Abuzul emoțional implică controlul unei alte persoane prin folosirea emoțiilor și poate să fie vorba despre critică, insultă, învinovățire sau o altă formă de manipulare. Abuzul mental sau emoțional poate apărea în orice relație, inclusiv între membri ai familiei, în cazul nostru între părinți și copii.
La fel ca alte forme de abuz (fizic, prin muncă, sexual etc), abuzul emoțional poate crea traume și alte probleme de termen lung copiilor victime ca: stimă de sine scăzută, distorsionare a realității, probleme de relaționare, comportament antisocial sau sociopat, depresie și tentative de sinucidere.
Exemple de abuz emoțional al copiilor:
- Unele moduri de abuz sunt legate de ceea ce le spunem copiilor ca și părinți și acestea pot fi vorbe spuse la nervi dar ei pot fi profund afectați: ”nu te mai iubesc… ” , ”nu vreau să te mai văd”, ”ești rău” , ”ești cel mai leneș copil”, ”nu ești bun de nimic” etc. La fel folosirea unor porecle jignitoare la adresa lor: gen ”handicapatule”, ”copil imposibil”, ”jegosule”, ”neatentule”, ”măgarule” etc. Copilul ajunge să creadă că este așa și afirmațiile noastre nu-l vor stimula deloc să fie mai buni sau să aibă un comportament corespunzător.
- Comparații – sunt la fel de rele ca jignirile. Poți critica comportamentul negativ al copilului dar nu-i reproșa că nu este ca alți colegi, frați, copii etc. Acestea îi vor afecta stima de sine și încrederea în forțele proprii.
- Critică constantă – poate ne criticăm copiii într-un mod corespunzător, fără jigniri sau țipete, dar dacă continuu vedem numai părțile lor rele și nu ce fac bun, nu-i lăudăm, nu le oferim nimic pozitiv, atunci e tot o formă de abuz. Am avut într-o zi o tânără care m-a ajutat să văruiesc în casă. Am lăudat-o în fiecare din cele 3 zile cât a lucrat cu mine pentru hărnicia ei și modul foarte atent și dedicat în care și-a făcut treaba. Ea mi-a răspuns mereu că nu este așa, că ea nu este bună de nimic. Am întrebat-o dacă acasă o aprecia sau o lăuda cineva. A spus că nu, acasă toți îi spun că nu muncește destul, că nu știe să facă treburile bine (locuia cu părinții și 2 frați mai mari). Am rămas surprinsă că fata asta chiar credea că ea nu e în stare de nimic, că nimeni nu o poate angaja ca să aibă banii ei, să se întrețină singură și, mai grav, că nici un soț nu va putea fi fericită ci ea (de aceea nici nu-și făcea prieteni, nu ieșea nicăieri). La școală fusese însă printre primii din clasă, deși nu i-au permis să studieze mai mult de cele 8 clase din sat. Nu lovituri sau alte lucruri grave o afectaseră pe tânăra aceasta, ci criticile constante și lipsa de apreciere au transformat-o treptat într-o persoană inadaptată, fără încredere în ea, aproape într-o persoană cu handicap.
- Manipulare, condiționare – nu este rău să le punem limite și reguli celor mici, să negociem, să le explicăm niște interdicții sau cerințe ale noastre ca să le înțeleagă, dar când copiii sunt determinați să facă lucruri cu care ei nu sunt de acord, nu le înțeleg sau îi afectează direct atunci vorbim despre manipulare. Exemplu: ”Dacă mă iubești, nu o să mai deschizi televizorul pe ascuns!” ”Dacă mai faci asta, nu mai ești copilul meu!”, ”Dacă mă mai superi în acest mod o să plec/ mor/ mă îmbolnăvesc etc”. Unii folosesc manipularea pentru a implica pe cei mici în fapte ilegale, abuzuri grave sexuale sau de altă natură. Mulți copii care participă la infracțiuni cu părinții sau care ascund abuzuri din partea aduților sunt manipulați asfel încât ajung să creadă că nu este rău ceea ce fac sau li se întâmplă și că abuzatorii lor le sunt prieteni și îi iubesc.
- Lipsa de afecțiune – uneori abuzurile emoționale merg și mai departe. Părintele nu doar afirmă că nu-și va mai iubi copilul sau că îl va trata diferit (dacă face sau nu face ceva), ci chiar îl ”pedepsește” cu lipsă de afecțiune: îi vorbește numai răstit sau nu-i mai vorbește deloc, nu-i mai dau aceeși atenție ca altor copii sau persoane din familie, chiar îl privează de anumite lucruri esențiale pentru dezvoltarea lui armonioasă (ca mâncare, adăpost, îmbrăcăminte etc).