Mulți dintre copiii noștri cresc cu de toate și egoiști. Singurul grad de comparație e o familie mai bogată din vecini care cumpără copiilor lor mai multe jucării, jocuri, haine, îi duce în mai multe excursii, le plătește activități de timp liber scumpe etc. Dacă încerci să le spui că alți copii nu au ceea ce au ei, sau că noi am crescut jucându-ne cu bețe pe uliță, atunci li se pare că glumești, nici nu-și pot imagina.
Eu lucrez de mai mulți ani cu o organizație de caritate și am călătorit și lucrat cu aceasta în mai multe țări din lumea a a3a, în special în Asia, Africa și Europa de Est. O dată o prietenă învățătoare m-a rugat să vin să povestesc copiilor ei de la clasă cum cresc și ce condiții au copiii din alte țări. M-am gândit mult ce să pregătesc, cum să îi fac să înțeleagă creativ, mai ales că învățătoarea mă atenționase că majoritatea sunt copii de bani gata, cu multe fițe, greu de ținut atenți în bănci. Mi-a venit o idee: am printat pe niște cartonașe diverse obiecte dintr-o casă modernă de la noi.
Când am ajuns i-am adunat pe toți în jurul catedrei unde așezasem cartonașele amestecate. Le-am spus că eu lucrez cu copii săraci și le-am arătat niște poze cu copiii de acolo. Nici unul nu părea interesat. Au început să se împingă, să vorbească tare, să râdă. Le-am cerut apoi să extragă dintre cartonașe o jucărie pe care o au acasă. Majoritatea au luat cel puțin un cartonaș, se certau să aibă mai multe, cu greu au ajuns pentru toți. Apoi i-am pus să aleagă o piesă de mobilier pe care o au în camera lor. După aceea ceva de îmbrăcat și o mâncare preferată.
Cum toți erau satisfăcuți cu ceea ce aveau, le-am spus că în țările sărace mulți copii nu au electricitate în case așa că să pună la loc jucăriile care funcționau cu încărcător. Aici au trebuit să lase jos toate tabletele, consolele de joc, telefoanele și alte jocuri de acest gen. Apoi destul de mulți părinți din acele țări nu își permit jucării deloc, nici hăinuțe pentru copiii lor ori mâncare, nici chiar un acoperiș, ceea ce a însemnat ca gălăgioșii noștri școlari au trebuit să lase jos pe rând cam toate cartonașele. Cum erau încă foarte agitați și greu de ținut în ordine, m-am grăbit să termin scurta mea prezentare convinsă că nu a avut mare efect și de fapt mulți dintre ei nu înțeleseseră o boabă.
Surpriza a fost după câteva zile. Prietena mea învățătoarea m-a chemat din nou, de data asta pe la ora prânzului, când de obicei erau luați de către părinți de la școală. Mi-a spus că cineva vrea să mă cunoască. Spre surprinderea mea în clasă mă așteptau peste jumătate dintre copii cu mămicile lor și cu sacoșe mari cu jucării, haine și rechizite. Una dintre ele mi-a povestit ce se întâmplase. Băiatul ei a ajuns acasă după prezentarea mea și era foarte marcat, a intrat în camera lui și stătea pe pat uitându-se la tot ce avea. Apoi i-a spus mamei că au făcut ceva interesant la școală, au văzut cum trăiau copiii din țările sărace:
-Mami, nu le-a mai rămas copiilor aceia nimic! a spus el cu lacrimi în ochi. Am pus jos toate cartonașele.
La cei 9-10 ani ai lui a realizat diferența, ce avea el față de mulți alți copii. Apoi s-a dus la raftul cu jucării și a luat trenulețul preferat:
– Putem să le dăm și lor ceva?
Și alte mămici au avut povești similare. Și au vorbit împreună să aducă ceea ce copiii lor au hotărât să dăruiască. Erau toate super-mulțumite că cineva le arătase celor mici o altă față a lumii și cât de multe lucruri au ei pentru care ar trebui să fie mulțumitori.
Copiii sunt sensibili în adâncul lor și uneori nu trebuie decât cineva să le deschidă ochii, să le arate altceva, să-i ducă la un cămin sau la o familie săracă cu mulți copii. Bunătatea și altruismul sunt valori prețioase care se pot învăța în familie, în școli și care pot modela minunat caracterele mici.