Copiii, indiferent de vârste, experimentează diverse trăiri și emoții și este adevărat că nu vor putea să le administreze corect din prima. De fapt cunosc mulți adulți care încă întâmpină probleme în a-și exprima sau controla emoțiile. Când sunt mici e simplu să îi iei în brațe, să-i alini, să le dai un sfat. Dar când mai cresc, o să fii mirat să auzi de la ei și fraze de genul:
– Lasă-mă în pace!
Poate că va suna destul de crud pentru tine, de nepoliticos și te poate enerva. Dar, atenție, ceea ce ei spun atunci nu înseamnă că vrea să te respingă, nu este un atac la persoana ta. Psihologii spun că acest Lasă-mă în pace! sau Dă-mi pace! Lasă-mă acum! poate de fapt să însemne mult mai multe lucruri:
- sunt supărat/ă, frustrat/ă – copiii nu pot numi întotdeauna ceea ce simt folosind termeni clari. Dar vor să exprime asta într-un fel. Dacă tu intervii atunci încercând să discuți cu ei sau să le faci morală (uneori doar faptul că te văd apărând în acel moment), îi va face să răbufnească. Cea mai bună soluție e să-i lași puțin să se calmeze și apoi să încerci să vorbești cu ei, să-i întrebi ce problemă au. Dacă te enervezi și o iei personal nu rezolvi nimic și comportamentul lor poate escalada. Tot atunci va fi o ocazie bună să le explici că e în regulă să fie câteodată supărați dar nu trebuie atunci să îi rănească verbal sau fizic pe cei din jur.
- am nevoie de timp să stau singur/ă – timpul ajută mult și în cazul copiilor. Într-un conflict sau când întâmpină greutăți, la început li se pare ceva covârșitor. Dacă sunt lăsați puțin să reflecte la asta, să se liniștească, să-și pună gândurile și sentimentele în ordine, după aceea vor discuta cu tine diferit. Le poți spune doar: Bine, îți dau puțin timp să te liniștești! și pur și simplu să părăsești camera.
- mă simt rușinat– când copilul realizează o greșeală a sa, poate să simtă un sentiment apăsător de rușine. Nu contează că a descoperit singur că a greșit ori i-ai spus tu ori un alt adult despre asta. S-ar putea să încerce să ascundă asta sub o mască de duritate, ca un mecanism de auto-apărare. Nici nouă ca adulți nu ne place să simțim rușine în fața cuiva, ni se pare umilitor. Criticile tale în acel moment vor înrăutăți lucrurile așa că soluția va fi tot să îl lași pentru un timp și apoi să intervii cu discuțiile sau teoriile. Mai ales prezența altor persoane străine în acel moment poate agrava situația și chiar s-o declanșeze, copilul nesimțindu-se în largul lui să fie criticat în fața altcuiva.
- sunt ocupat– mai ales pentru copiii mai mari, cicăleala și intervențiile dese ale adulților pot fi enervante. Nu ne vor spune poate că îi călcăm pe nervi dar vor folosi fraze de tip Lasă-mă în pace! când ajung la limitele răbdării. Și ele pot însemna doar că sunt ocupați cu ceva și că am devenit prea sâcâitori. Puțină auto-analiză a comportamentului nostru nu strică.
- știu ce am de făcut/ sunt mare– deși adolescenții vor încerca să ne comunice asta des, și cei mici pot să ne facă atenți că dăm prea multe indicații, ne implicăm mai mult decât trebuie și că ei chiar se descurcă, au crescut
- m-ai rănit– nu te aștepta ca cel mic să știe să rezolve matur conflicte. Ei se pot simți atacați sau răniți de noi cu ceva și fraza despre care vorbim este o reacție emoțională la asta. Va trebui să aștepți puțin și apoi să îl întrebi ce anume l-a supărat, dacă tu ai contribuit la asta sau e altceva. Dacă nu ai vrut să îl faci să se simtă rănit, îți poți cere scuze. Așa îl înveți de fapt cum să se descurce într-un conflict, cum să îl rezolve eficient.