Mulți părinți au așteptat cu sufletul la gură ca cei mici să reînceapă școala, să aibă câteva ore măcar fără casa plină de strigăte, hârjoneli, șosete și gem peste tot, să se reintre cumva în normal. Dar surpriza a fost când s-a revenit la orele online și s-au trezit dintr-o dată cu mai multe sarcini decât în vacanță. E greu când ai un copil căruia trebuie să îi faci program în fiecare zi, diferit că se plictisește, dar când ai mai mulți atunci este … ca în jurnalul acestei mămici postat pe o rețea de socializare, din care citez câteva fragmente:
”Am lăsat alarma ca de obicei, la 6:50. Când îmi sună finuța mea alarmă, dau buimacă peste telefon și o închid.
Cine oare m-o fi pus să las alarma? Doar nu merg copiii la școală… Și dorm până la 8 fără 10 minute, când sar ca arsă! Aoleu, intră online piticii!
Mă împiedic în picioare, îmi bag degetele în ochi, trag hainele pe mine pe dos, trag de copii să-i trezesc. Hopa, că nu pe ăștia trebuia! Trag de picioarele de lângă. I-am introdus în niște haine și i-am proțăpit în fața telefoanelor și tabletelor.
Mă împiedic în picioare, îmi bag degetele în ochi, trag hainele pe mine pe dos, trag de copii să-i trezesc. Hopa, că nu pe ăștia trebuia! Trag de picioarele de lângă. I-am introdus în niște haine și i-am proțăpit în fața telefoanelor și tabletelor.
De aici au urmat niște trasee de la unul la altul până s-au făcut tranșee. Pune coduri, click pe linkuri, activează, ieși, pune alt cod, caută cărți, transferă linkuri, pune tablete, pune telefoane, mută device-uri, pune la încărcat… Din astea, știți voi.
Între timp, I. a hotărât că vrea cacao cu lapte, și dă-i și bocește printre picioarele maică-sii, că vrea acum și vrea caldă și vrea în cana aia a lui.
L. trebuia schimbata, eu aveam doar o șosetă, cafeaua trebuia facută, micul dejun era doar la fază de proiect, A. plângea din habar nu am ce motiv.
Tableta se descărca, telefonul suna și zbârnâia…
Trec cumva 30 de minute.
O scot pe L. afară că de atâta plâns o luăm razna toți, eu, copiii, colegii copiilor, doamnele învățătoare… Bine că s-a inventat căsuța de „mute”.
Stau vreo 20 de minute și când mă întorc, ăștia 2, nici mici nici mari, își puseseră să mănânce tort, ca să alunece frumos cu cacaoa cu lapte. Aveam nu mai puțin de 7 căni și pahare cu cacao, cacao pe jos, pe sus, în stânga, în dreapta… Tortul era mărunțit frumușel și întins pe masă, pe scaune, pe jos, prin pahare, pe chiuvetă, până în hol. Covorașele scuturate și împăturite grămadă lângă perete, erau împrăștiate în toată bucătăria.
A fost momentul când am renunțat la ideea că azi va fi o zi normală. Nimic nu e normal!
La un moment dat, M. nu înțelege ce i se cere la lecția online. Devine emotivă, se închide în ea, își strivește niște lacrimi în ochi și se stresează. E momentul când nu mai aude nimic din ce e întrebată, nu mai aude ce îi spun eu și se ascunde sub masă. Uite-i M, nu e M. ?!
I. s-a deconectat cu vreo 10 minute înainte de finalul orei… Și mi-a zis că s-a deconectat „din greșeală” doar la 5 minute după finalul orei! 
E seară și eu încă fac teme cu fetele și sper în naivitatea mea să pot face curat în bucătărie după și eventual să pun vreo 3 haine la loc…
Mâine o luăm de la capăt! Prevăd că vom avea, eu și voi, multe chestii de împărtășit despre școala online zilele astea.
Dacă la voi merge bine, oficial, sunt geloasă!”
A. este o mămică eroină cu 5 copii pe care o admir foarte mult în această perioadă.
Voi cum vă descurcați cu școala online a copiilor?