine lumea înconjurătoare, să perceapă motivații, alegeri, sentimentele celorlalți.

Citește și:   Cum să-ți pedepsești copilul corect

3. Comunicare
Copiii au nevoie de interacțiuni personale în fiecare zi pentru a-și dezvolta abilități social-emoționale sănătoase, inclusiv capacitatea de a înțelege și comunica cu ceilalți. În timp ce ritmul în care dezvoltă aceste abilități poate varia, copiii trebuie să învețe cum să „citească” anumite indicii sociale și să asculte cu atenție. Ei trebuie să ia în considerare ceea ce doresc să comunice și cel mai eficient mod de a-l împărtăși. Doar discuția cu un adult interesat poate ajuta la construirea acestor abilități. Petreceți-vă timp în fiecare zi ascultând și răspunzând copilului dvs.  la întrebări.

4. Realizarea de conexiuni
Adevărata învățare, spune Galinsky, are loc atunci când putem vedea conexiuni și tipare între lucruri aparent disparate. Cu cât facem mai multe conexiuni, cu atât mai mult sens și semnificație capătă lumea înconjurătoare. Copiii mici încep să vadă conexiunile și tiparele în timp ce sortează articole de bază din preajma lor precum jucării și șosete. Acte simple, cum ar fi alegerea de îmbrăcăminte adecvată vremii, îi ajută să construiască conexiuni. De asemenea, îi puteți ajuta să facă conexiuni mai abstracte în viață sau în poveștile pe care le-ați citit cu ei, de exemplu: „Această povestire îmi amintește de când am adunat scoici pe plajă. Ție de ce îți amintește?”

5. Gândire critică
Trăim într-o lume complexă, în care adulții sunt obligați să analizeze informațiile și să ia decizii despre nenumărate lucruri. Unul dintre cele mai bune moduri de a construi gândirea critică la copiii este jocul. Asigură-te că copilul tău are timp în fiecare zi să se joace singur sau cu prietenii. Această joacă poate include asumarea de roluri (pretinzând a fi luptători, super-eroi, sau că au diverse meserii), jocuri de construcții în care inventează lucruri noi, jocuri de masă sau jocuri de exterior, de mișcare, cum ar fi jocul de-a ascunserea. Prin joc, copiii formulează ipoteze, își asumă riscuri, își încearcă ideile, greșesc și găsesc soluții – toate elementele esențiale în construirea gândirii critice.

Citește și:   Lucruri pozitive pe care să i le spui copilului tău

6. Asumarea provocărilor
Una dintre cele mai importante trăsături pe care le putem dezvolta în viață este cea a rezilienței – a fi capabil să ne asumăm provocări, să ne revenim după eșec și să încercăm din nou. Copiii învață să își asume provocările atunci când creăm un mediu structurat pentru ei- nu atât cât să fie limitativ, ci suficient pentru a-i face să se simtă în siguranță. Încurajați-vă copilul să încerce lucruri noi și să-și asume riscuri rezonabile, cum ar fi urcarea într-un copac sau mersul pe bicicletă. Oferă-i o nouă provocare atunci când pare gata, de exemplu, „Cred că ești gata să înveți să-ți legi singur șireturile. Să încercăm. ” Concentrează-te mai mult pe efort decât pe realizări, de exemplu, „Nu ai reușit singur din prima să-ți închei nasturii, nu-i nimic, dar ai încercat. Foarte bine!”

7. Învățare activă și cu scop

Un copil care iubește învățătura devine un adult care rareori se plictisește în viață. Pentru a încuraja dorința lui de a învăța, încearcă să-i limitezi accesul la jocuri, TV și să încurajezi lectura, jocurile și explorarea, învățarea de lucruri noi. Modelează-i curiozitatea și entuziasmul de a învăța vizitând biblioteca împreună, implicându-l în mici proiecte de lucru manual acasă, inventând jocuri și… permițându-i să facă mizerie sau dezordine atunci când încearcă ceva nou.

Urmând aceste sfaturi simple, îți vei putea ajuta cu ușurință copilul să-și dezvolte abilități esențiale și să aibă succes în tot ce va întreprinde.