Prietena mea este educatoare la o grădiniță privată. De multe ori o aud plângându-se:
– Copiii aceștia au 4-5 ani dar nu știu să facă nimic: nu se îmbracă sau se încalță singuri, nu știu să se spele cum trebuie pe mâini, nu-și pot desface nici sandvich-ul din hârtia în care e împachetat, numai câțiva știu să desfacă capacul de la sticla de apă… Nu mai vorbesc că orice le dau de desenat, de scris, de făcut la clasă, auzi 15 voci că ei nu pot, nici nu se apucă până nu mă duc să le arăt personal cum, sau să le duc mâna… nu știu ce fac părinții ăștia cu ei acasă. Fac ei totul, nu-i învață nimic?
Adevărul este că un copil nu devine autonom și independent peste noapte. Depinde mult de educația și modul în care este format în primii ani de viață. Dar dacă vreți să vedeți de ce copiii multor români nu au deprinderi autonome, e deajuns să mergi într-o după-amiază lângă un loc de joacă dintr-un parc:
– Neluțu nu mai alerga așa! Nu te urca acolo! Nu lua aia în mână! Vin-o să te îmbrac că e frig! Hai să îți dau căciula jos! Stai să îți leg șiretul. Dă-mi să țin eu ruxăcelul! etc
Copiii sunt constant dădăciți, sunt împiedicați să facă cele mai elementare lucruri și nu sunt lăsați să încerce nimic singuri. Chiar de către cei care ar trebui să-i ajute să-și dezvolte autonomia și să ajungă independenți în acțiunile lor și în relațiile cu ceilalți.
”Părinții au un rol esențial în autonomia copiilor, îi ajută să înțeleagă lumea din jur, relațiile interumane și relațiile sociale care le favorizează dezvoltarea, dar să folosească puterea rațiunii, iar nu mesajele, acceptarea, părerile celorlalți. Copilul trebuie să fie îndrumat să gândească, să simtă, să înțeleagă, să analizeze consecințele faptelor și cuvintelor sale; să fie capabil să ia o hotărâre abia după chibzuință să, nu după părerea altora.” Crina Marin, psiholog
5 Pași pentru a dezvolta autonomia copilului
- Documentează-te care sunt lucrurile pe care ar trebui să le facă un copil la vârsta lui și ajută-l să se dezvolte la maxim- avem astăzi acces la multe cărți, articole, materiale video care explică în amănunt ce trebuie să fie capabil copilul să facă încă de la câteva luni și până la maturitate. Fie că e vorba de mersul în brânci, rostirea primelor cuvinte sau de ceva mai complicat ca legatul șireturilor, el trebuie încurajat să atingă acele etape importante. Uneori poate trebuie să adaptezi sau să schimbi metodele folosite, dar nu-l lăsa să rămână în urmă.
- Permite-i să încerce singur cât mai multe lucruri- este de la sine înțeles că cei mici nu se nasc cu anumite deprinderi sau abilități, iar chiar dacă există anumite instincte sau predispoziții naturale spre ceva anume, și acestea trebuiesc stimulate. Practica este mama învățăturii. La început vor face acel lucru greșit, poate vor face dezordine, vor pune mâncarea pe ei, vor eșua, vor plânge, vor avea nevoie de ajutor. Dar lasă-i să încerce, dă-le ocazia să greșească și s-o ia de la capăt. Observațiile și pedepsele noastre, nu-i vor încuraja, vor ajunge ca și elevii prietenei mele de la grădiniță care nu fac nimic fără ajutor.
- Folosește jocul pentru a-i dezvolta autonomia– copiilor le place să se joace, să își ia anumite roluri, să imite ceea ce văd la cei mari în joaca lor, să-și imagineze scenarii și personaje diverse. Când mai cresc, jocul va fi și un mod de interacțiune cu alți copii, de a învăța reguli sociale și deprinderi de viață. Specialiștii atenționează că tabletele, jucăriile prea sofisticate, activitățile de joc strict ghidate sau controlate de cei mari, nu le sunt de fapt de mare ajutor. Lasă-i să se joace cu cutii de ambalaj goale, cu bețe și pietre în parc, să măzgălească liberi fără să le arăți tu ce să deseneze, să amestece în cratița ta cu mâncare, să-și construiască singuri un cort din cearceafuri și scaune etc. Nu interveni mereu, nu le pune interdicții de dragul unei rochițe mai curate, nu încerca să-i corectezi după cum crezi tu că ar trebui să contruiască sau să folosească acele jucării. Lasă locurile și spațiile de joacă să fie ”profesorii lor de autonomie”.
- Încurajează relaționarea copilului– când vezi un copil de 1-2 ani care vrea să fie în brațe la mama și nu se simte bine în public e una, dar când acesta are 5-6 ani și nu relaționează cu nimeni, atunci știi cu siguranță că are o problemă. Exceptând cazurile de copii cu handicap sau probleme fizice, copiii peste 2-3 ani trebuie să fie fie capabili de interacțiuni simple, cu copii de seama lor și cu adulți. Uneori părinții evită intenționat aceste interacțiuni datorită unor fobii personale: poate va lua o boală de la ei, poate ceilalți copii îl vor răni, trânti, poate va învăța ceva greșit de la ei. De asemenea, un părinte care nu este sociabil și care stă acasă cu copilul, va avea aceeași tendință de a-l izola și a-l expune la relaționare minimă. Însă autonomia copiilor se formează și se manifestă atunci când aceștia relaționează cu cei din jur, când reușesc să se conformeze regulilor de grup, să fie capabili de a-și impune dorințele proprii, de a contribui semnificativ în activitatea grupului cu idei, opinii sau acțiuni izvorâte din propria gândire, acela este un copil autonom. Copiii care reușesc să se identifice cu propriul rol în acțiunea grupului, care sunt capabili să ia decizii în ceea ce-i privește sau în activitatea grupului participând astfel la consolidarea grupului sau a unei prietenii dintre două persoane, vor crește mult mai independenți, echilibrați, cu încredere și respect față de sine și față de ceilalți.
- Ajută-l să-și descopere și să-și afolosească abilitățile– Unii părinți par să-și observe copiii doar atunci când aceșția fac o trăsnaie sau ceva greșit. Nu suntem o nație foarte bună la laude și încurajări. Totuși un element esențial al vieții autonome este încrederea în forțele și abilitățile proprii. Laudă-i toate micile încercări și reușite. Spune-i că e bun, e curajos, e puternic, e talentat, că poate face, poate încerca, poate reuși. Spune-i că e ok să nu-i iasă din prima și să trebuiască să mai încerce. Că e ok să simtă teamă, frustrare, neputință. Laudă-l altor persoane. Încet-încet va ajunge să aibă încredere în sine, să-și depășească fricile, să pășească singur pe sine.