Când un beluș începe să meargă de-a bușilea și mai apoi face primii pași, lumea lui crește dintr-o dată și asta îl face să vrea să exploreze tot, să cunoască tot. Desigur că noi ca adulți trebuie să ne asigurăm că sunt în siguranță dar și că sunt mereu stimulați, ocupați.
Probabil dacă aveți copii, ați observat că se plictisesc foarte repede de o jucărie și că vor mereu altceva. Este absolut normal, ei nu au atenția suficient dezvoltată așa că sar de la jucărie la jucărie, de la activitate la activitate, uneori după doar câteva secunde. Sau câteodată rămân fixați pe ceva și vor acel tip de activitate ore întregi (sunetul unei jucării, un cântecel care le place etc). Unele jucării le vor descoperi mai târziu, când vor crește.
În loc să cheltui inutil pe jocuri la care se vor uita numai câteva secunde sau deloc, iată câteva activități pe care le poți face cu ei foarte ieftin, doar cu ceea ce ai prin casă.
1. Sticle colorate
În niște sticle transparente din plastic, pune bile colorate sau fasole, orez, hârtie colorată ruptă mărunt, lichide colorate, orice îi poate atrage atenția micuțului prin culoare sau sunet. Le poți pune pe rând în fața lui atunci când vrei să-l încurajezi să meargă de-a bușilea dar și mai târziu când va putea să le apuce, să le miște pentru a face zgomot.
2. Cutia cu comori
Micuții sunt foarte atrași de orice nu este jucărie: telefoane, tacâmuri, aparate de uz casnic, articole de igienă etc. Ia o cutie joasă din carton, plastic sau din orice material. Poate fi și un bol mai mare ori un lighean din plastic. Pune în ea ce găsești prin casă și prezintă siguranță pentru bebeluș: linguri, sucitor, căni sau pahare din plastic, obiecte de mărime mică sau medie, orice. Regula e să nu fie prea mici să le bage în gură, să nu aibă părți care se pot desprinde sau colțuri sau ceva ce îl poate răni.
Copilul va petrece o mulțime de timp scoâțându-le din cutie, descoperind ce este acolo, iar cei mai mari chiar vor învăța să le și pună la loc în cutie, exersându-și astfel abilitățile motorii.
3.Tava cu gheață
În zilele călduroase pune câteva cuburi de gheață de la frigider pe o tavă la nivelul micuțului și lasă-l să experimenteze ceva de temperatură diferită, ceva ce alunecă și nu poate fi ținut așa de mult în mână.
Pare ciudat, dar astfel de jocuri ajută la dezvoltarea senzorială a celor mici.
4. Pungi senzoriale
În niște pungi simple, transparente, pune lichide colorate, spumă de săpun, boabe de cereale, bile sau alte obiecte mici care pot pluti. Alege din cele cu zip sau lipește-le cu scoci ori cu fierul de călcat. Le poți prinde cu scoci pe geam sau direct jos pe gresie. Sunt atractive pentru cei mici și le va da de lucru pentru minute bune.
5.Cutii distractive
Nu știu cum e al vostru, dar bebelușului mei îi place să tragă de orice e șnur sau cablu de prin casă. Ia o cutie simplă de ambalaj și dă niște găuri în ea, din loc în loc. Pine prin acele găuri niște sfori, ațe, șnoruri colorate și fă nod la capete ca să nu se poată scoate de tot.
6. Panouri senzoriale
Pe o bucată de lemn sau pal prinde ori lipește mai multe obiecte cu forme, întrebuințări și texturi diferite. Pot fi jucărioare care fac zgomot sau bucăți de materiale, clanță de ușă, lănțișoare, lacăte, întrerupătoare etc. Pune acest panou în camera lor, fixat pe perete să nu cadă sau jos pe dușumea. Cei mici se vor juca și vor învăța și multe lucruri despre lumea înconjurătoare. Atenție: nu trebuie să fie obiecte prea lungi, ca bebelușul să le înfășoare în jurul gâtului și nici cu părți care se pot desprinde.
7. Pânza de paianjen
Pune niște jucării într-un coș din plastic și deasupra fă un fel de pânză din ață care nu să blocheze de tot, dar să facă mai dificil pentru cel mic să scoată obiectele de acolo. Acest joc îi poate dezvolta inteligența, gândirea strategică și mișcările fine.
8. Călcatul în străchini
Nu e vorba chiar de străchini ci de niște cutii sau tăvi în care pui diverse: nisip, bile colorate, fasole ori orez, mazăre uscată, ceva lichid, spumă etc. Dacă cel mic știe deja să meargă, va fi un joc foarte amuzant pentru el să pășească prin aceste cutii și va învăța și despre consistența materialelor.
9. Jocuri pentru sortare
M-am uitat de curând la prețurile jocurilor cu obiecte de sortat, cu decupaje prin care copiii pot potrivi diverse obiecte și m-am îngrozit cât de mari pot fi. O idee casnică și simplă de înlocuire a acestora ar fi să tai în capacul unor borcane sau cutii din plastic/ carton niște spații prin care copilul să pună piese de lego, de domino, bile, bețișoare din plastic sau alte jucării mici.
10. Cutiuțe cu surprize
Pe un carton lipește mai multe capace din plastic de la pachetele de șervețele umede (că oricum folosim o mulțime în primii ani) și înăuntru lipește la fiecare ceva diferit: bucăți de cârpă cu texturi diferite, bile, o bucată de burete, abțibilduri colorate etc. Cel mic se va chinui să le deschidă și să poată să atingă ce e înăuntru.