Japonezii sunt foarte inventivi (dar cine nu e inventiv, de nevoie, când ai un bebeluș în casă?). Ei au observat că multe proaspete mămici nu reușesc să se odihnească, deoarece trebuie să se trezească de mai multe ori pe noapte și să alăpteze micuțul. Iar zilele lor nu sunt prea diferite, așa că nici atunci nu se pot odihni.
”Lipsa de odihnă produce multe neajunsuri. Poate afecta lactația dar și produce sau agrava o depresie post-partum la mamele cu bebeluși. Când ajung să fie epuizate nu mai pot îngriji nici de cel mic, nici de ele și restul membrilor familiei.” precizează Dr Himari Hiroko
Studiile arată că națiunile în care se obișnuiește ca familiile să locuiască împreună cu familia extinsă, ori ca tânăra mămică să locuiască cu părinții ei cât e bebelușul mic, frecvența depresiei post-natale este foarte scăzută. Mamele primesc ajutor și asta contează mult, sunt protejate, se refac mult mai repede după naștere. Dar în multe țări cu practici moderne tinerele cupluri se mută separat și ajutorul din partea familiei extinse se reduce mult. Tăticii au început să ajute și ei mai mult la îngrijirea celui mic, dar există un neajuns: ei nu pot să alăpteze. Introducerea biberonului noaptea sau în alt moment al zilei poate să-l facă pe bebeluș să refuze sânul și să înțarce prea devreme. Așa că soluția găsită de japonezi la toate aceste probleme a fost să inventeze un ”înlocuitor de sâni”, foarte asemănător ca format și textură cu cei ai unei femei. Este de fapt un rezervor care poate fi umplut simplu cu lapte formulă sau chiar matern. Tăticii le pot ușor prinde în față și alăpta.
Întrebați ce părere au părinții despre această invenție, ei au enumerat multe plusuri printre care: mama va avea mai mult
timp liber, tatăl va fi mai implicat, copilul nu va mai prefera doar mama ci va dezvolta aceeași legătură afectivă și cu tatăl etc.Voi ce credeți? Ați folosi așa ceva?