Este binecunoscut faptul că primii ani din viața copiilor sunt foarte importanți pentru a face achiziții cognitive și a învăța deprinderi practice și sociale. Studiile și specialiștii vorbesc mai frecvent despre primii 5, 7 sau 10 ani considerându-i cheie pentru educația și formarea celor mici.
La noi la români, avem o vorbă că ai sau nu ai ”cei 7 ani de acasă”, ceea ce dovedește că înțelepciunea populară națională este la fel de importantă ca cea a marilor savanți internaționali.
Totuși mulți părinți nu știu ce anume trebuie să-și învețe copiii în această perioadă și chiar dau greș în a-i educa eficient, de aici și numeroasele carențe educaționale care se pot observa la orice vârstă.
Acest video vă poate da câteva idei, în special despre ce deprinderi sociale îi puteți învăța:
Deprinderi practice
De asemenea află ce deprinderi practice ar trebui să aibă un copil înainte de a împlini 10 ani:
- să se îmbrace/dezbrace fără ajutor
- să-și facă curat în cameră și să ajute la treburile casei (dat cu mătura/aspiratorul, cu mopul, udat florile, dus gunoiul, spălat vase etc)
- să se spele singuri
- să-și organizeze timpul personal (de exemplu să poată citi și respecta un orar ori un program, să recunoască activitățile prioritare)
- să pregătească o mâncare simplă, să folosească ustensilele de gătit fără să se rănească
- să-și facă singuri pachet de luat la școală
- să așeze masa
- să mănânce corect (folosire tacâmuri, cum să mănânce într-un restaurant sau când sunt în vizită)
- să facă cumpărături și o listă cu ce trebuie să cumpere
- să comande ceva la restaurant/ cofetărie
- să administreze sume mici de bani și să-și facă un buget
- să folosească aparate electro-casnice (TV, mașină de spălat, frigider, cuptor cu microunde, mixer, aspirator, fier de călcat etc)
- să aibă grijă de lucrurile personale
- să se orienteze către casă (să cunoască adresa, numele întreg și numărul de telefon al părinților)
- să știe ce să facă în caz de urgență (dacă se pierd, se accidentează)
Deprinderi sociale până la 10 ani:
- să poarte o conversație cu adulți/ persoane mai puțin cunoscute/ copii noi
- să scrie o scrisoare/ email
- să folosească telefonul
- să folosească formule de politețe și de salut
- să evite interacțiunea cu străinii când nu este însoțit de părinți/ profesori
- să navigheze în siguranță pe internet
- să ceară permisiunea
- să împartă cu alții ceea ce este a lui