Pentru o viaţă sănătoasă copiii trebuie să îşi însuşească încă de când sunt foarte mici, principalele reguli de igienă.
Obiceiurile de igienă personală îl ajută pe copil să fie sănătos, să nu se confrunte cu infecţii şi boli şi să aibă o imagine îngrijită.
Iată 5 obiceuri de igienă petru o viaţă sănătoasă, pe care copiii ar trebui să le înveţe de când sunt mici:
- Igiena orală – Încă de când copiilor le apar dinții, trebuie învăţaţi că e nevoie să se spele pe dinţi cel puţin de două ori pe zi, dacă nu după fiecare masă. În felul acesta cariile sau alte probleme de acest fel pot fi prevenite.
- Unghiile curate sunt foarte importante, aşadar copiii trebuie să ştie că e nevoie să îşi taie unghiile şi să le cureţe cât mai bine, periodic. Unghiile murdare şi neîngrijite ajută altfel bacteriile să ajungă în organism.
- Baia şi duşul transformate într-un ritual. Pielea este cel mai mare organ şi joacă un rol important pentru că apară corpul de factorii externi care pot fi nocivi. În fiecare seară, duşul nu ar trebui să lipsească din programul copilului, indiferent cât de obosit este.
- Igiena mâinilor. Spălatul pe mâini este cea mai simplă activitate şi de aceea părinţilor nici nu le va fi greu să îi înveţe pe cei mici acest lucru. Dacă se spală frecvent pe mâini, copilul va fi ferit de microbi, dar chiar şi de apariţia unor boli grave.
- La fel ca igiena mânilor, la fel de importantă este şi igiena picioarelor. Este recomandat să îl înveţi pe copil încă de când este foarte mic să îşi îngrijească picioarele pentru a evita apariţia mirosului neplăcut, bătăturile sau alte infecţiile. Tot de igiena picioarelor se leagă purtarea şosetelor curate din materiale naturale şi încălţămintea de bună calitate.