Personal când eram copil adulții îmi spuneau chestii de genul:
– Nu plânge! Numai bebelușii plâng! (Sau chiar Lasă că îți dau eu vreo două ca să ai de ce plânge!)
– Nu trebuie să țipi așa, e urât!
– Nu ridica tonul la tatăl tău!
– Nu râde așa!
– Te enervezi degeaba! etc
Dar astăzi la TV un psiholog spunea că astfel de fraze nu trebuie spuse unui copil pentru că îl împiedică să își exprime emoțiile. Că trebuie să criticăm comportamentul copilului și nu emoțiile lui. Pentru noi ca români cred că este un exercițiu puțin dificil. Mai ales când un comportament al odraslei tale te agasează sau este în public și deranjează și pe alții, încerci cât mai repede să îl oprești, indiferent cu ce metode. Am dreptate?
Eu am unul mic de 3 ani și începe cu crize și suprize în cele mai neașteptate locuri. Și de multe ori nu funcționează nimic din ce îi spun, nici ca la carte, nici ca la mine la țară. Sunt curioase alte mămici, alți părinți cum procedează? Am postat mai jos un video care explică foarte frumos teoria cu încurajarea emoțiilor și descurajarea comportamentelor negative. L-am urmărit și eu, am mai citit și alte articole. Sunt de acord că avem datoria să îi învățăm pe copii să se exprime dar și modul corect de a o face și locul corect. Deci voi cum procedați? Aștept păreri, comentarii.