Oamenii de știință spun că un scor mare IQ nu înseamnă că o persoană este un geniu și este imposibil de evaluat inteligența unui copil cu un test. Dar există câteva caracteristici care indică faptul că ai un copil care va excela în ceva pe viitor. Ei pot deveni artiști proeminenți, oameni de afaceri de succes sau mari politicieni. Trebuie să observi talentul copilului și să îl ajuți să-l dezvolte.
Iată câteva trăsături pe care ai putea să le identifici:
- Pot reproduce ceva din memorie- un copil talentat este un colector de informații. El păstrează în memoria lui tot ceea ce vede. Dacă, după vizitarea unui loc, copilul îl poate desena în detaliu fără să se uite la fotografii, probabil că are un talent deosebit la desen. Oamenii de știință numesc acest fenomen „memorie fotografică”. Doar 2-10% dintre copii posedă această abilitate. În rândul adulților, se întâmplă și mai rar. Leonardo da Vinci și Galileo Galilei aveau acest tip de memorie. La fel și copiii care învață să cânte la un instrument doar ascultând melodia, pot copia ceva complicat ce au văzut la un adult și alte abilități deosebite.
- Sunt mereu cu capul în nori – copiii inteligenți sunt deseori preocupați de gândurile lor și au perioade când par să „nu observe” ce se întâmplă în jur, să nu te audă când îi strigi. Sunt, de asemenea, povestitori avizi, iar imaginația lor vie îi șochează pe părinți și pe profesori. Dar o imaginație bogată este un semn al inteligenței. Copiii înzestrați sunt adesea plictisiți la școală și încep să se distreze pe cont propriu. Părinții trebuie să le explice cu răbdare că educația este foarte importantă, pentru a reduce acest comportament.
- Vorbesc de la vârste fragede – un copil este normal să înceapă să vorbească până la vârsta de 2 ani. Copiii înzestrați în vârstă de 2 ani sunt, de obicei, capabili să construiască fraze complexe și au un vocabular dezvoltat. Există și cazuri rare de copii genii, care învață să vorbească mai târziu. Oamenii de știință cred că acești copii au sindromul Einstein. Se spune că Albert Einstein nu a vrut să comunice cu oamenii până pe la 7 ani. Fizicianul Richard Feynman, matematicianul Julia Robinson și mulți alți oameni proeminenți au vorbit și ei destul de târziu. Unii copii- genii vorbesc foarte devreme mai multe limbi sau citesc foarte devreme.
- Obsesie pentru un domeniu – copiii înzestrați, de obicei, aleg un domeniu de care sunt interesați și îl pot studia ore întregi. Dar aceste mici genii nu acordă prea multă atenție altor lucruri care nu îi interesează. Dacă de exemplu copilul este un viitor matematician, poate fi destul de indiferent față de limbi sau alte subiecte umaniste. Scrisul de mână urât și cu greșeli este o altă caracteristică a copiilor talentați. Specialiștii spun că asta se întâmplă pentru că gândesc mai repede decât alți copii și atunci scriu în grabă. Mai mult, ei pot să fie rebeli la regulile școlare sau alte reguli care le limitează interesul și preocupările lor.
- Petrec mai mult timp cu persoane mature –viitoarele genii preferă compania copiilor mai mari sau a adulților. Copiii obișnuiți se simt de obicei mai rezervați în preajma celor maturi. Copiii talentați își fac adesea prieteni mai în vârstă sau se simt superiori celor de aceeași vârstă și se izolează, se pot simți singuri. Pun multe întrebări, vor să știe și să li se explice totul, sunt uneori sâcâietori de insistenți. Manifestă totuși maturitate socio-emoțională, pot construi relații durabile și străluci în fața celor din jur, mai ales atunci când întâlnesc persoane cu aceleași interese ca ei.
- Viitoarele genii sunt foarte activi- majoritatea încep să meargă mai devreme decât alți copii, dezvoltarea motorie este mai rapidă. Sunt energici, uneori chiar agitați și greu de stăpânit de către adulți. Oamenii de știință spun că nevoia de a face tot timpul ceva este metoda lor de a descoperi lumea.
- Sunt mai sensibili decât alți copii- cei sensibili și emoționali au de obicei abilități creative deosebite. Sistemul lor nervos este supraîncărcat din cauza tonelor de informații pe care le procesează rapid. Un IQ foarte mare a fost asociat cu niveluri mai ridicate de tulburări de dispoziție, sensibilitate extremă la atingere, miopie, alergii severe, autism sever și sindromul Asperger. Copilul tău strălucit poate să fie dotat cu un nivel de intensitate emoțională dificil de gestionat sau imposibil de trăit atunci când nu este provocat intelectual. Un copil care este precoce într-o zonă poate rămâne în urmă în altul. Unii elevi sunt plasați în forme de educație specială deoarece handicapul lor emoțional le maschează geniul.
Psihologii au încercat întotdeauna să înțeleagă ce tip de atmosferă de familie contribuie la dezvoltarea optimă a copiilor talentați. Potrivit acestora, părinții ideali ai unui geniu viitor ar arăta astfel:
- Sunt educați și cu o situație materială stabilă.
- Tatăl este calm și nu dominator.
- Mama este o persoană inteligentă. Oamenii de știință au arătat, de asemenea, că cei mici moștenesc inteligența de la mama lor.
Ai acasă un mic geniu? Comentează mai jos ce alte semne ai identificat la el.