Copilul tău ştie cum să reacţioneze atunci când altcineva îl jigneşte? Pe lângă alte lecţii importante de viaţă pe care încerci să i le imprimi celui mic, una dintre ele poate fi cea legată de modul în care poate să reacţioneze atunci când un copil, prieten sau chiar un adult îi răneşte sentimentele.
Care sunt paşii pe care poţi să îi urmezi pentru a-l învaţă pe cel mic cum să facă faţă jignirilor şi chiar să le pună capăt pentru totdeauna:
- Validează-i sentimentele. Copiii au nevoie de acest lucru, indiferent despre ce trăiri şi emoţii este vorba. Spune-i copilului tău că nu este bine ce a făcut cel care l-a rănit fizic, psihic sau emoţional.
- Ajută-l să găsească limbajul potrivit prin care va putea să pună capăt jignirilor sau agresiunii unui alt copil. Încurajează-l să fie ferm, să îşi spună punctul de vedere, fără a reacţiona la fel ca și acela care l-a jignit.
- Încearcă prin joc să îl ajuţi să înţeleagă comportamentul agresiv al altora. Faceţi schimb de roluri, lasă-l să se pună în pielea celui care l-a jignit, să facă scenarii, să reacţioneze. Jocul i se va părea extrem de amuzant copilului, mai ales atunci când trebuie să îşi formuleze propriul răspuns.
- Poţi să iei atitudine şi să vorbeşti în locul lui. Atenţie, acest tip de reacţie este recomandat doar atunci când copilul este mic şi nu îşi poate formula propriile păreri.
- Încurajează-l să fie el cel care aduce pacea într-un conflict. Cere-i copilului tău să fie el cel care îi cere scuze celui cu care are un conflict şi chiar să îi ofere ceva: o îngheţată, o jucărie, o îmbrăţişare. Aceasta este cea mai simplă metodă de a ieşi din postura de victima şi a face pace.