Aceasta este povestea tristă a unui bărbat care a încercat să fie mereu un tată bun dar după o mică greșeală, simte că a pierdut totul.
”Mă numesc D. și am 36 de ani. Am doi copii de 7 și 11 ani pe care îi iubesc foarte mult. Nu cred că am fost un tată rău, nu i-am neglijat și nu i-am abuzat niciodată, nici pe ei nici pe soție, mama lor.
Lucram la un depozit de alimente. Persoana care ținea evidența financiară acolo a sustras niște bani pentru a plăti operația unuia dintre fii și m-a rugat să nu trec în acte niște produse vândute. Trebuia să îi pună la loc în două săptămâni dar problema fiului s-a agravat și a lipsit mai mult de o lună de la serviciu. În acest timp cred că șefii au bănuit ceva și au făct un inventar. Așa au constatat neregula. Au chemat Poliția. Judecătorul a înțeles care a fost situația dar a fost semnătura mea acolo așa că eu a trebuit să răspund pentru fapta mea.
Am fost comandat la 3 ani și 5 luni de închisoare și am fost eliberat după 2 pentru bună purtare. Soția m-a vizitat dar nu a adus și copiii. Nu m-a supărat asta, n-aș fi vrut să mă vadă acolo. Dar ei știau unde sunt. După o vreme nici nu au mai vrut să vorbească cu mine la telefon.
Când m-am întors, cel mic a fugit de mine și cel mare mi-a spus multe cuvinte jignitoare. Nu mă mai acceptă nicicum. Este foarte dureros, mă simt ca cel mai mare criminal deși nu am omorât pe nimeni. Soția mi-a spus că niște copii răutăcioși le-au spus copii de pușcăriaș și îi strigau hoții prin fața blocului când îi vedeau. Nu știu ce să fac să repar rușinea adusă familiei mele.”
Din păcate sunt multe astfel de situații. Indiferent de faptele pedepsite de lege, toată familia celor care ajung în închisoare este ”condamnată” să sufere stigmă din partea celorlalți și uneori ajunge să se destrame. Dacă treci prin așa ceva, iată ce recomandă specialiștii:
– Dacă în familie sunt copii mai mari de 5-6 ani, mai bine să li se explice pe larg situația și detaliile decât să li se ascundă și să afle de la alții, uneori eronat, ceea ce se întâmplă. Sunt și situații când nu li se spune nimic și atunci ei își imaginează grozăvii.
– Dacă este un caz de omor sau ceva ce considerați că nu este potrivit pentru copii să afle, le puteți spune despre ce s-a întâmplat dar fără amănunte dureroase.
-Dacă este posibil, să se continue relația cu părintele închis (vizite, telefon, scrisori, emailuri), mai ales atunci când doriți ca acesta să continue să facă parte din viața lor.
-Parteenerul de acasă este bine să continue să implice și pe cel închis în decizii privind copiii și familia (dacă fapta lui nu a fost asupra cuiva din familie și nu are interdicție legală în acest sens).
– Partenerul sau rudele trebuie să se abțină să facă anumite comentarii răutăcioase și acuzatoare la adresa părintelui închis de față cu copiii.
– În nici un caz nu i se va spune unui copil că este rău ca mama/ tata – oricine răspunde legal.
– Se recomandă o atenție sporită minorilor din familia afectată pentru a nu deveni ținte ale bullyingului.
– Indiferent de fapte, ajută ca cei mici să vadă regretul adultului condamnat.
– Reunirea familiei după detenție poate fi provocatoare, la fel ca readaptarea persoanei condamnate la viața socială și la îndatoririle de părinte. Poate ajuta terapia de cuplu și uneori și mutarea familiei într-un mediu în care o pot lua de la capăt.
Lasa un comentariu