Ca părinte desigur doreşti să-ţi înveţi copilul să facă lucrurile bine, dar fiind foarte atent la tot ce face şi încercând să-l corectezi, fără să vrei, îl descurajezi şi-l faci să-şi piardă încrederea în el şi să creadă că nu e în stare.
Descurajare e şi atunci când îi cumperi un joc sau o jucărie şi imediat o asamblezi, îi arăţi cum trebuie să se joace sau, dacă face un castel din cuburi, îi spui că nu face baza bine şi o faci tu. Prin asta el înţelege că nu e în stare şi are nevoie de ajutorul unui adult. Ajunge chiar să-i fie teamă să încerce ceva gândindu-se că sigur va greşi.
Mai mult ar putea ajunge să-şi dezvolte o convingere greşită că dacă nu e perfect nu are valoare. Şi aşa fie nu va încerca să vadă dacă poate să facă un lucru fie va amâna la nesfârşit finalizarea lui de teamă că nu va ieşi perfect. Ori ceea ce tu trebuie să-l înveţi este curajul de a fi imperfect. Cu toţii greşim dar foarte puţine greşeli au efecte grave.
Astfel, atitudinea ar trebui să fie de a minimiza greşelile şi a ne orienta atenţia spre acţiuni şi spre lucrurile pozitive. De fapt greşeala nu este decât o şansă de a încerca din nou. La fel de important este să separi tot timpul fapta de făptaş. Dacă el a făcut un lucru rău nu înseamnă că este rău sau prost. Aşa că evită etichetările. Spune-i că n-a fost bine şi exprimă-ţi încrederea că el pentru că este un copil bun sigur va încerca să nu repete lucrul rău pe care l-a făcut. Altfel el îşi va asuma eticheta primită şi va avea grijă să nu dezamăgească între ghilimele aşteptările negative ale adultului. Altfel spus etichetarea nu face decât să întărească un comportament greşit.
Am auzit de la copiii care au fost aduşi la mine la cabinet exprimări de genul : ‘Nu am nimic sfânt în mine’, ‘Merit ce e mai rău sau’ ca şi cum ar vorbi despre alt copil şi nu despre el ; spune ‘Săracu nu poate să facă’, ‘amărâtu de el’.
Toate acestea sunt auzite de la adulţi fie ei părinţi sau educatori.
Articol preluat de pe http://afdp.ro/cum-sanctionam-gresala.html