Dacă am da un set de întrebări mămicilor cu copii sub 3-5 ani, probabil mai toate ar răspunde cu da la cel puțin una dintre acestea:
- Copilul tău dormea bine, noaptea întreagă, când deodată a început iar să se trezească, să te strige, să plângă?
- Copilul tău folosea toaleta olița dar a reînceput să ude patul/ să facă pe el?
- Micuțul stătea fără tine la creșă/ grădiniță/ cu bona dar dintr-o dată nu mai vrea și plânge? etc
De ce se întâmplă regresiile în dezvoltarea copiilor?
Deși regresiile extreme – cum ar fi imposibilitatea de a vorbi sau de a merge apărute brusc – pot fi semne ale unei probleme neurologice sau de dezvoltare, regresiile ușoare ale comportamentului la copii sunt total normale; și se pot întâmpla la orice vârstă. Potrivit unui studiu publicat în revista The Primary Care Companion for C.N.S. Disorders, Sigmund Freud a definit regresia încă de la începutul anilor 1900 ca fiind „un mecanism de apărare inconștient” care „determină inversarea temporară sau pe termen lung a ego-ului într-o etapă anterioară de dezvoltare”.
Dar ce îl declanșează? Potrivit dr. Teland Klein, doctorand, psiholog pentru copii și director al Centrului Colegiului Barnard pentru Dezvoltarea Tinerilor, copiii pot regresa atunci când se confruntă cu ceva stresant sau nou – poate o tranziție sau o schimbare de rutină. Când fiica mea, pe atunci de 3 ani, a început grădinița, se trezea plângând după mine în fiecare noapte, săptămâni întregi, și a manifestat brusc frică de întuneric. De fiecare dată când călătorim cu familia și rutina noastră de zi cu zi se schimbă, toleranța fiului meu de 8 ani la frustrări scade, și începe să fie agitat și violent cu frații mai mici.
Regresiile se întâmplă, în parte, deoarece copiii vor să fie mai mult cu părinții atunci când se simt neliniștiți sau că nu se află în siguranță, și atunci se asigură că vor primi acea atenție suplimentară. Klein le numește „retragere înapoi la mami și tati” – exact ceea ce făcea fiica mea când cerea îmbrățișări noaptea. Era stresată de noua ei grădiniță și deodată avea nevoie de mine mai mult, iar țipetele ei regresive de la miezul nopții erau o modalitate ușoară de a mă obține.
Comportamentul regresiv poate fi, de asemenea, despre câștigarea sau menținerea controlului. Când fiul meu trece printr-o tranziție, ca atunci când mergem în vacanță sau când urmează să înceapă un nou an școlar, devine foarte rigid și acționează în moduri ciudate de control – trebuie să îi pun prima dată lui micul dejun dimineața sau altfel își va pierde cumpătul. Această nevoie bruscă de control compensează sentimentul unei pierderi de control în alte domenii ale vieții sale. (Apropo, aceste comportamente sunt subconștiente – copiii nu le produc intenționat pentru a manipula părinții, chiar dacă uneori se simte așa.)
Uneori, regresele apar după ce copiii fac salturi în dezvoltare sau au anumite succese, a spus dr. Klein – și asta pentru că progresul lor îi dezorientează în cele din urmă. Când fiica prietenului său a avut în sfârșit curajul să înceapă să vorbească cu educatoarele de la grădiniță, a început să facă în pantaloni în fiecare zi. „Drăguțele sale reușite lingvistice, a spus dr. Klein, ar fi putut provoca un sentiment profund de neliniște, izvorât din conflictul interior al copiilor între nevoia de dependență de părinți și dorința de independență.
Pe de o parte, ei vor să crească, vor să facă lucruri mari – cum ar fi să-și pună singuri haina sau să facă singuri un puzzle”, a spus dr. Klein, „dar pe de altă parte, ei vor să știe și că sunt îngrijiți. Când fiica prietenului meu a avut descoperirea ei, poate a început să se îngrijoreze inconștient că a crescut prea repede – provocându-i accidentele cu mersul la baie, pentru a obține atenția părinților pe care o dorise.”
Te-ai putea întreba totuși: Dacă regresiile se întâmplă pentru că copiii își doresc dragoste și reasigurare, de ce comportamentele regresive ale unor copii implică tentative care ne fac să ne enervăm mai degrabă, decât să-i îmbrățișăm? O posibilitate este că excesele de furie pot dezvălui nevoi diferite ale acelor copii- atenție, poate, un desert preferat sau pur și simplu nu știu cum să comunice că sunt obosiți și vor să fie puși la culcare.
Păstrează-ți calmul și continuă
Ce să faci în primul rând: „Nu intrați în panică, a declarat Dr Stephanie Lee, psiholog și director principal la Centrul pentru Tulburări de Comportament de la Institutul non-profit Child Mind din Manhattan. Stați liniștiți în fața unui comportament regresiv, deoarece dacă vă enervați nu ajută pe nimeni. Apoi încercați să vă dați seama ce ar putea declanșa comportamentul. O tranziție mai grea sau o schimbare de rutină mare? Ești tu super stresat și copilul tău este afectat de starea ta? Sau poate copilul dvs. a reușit doar un mare pas în dezvoltare?”
În aceste cazuri, puțin calm și un plus de dragoste pot merge mai mult, a spus dr. Klein. „Spune-i copilului tău că vei fi întotdeauna acolo pentru el sau că va fi întotdeauna copilul tău, chiar și atunci când va crește. Ajutați-l să-și descopere sentimentele – spuneți-i că știți că se simte neliniștit sau nervos. Dacă despărțirea de părinte este ceea ce îl sperie cel mai tare, poți găsi metode creative să îl ajuți: Îi poți spune- O să-ți dau o poză cu tine și cu mine, pe care să o iei cu tine la școală ”. În aceste cazuri, regresul se întâmplă deoarece copilul tău este speriat sau copleșit, astfel că un ajutor parental suplimentar îl va ajuta cu adevărat.
Totuși sunt și situații când trebuie să observați efectele atenției suplimentare. Dacă îl veți calma prin cumpărarea prăjiturii sau jucăriei preferate, arătându-vă astfel grija și afecțiunea, copilul poate alege să continue acel comportament pentru a obține ceea ce vrea și altă dată. Dacă un copil face în pantaloni și observă că asta aduce imediat pe mama lângă el, poate să mai facă asta și conștient, cu scopul de a avea părinții cu el cât mai des. O soluție în aceste cazuri ar fi să începeți să fiți alături de copil, să îl lăudați și să-l recompensați mai ales atunci când nu folosește acest comportament. Aceasta va avea mai multe șanse de reușită.