Psihologii folosesc de multă vreme desenele pentru a înțelege amănunte interesante din temperamentul și trăirile copiilor. Dar desenul este folosit și pentru a detecta anumite traume, sentimente reprimate și posibile probleme ale unui copil.
Idea este că un copil poate să nu știe cum să verbalizeze anumite lucruri care i s-au întâmplat sau îi este teamă să facă asta și atunci se exprimă desenând.
Dacă un specialist va ști cu siguranță când și cum să folosească desenul în abordarea lui terapeutică, noi ca și părinți trebuie să fim atenți la ceea ce desenează copii și când trebuie să le interpretăm ca și posibile probleme pentru care ar trebui să cerem ajutorul.
Iată câteva situații descoperite de părinți care au dus la intervenirea din timp în anumite cazuri critice la copii:
”Când fetița mea avea 5 ani, am observat dintr-o dată că nu-i mai place să coloreze ca înainte în cărțile ei de colorat. În loc de asta a început să ia doar o culoare și să mâzgălească paginile dezordonat, ceva ca o furie. Am încercat să aflu de la ea ce se întâmplă dar nu-mi spunea nimic și, dacă insistam, rupea cărțile. Nu mai făcuse niciodată așa ceva, nici chiar când era bebeluș, întotdeauna a iubit cărțile. Am urmărit asta aproape o săptămână apoi am mers să întreb la grădiniță dacă totul era în ordine acolo. Am aflat că în ultimele zile și acolo făcea probleme, nu mai voia să scrie nimic, nu se mai juca cu alți copii, respingea violent pe cei care veneau aproape de ea. Nu știam ce să cred și am suna o prietenă psiho-terapeut să o vadă. Ea mi-a spus că desenele ei erau cu siguranță un semn că ceva nu e în regulă. Abia la a 3a întâlnire a putut să afle de la ea că un băiețel din vecini îi trăgea chiloțeii jos când mergea la locul de joacă. În mintea ei știa că acesta nu e un lucru bun pentru că îi explicasem despre părțile ei intime, dar credea că ea făcuse ceva rău și nu voia să îmi spună.!”
”Făceam curat în camera fiului meu, adolescent, și am găsit sub salteaua patului său multe pagini cu desene înfricoșătoare: sânge, cuțite, oameni morți, schelete cu coarne, cuvinte obscene. M-au speriat de-a binelea. Într-unul din desene era o spânzurătoare și asta m-a alarmat la culme. Îl știam un copil liniștit, preocupat de studii, nu intra în certuri sau probleme cu alți copii, ce se întâmpla acum? Când l-am întrebat ce e cu el, nu a vrut să scoată un cuvânt. A protestat doar că de ce i-am umblat în lucruri. Am mers a doua zi la psihologul școlar și l-am rugat să îl vadă. M-a chemat peste o săptămână și mi-a spus: Doamnă, băiatul dumneavoastră se teme că divorțați. A asistat la ceva certuri, e supărat, ar vrea să poată opri asta dar se simte neputincios. Din câte înțeleg a avut ceva gânduri de sinucidere pentru care o să încercăm terapie, dar trebuie să îl supravegheați atent și să discutați cu el despre problemele din familie. Am rămas perplex! Eu și soțul avusesem într-adevăr o perioadă mai tensionată dar nici vorbă de planuri de divorț, pesemne era mai sensibil acum în adolescență și își făcuse acele scenarii în minte. Am discutat mult cu el și eu și soțul, a mers la psiholog aproape un an. Mă bucur că i-am descoperit desenele, am împiedicat poate o tragedie.”
Desene care ar trebui să vă îngrijoreze la copii:
- regres- desena bine și dintr-o dată desenele sunt ca o măzgălitură de bebeluș sau de copil mai mic decât vârsta sa
- scene violente cu sânge, crime, satan – unele pot fi doar influențe ale unor desene animate sau filme vizionate dar dacă persistă, trebuie să vedeți cauza
- scene sexuale sau cu aluzii la ceva sexual
- cuvinte violente, înjurături
- cuvinte și desene care sugerează o atitudine suicidală
- arme, bombe
- necunoscuți etc