Inregistrare

Inregistrati-va pentru a beneficia de cunostintele comunitatii, a pune intrebari sau a a raspunde la intrebarilor celorlalti.

Suntem o comunitate care incurajeaza educatia si in care se intalnesc know-how-ul si experienta cu perspective inovative de abordare a problemelor.

Login

Autentificati-va pentru a pune intrebari, a raspunde la intrebarilor celorlalti sau pentru a va conecta cu prietenii.

Resetare parola

V-ati uitat parola ? Introduceti adresa de email si veti primi o noua parola.

Please briefly explain why you feel this question should be reported.

Va rugam explicate, pe scurt, de ce credeti ca aceasta intrebare trebuie raportata.

Motivul pentru care raportezi utilizatorul.

Parenting AniDeȘcoală.ro Latest Articles

Să alegi tabără sau școală de vară pentru copilul tău?

Să alegi tabără sau școală de vară pentru copilul tău?

Anul acesta oferta de școli sau cursuri de vacanță este foarte variată și cu multe oportunități în majoritatea orașelor țării. În plus, există foarte multe cursuri și online, nemaicontând unde locuiți cu copiii- e nevoie doar de o tabletă ori computer și de internet.
Pentru părinții care doresc să aleagă pentru cei mici o tabără în stil tradițional, în care merg efectiv acolo o săptămână sau mai mult, nu mai e o noutate că există o paletă largă și de tabere iar multe dintre ele sunt tematice, având din start încă un plus pe lângă natură sau alte oportunități aduse de locație.

Să aleg o tabără sau un curs de zi?

În anul care a trecut, epidemia de Covid19 a dus la anumite temeri ale părinților și multe tabere s-au anulat ori numărul lor a scăzut. În această vară stăm mult mai bine, cazurile au scăzut mult, așa că nu se mai justifică ținerea copiilor acasă din această cauză.
Cu siguranță taberele la care copiii se deplasează în altă locație pentru o perioadă au foarte multe avantaje:

  • ajută copiii să descopere zone noi ale țării / ale locației respective (există și tabere în străinătate)
  • îi face mai independenți, experimentează cum să-și poarte singuri de grijă, cum să aibă grijă de lucrurile lor
  • îi ajută să fie mai sociabili, să-și facă noi prieteni
  • creșterea stimei de sine- potrivit unui sondaj, 92% dintre copiii care participă la tabere spun că i-a ajutat să aibă o părere mai bună despre ei, crescându-le astfel stima de sine.
  • învață să fie flexibili, să se adapteze la locuri, oameni și situații noi, este expus la diversitateâ
  • îi ajută să fie mai activi – majoritatea taberelor au în program jocuri, concursuri, întreceri sportive, drumeții etc și acestea îi ajută pe copii să scape de dependența de telefoane sau tablete și să facă ceva fizic plăcut.
  • le oferă amintiri de neuitat – încă am amintiri din prima mea tabără la mare când aveam 10 ani dar și dintr-o tabără la munte în care am câștigat un concurs. Și copiii tăi se pot întoarce cu amintiri care pot ține o viață.
  • copiii învață lucruri noi- așa cum am precizat mai sus, se pot alege și tabere tematice, în funcție de talentele sau preferințele copiilor și acolo pot fi inițiați sau pot aprofunda diverse domenii: sport, desen, înot, echitație, limbi străine, ciclism, alpinism și altele. Chiar dacă tabăra nu are o temă deosebită, verificați oferta, multe oferă anumite activități creative, anumite cursuri sau ateliere.
Citește și:   Vacanţa în străinătate cu copilul. Părerea psihologului

Cursurile de vară de zi:

  • avantajul lor este că pot ține mai mult decât taberele, câteva săptămâni, chiar luni
  • de asemenea, un anumit domeniu poate fi aprofundat de către copii deoarece sunt mai lungi
  • unele cursuri au un număr redus de copii și instructorii se ocupă mult mai bine de cei mici
  • dacă se desfășoară într-o anumită locație din oraș și nu online, copilul va putea să socializeze și să-și facă noi prieteni
  • cel mic poate experimenta ceva nou sau învăța ceva ce îl pasionează, inspirându-l și deschizându-i drumuri noi în viață
  • petrecerea timpului liber cu folos

Cum alegi tabăra/cursul pentru copil

În afară de avantajele enumerate mai sus, poți să mai ei în calcul:

  • spre ce este orientat copilul- e ceva pentru care a făcut o pasiune, e interesat de un domeniu anume, are un talent sau abilitate pe care crezi că ar putea să ți-o dezvolte
  • dorințele copilului- Ce și-ar dori el să facă? Ce ar vrea să vadă? Se simte pregătit să meargă undeva mai departe fără părinți sau nu? Crezi că s-ar descurca singur sau nu?
  • citește bine oferta taberei/ cursului, ce oferă, ce condiții, ce personal au, dacă există posibilitatea de ramburs dacă cei mici nu se adaptează sau intervine ceva
  • citește referințele și comentariile altor părinți despre acestea
  • dacă ceva ți se pare neclar, găsești referințe negative sau orice îți dă nesiguranță, sună sau scrie-le organizatorilor și pune întrebări, cere detalii
  • perioada de desfășurare și prețuri