Un mic dejun sănătos pentru copii- cremă de ciocolată de casă

0

A fost o perioadă când copiii mei ar fi mâncat numai Nutella la mic dejun, prânz și seara dacă i-aș fi lăsat. Eu știam că are în compoziție cremă de alune și cacao. Într-o zi am citit un articol pe net despre acest aliment, care m-a îngrijorat. Pe lângă ce cunoșteam eu, se pare că mai conține ulei de palmier, considerat cancerigen de către Autoritatea Europeană pentru Siguranță Alimentară și o cantitate enormă de zahăr. Investigațiile vestitei publicații online dailymail.co.uk arată că practic jumătate din crema de ciocolată Nutella este zahăr.

Vă închipuiți că primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă duc să le arunc borcanul la coș.

Partea mai grea a venit când ei au aflat și atunci au urmat comentariile și chiar plânsetele mezinei. Ca să îi îmbunez, am încercat să găsesc o variantă sănătoasă a cremei de ciocolată și, după mai multe rețete încercate, am găsit ceva ce se prepară simplu și fără adaosuri periculoase.

Nu am renunțat la alune pentru că știu că nucile, alunele și arahidele sunt hrănitoare, dau energie și îi pot proteja pe cei mici de boli. Sunt bogate în substanțe nutritive esențiale precum fibre, proteine, vitamine, minerale, acizi grași mononesaturați și polinesaturați și antioxidanți. Au o mulțime de beneficii pentru sănătate printre care și îmbunatățirea funcției cognitive, fiind de mult ajutor copiilor în anii de școală.

Iată rețeta de cremă de ciocolată pe care am folosit-o:

Ingrediente:

  • 1 kg alune prăjite sau arahide, dar nesărate (puteți cumpăra și neprăjite și să le prăjiti acasă în cuptor)

  • 200 gr cacao

  • 3 lingurițe de miere naturală

  • un praf de sare

Citește și:   Caracteristici nutritionale ale grupelor de alimente

Mod de preparare:

Alunele se prăjesc dar nu foarte tare, pentru că pot căpăta un gust amărui. Dacă au coji, trebuiesc decojite. Folosiți un robot de bucătărie pentru a le sfărâma. De obicei nu durează mai mult de 4-5 min să se transforme într-o pastă. Va fi gata când devine lucioasă. Adăugați mierea, sarea și praful de cacao.

Unele alune sunt mai uscate, și crema iese mai vârtoasă așa că puteți adăuga pe rând 1-3 lingurițe de ulei de măsline (sau de floarea soarelui) până ajungeți la consistența dorită.

Copiilor mei le plăcea mai crocantă, așa că lăsam la urmă un pumn de alune pe care nu le sfărmam așa de tare și adăugam bucățile astea în cremă.

 În unele rețete se precizează să adaugi și zahăr pudră dar alunele sunt deja puțin dulci, mierea ajută și ea, așa că eu de obicei nu puneam.

Puteți, de asemenea, ajusta cantitatea de cacao, după gust, unora le place mai concentrată, altora numai puțin să-i dea cremei aspect de ciocolată. Poate fi consumată și fără cacao, ca unt de arahide de casă.

Sigur o să le placă mult. Copiii mei nu au mai cerut niciodată Nutella din comerț. Va fi un mic dejun delicios și pot lua chiar și ca sandwich la școală. Desigur că trebuie să aveți grijă la cantitățile consumate de ei, nu mai mult de 2 linguri pe zi, pentru că este foarte bogată în calorii. Totuși dacă cei mici sunt în perioade de gripe, lipsă de poftă de mâncare, convalescențe, le poți da mai mult.



Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?