Fiecare familie isi are specificul ei dat de nivelul material, cultural, de mostenirea de cunostinte in domeniul educational pe care cei doi parinti o au de la familiile de apartenenta ( conceptii, deprinderi, credinta etc ).
Referitor la atitudinea fata de cresterea si educatia copilului s-a constatat existenta mai multor tipuri de familii.
1. Familia foarte protectoare
Se caracterizeaza prin stabilitate, rapiditatea cu care rezolva toate cerintele copilului, pe care le considera intotdeauna priotitati. Parintii renunta la rezolvarea propriilor nevoi, chiar daca sunt importante. Vad totul prin prisma satisfacerii cerintelor copilului, si ceea ce este cu adevarat daunator, vad numai aspectele pozitive din comportramentul copilului. Cedeaza usor la rugamintile acestora, ii degreveaza de sarcini, parintii fac totul in locul lor. Copiii nu respecta niciun fel de reguli, stiu doar sa ceara, li se pare ca li se cuvine totul fara sa faca nimic. Nu-si asuma responsabilitati, nu vor fi capabiliu sa ia hotarari, vor astepta totul de la parinti, se vor maturiza greu.
2.Familia autoritara
Traseaza drumul considerat corect pentru copil si ii sanctioneaza orice abatere. Parintii nu sunt realisti in privinta posibilitatilor copilului, ii stabileste standarde prea inalte, astfel ca nivelul realizarilor este mereu sub nivelul asteptarilor. Sanctioneaza chiar si greselile minore, nu-l incurajeaza pe copil, nu-si arata afectiunea, adopta un stil militaros, gasesc intotdeauna ceva de criticat, chiar si cand copilul face ceva bun. Nu pot accepta ca nimeni nu este perfect, de cele mai multe ori transforma conversatia intr-un interogatoriu. Copiii crescuti in astfel de familii de obicei sunt timizi, le este teama sa ia hotarari, sunt timorati, sau dimpotriva, devin la randul lor autoritari si critici.
3.Familia interactiva
Membrii familiei isi petrec mult timp impreuna, rezolva sarcini ce tin de scoala dar si de familie, se distreaza dar si muncesc impreuna. Au incredere unii in altii, fiecare tine seama de parerile celuilat. Iau hotatari prin consultare. Nu transforma esecurile in tragedii. Relatiile dintre parinte-copil sunt de prietenie. Exista si riscul ca astfel de parinti sa-si piarda din autoritate, sa fie manipulati de catre copii pentru ca au prea mare incredere in ei. Este bine sa se stabileasca niste limite intre prietenie si autoritate, altfel rezultatele obtinute s-ar putea sa fie total diferite de cele asteptate. Copilul trebuie sa perceapa prietenia cu adultul ca pe o dovada de incredere si nu ca pe o dovada de slabiciune.
4. Familia indulgenta
Acesti parinti le asigura copiilor tot ce este necesar, dar le dau libertate deplina. Unii fac acest lucru pentru ca vor sa aiba niste copii cu personalitati puternice, independenti, "descurcareti". De cate ori nu auzim parinti spunand ca "e bine sa aiba copilul si tupeu, sa nu-l calce toti in picioare", considerand ca traim intr-o societate in care tupeul este necesar. Din pacate, acest tupeu se va manifesta in primul rand fata de parinti, iar in societate exista o autoreglare care, intr-un final va elimina persoanele cu acest fel de comportament. Alti parinti sunt indulgenti din comoditate , pur si simplu. Ei fug de responsabilitatea de parinte sub pretextul ca sunt foarte ocupati, considera suficienta asigurarea partii materiale. Copiii crescuti in astfel de familii vor fi la fel de indiferenti fata de ceea ce se petrece in jurul lor, nu-si fac temele, nu-i preocupa viitorul.
Indiferent din ce tip de familie facem parte sa nu uitam ca totul este perfectibil, ca educatia este un act permanent, ca in timp ce educam copilul ne si autoeducam.
Lasa un comentariu