Familia monoparentala

Cresterea numarului famiilor monoparentale este un fenomen care se petrece in intreaga lume. Acest fapt a facut ca si atitudinea fata de acest tip de familie sa evolueze, mai mult sau mai putin, in functie de zone, de evolutia culturala a acestora.

Este foarte important ca noi, societatea, sa consideram familia monoparentala ca fiind o familie normala, ca pe o alternativa si nu ca pe un model nereusit al asa zisei familii clasice. Acest punct de vedere ar ajuta mult persoanele care se confrunta cu aceasta problema, in special copiii care cresc in familii monoparentale.

Aparitia acestui tip de familie poate avea mai multe cauze: decesul, divortul, dorinta de separare a unuia din parinti, copii veniti pe lume in afara casatoriei, dorinta unor femei in special de a avea un copil chiar daca nu sunt casatorite. Putem deduce ca problemele de educatie ale copiilor, solutiile acestora vor fi diferite de la caz la caz. Cele mai multe cazuri sunt cele de divort, iar in aceste cazuri in proportie de 90% copiii sunt incredintati mamei. Fiind cazul cel mai des intalnit o sa-i acordam mai multa atentie.

In fata despartirii copiii reactioneaza diferit, in functie de sex, varsta, calitatea relatiilor din familie, temperament. Reactiile lor pot fi de agresivitate, ura, tristete, frustrare, confuzie, anxietate, rusine, revolta fata de parintele pe care il considera vinovat. Cel mai mult sufera copiii de varsta mica pentru ca ei nu pot intelege ce se intampla si considera ca sunt pedepsiti, dezavantajati, ca li se ia ceva cu forta.

Ce trebuie sa-i spunem copilului? Ii vom spune ca el si mama formeaza o familie normala, ca nu toate famiile sunt la fel. I se va explica faptul ca uneori in familie sunt neintelegeri care nu pot fi solutionate si separarea este solutia cea mai buna. Tot ceea ce i se spune trebuie sa fie foarte aproape de adevar, dar dupa puterea lui de intelegere. Mai tarziu oricum va afla cauzele adevarate si nu e cazul sa mai sufere si alte dezamagiri. Chiar daca avem o parere proasta fata de fostul partener, nu trebuie sa o expunem in fata copilului, acesta simte ca reprezinta cate o particica din ambii parinti si considera ca acuzatiile sunt indreptate si impotriva lui.

Este cunoscut faptul ca multi copii proveniti din familii divortate au un sentiment de vinovatie, cred ca ei sunt cauza despartirii. Trebuie sa i se explice ca ambii parinti il iubesc, chiar daca nu mai stau impreuna. Conteaza foarte mult reactia mamei, cat de puternica este, cum depaseste acest eveniment. O mama care se plange toata ziua de cele intamplate, care discuta in permanenta despre acest subiect cu oricine intra in casa, care repeta mereu cat de suparata este, care isi catalogheaza sotul in fel si chip, va face mult rau copilului. Acesta se va simti lipsit de aparare, dezavantajat fata de ceilalti copii, percepe divortul ca pe o mare nenorocire. Acest mod de a privi lucrurile nu-l avantajeaza deloc. Mama trebuie sa inteleaga ca, mai mult decat conditii materiale, trebuie sa-i ofere copilului sprijin moral. Daca si-a asumat responsabilitatea cresterii lui trebuie sa stearga cu buretele lucrurile urate din trecut, sa fie optimista, increzatoare, sigura pe ea pentru ca aceasta stare i-o va transmite si copilului. Desigur, nu este usor, dar in ultima instanta fericirea copilului este mult mai importanta, deci merita acest efort.

Din pacate, in realitate nu se intampla asa ceva, cel mai adesea femeile sunt puternic marcate de divort. Iata cateva cazuri:

1. Adrian este elev in clasa aVIa. Parintii lui s-au despartit cand el avea 3 ani. A fost un divort urat, cu reprosuri de ambele parti. Copilul a fost incredintat mamei. Aceasta , din pacate, oscileaza intre exigenta exagerata ( pentru ca vrea sa-i demonstreze tatalui ca se descurca si singura si va face ceva din fiul lor) , dupa care, brusc, trece in cealalta parte, la o toleranta maxima ( pentru ca crede ca asa va castiga iubirea copilului). Rezultatele sunt dezastruase. Copilul simte ca-si poate domina mama, simte ca este moneda de schimb, nu-si apreciaza mama, ba mai mult, mai tarziu ii reproseaza ca ea este vinovata.

2. Parintii Ralucai se despart imediat dupa nasterea ei. Ramane cu mama, care isi revarsa toata afectiunea asupra ei, ii da o educatie ireprosabila, ii asigura toate conditiile materiale. Desi foarte tanara, mama refuza sa se recasatoreasca, canalizandu-si toate sentimentele catre copil. Intre mama si fata este o relatie perfecta, contrar asteptarilor, fata nu este rasfatata, munceste alaturi de mama ei, dar ajunsa la maturitate refuza la randul ei sa se casatoreasca. Putem trage concluzia ca divortul parintilor a afectat-o mult mai mult decat a lasat sa se vada.

3. Anamaria s-a nascut cand mama ei era eleva de liceu. Cum era de asteptat, trece in grija bunicilor, care o ingrijesc dupa puterile lor. In familie se discuta totul foarte deschis, asa ca fetita se maturizeaza foarte repede. Isi iubeste foarte mult mama, dar ii observa greselile, aproape ca rolurile s-au inversat, afectiv copilul are grija de mama. Isi doreste foarte mult ca mama ei sa se casatoreasca, ba chiar o sfatuieste sa nu mai fie asa pretentioasa. De fapt dorinta ei cea mai mare este sa aiba un tata, asa ca, atunci cand mama are o relatie de durata mai lunga, le vorbeste copiilor despre tatal ei, povesteste intamplari reale sau imaginare in care personajul principal este „tata”. Nu si-a vazut niciodata tatal biologic si acest fapt ii adanceste starea de confuzie.

Exista si cazuri cu adevarat tragice, cand copiii sunt respinsi de ambii parinti, se muta de la un parinte la altul, apoi la bunici sau diverse matusi, peste tot aud numai reprosuri, ca si cum ar fi vinovati de propria existenta. Ce fel de adulti vor ajunge acesti copii? Cat de pregatita este societatea noastra sa-i ajute?

Chiar daca statutul familiei monoparentale este altul in zilele noaste, nu putem sa nu recunoastem ca aceasta se confrunta cu probleme deosebite, atat de ordin material, dar mai ales de ordin afectiv. Specialistii spun ca diferentele dintre masculin si feminin sunt din ce in ce mai mici, cu toate acestea rolul matern si rolul patern asi are fiecare rostul lui in viata copilului. Exista acel subconstient care ne dicteaza anumite comportamente si pe care nu-l putem controla. Desigur, in cazul unei familii cu certuri, scandaluri, violente fizice sau verbale, este preferata alternativa familiei monoparentala, in care copilul poate gasi linistea necesara cresterii si dezvoltarii sale.