Inregistrare

Inregistrati-va pentru a beneficia de cunostintele comunitatii, a pune intrebari sau a a raspunde la intrebarilor celorlalti.

Suntem o comunitate care incurajeaza educatia si in care se intalnesc know-how-ul si experienta cu perspective inovative de abordare a problemelor.

Login

Autentificati-va pentru a pune intrebari, a raspunde la intrebarilor celorlalti sau pentru a va conecta cu prietenii.

Resetare parola

V-ati uitat parola ? Introduceti adresa de email si veti primi o noua parola.

Please briefly explain why you feel this question should be reported.

Va rugam explicate, pe scurt, de ce credeti ca aceasta intrebare trebuie raportata.

Motivul pentru care raportezi utilizatorul.

Copilul si stima de sine

Copilul si stima de sine
Stima de sine este considerată ca fiind rezultatul raportului între succes şi pretenţii, între ceea ce copilul face şi ceea ce i se cere să facă sau îşi propune să facă. Stima de sine este în strânsă corelaţie cu încrederea în sine, cu concepţia despre sine şi iubirea de sine. Se întâmplă de multe ori ca, din diverse motive, aceşti trei parametri să nu fie realizaţi. Urmările se observă imediat în atitudinea copilului faţă de el însuşi şi faţă de cei din jur. Pentru a ieşi din impas, copilul apelează la unele atitudini, determinate de intrarea în funcţiune a mecanismului de autoapărare.Iată câteva din comportamentele pe care le poate avea copilul care nu are stimă de sine:

1. Încearcă să supraevalueze realizările sale în faţa celorlalţi. Povesteşte la rude, cunoscuţi întâmplări în care el este eroul principal iar acţiunile sale au avut rezultate uimitoare. Părintele este tentat să creadă despre copil că este un lăudăros, acesta de fapt încearcă să compenseze lipsa de încredere în sine, să se autoconvingă şi să convingă de forţa sa.

2. Uneori copilul încearcă să scoată în evidenţă greşelile altora. Indirect vrea să se înţeleagă că el este mai bun, că el nu ar avea niciodată acele eşecuri, că s-ar fi descurcat mai bine în astfel de situaţii.

3. Alteori se victimizează, exagerează amplitudinea eşecului, toţi din jutul lui sunt buni, numai el nu este. În spatele acestei atitudini se ascunde de fapt un strigăt de ajutor şi dorinta de a fi încurajat. El aşteaptă să i se confirme că nu are dreptate, că poate fi la înălţimea celorlalţi.

4. Există situaţia când copilul nu-şi asumă nici o responsabilitate, se consideră total nevinovat. Tot ce i se întâmplă se datorează altcuiva şi nu lui. este tot o modalitate de autoapărare.

Citește și:   Educaţia prin iubire, Ross Campbel

5. O altă atitudine poate fi cea de dur. Pentru că în sinea sa se simte vulnerabil, copilul se încojoară cu un zid, bravează, vrând să dea impresia că el poate să rezolve orice, că este invincibil. Uneori în spatele acelui zid se ascunde teama de a fi respins sau amintirea neplăcută a unor eşecuri anterioare.

6. Copilul refuză sarcinile pentru că se teme de eşec, de atitudinea celor din jur faţă de el. Nu are încredere în forţele proprii, porneşte de la premiza că nu va reuşi să facă faţă situaţiei.

Uneori chiar părinţii sunt cei care prin anumite atitudini negative duc la scăderea încrederii în sine a copiluli. Astfel:

1. Părinţii au pretenţia ca tot ceea ce face copilul să fie perfect, mai ales cu referire la rezultatele şcolare. Acesta simte că atenţia acordată de părinţi este condiţionată de performanţele sale şi consideră că el este mai puţin important decât activităţile în sine.

2. Se exagerează şi atunci când i se cere copilului să facă faţă oricărei situaţii, să fie puternic, să nu-şi exprime sentimentele, să-şi camufleze slăbiciunile. Desigur, nu trebuie să-l compătimim şi să-l alintăm pentru orice mică zgârietură, dar nici să-i cerem să aibă comportarea super-eroilor din filme. Neputând să facă acest lucru îşi va pierde încrederea în sine.

3. Alteori copilului i se cere excesiv să nu deranjeze, să nu supere, să se comporte în aşa fel, încât să-i mulţumească pe alţii, indiferent de opinia lui. Cerându-i un astfel de comportament, copilul va înţelege că el nu este important, că este cu mult sub nivelul celorlalti.

Citește și:   Despre inteligenţa emoţională ( I )

4. Unii părinţi, visând numai succese pentru copiii lor, visând ca aceştia să realizeze ce ei înşişi nu au putut realiza, îi suprasolicită, nu tin seama de resursele copilului si volumul de muncă la care este supus. Intervine oboseala, stresul, inevitabil unele eşecuri urmate de reproşuri.

Este necesar să dezvoltăm încrederea în sine a copilului. Iată câteva modalită prin care îl putem ajuta pe copil să aibă încredere în el, în capacităţile sale:

Cum să dezvoltăm încrederea în sine a copilului noi, ca părinţi ( după N.A.Florea şi C.F.Surlea )
>    Ascultă întotdeauna ceea ce copilul tău are de spus.
>    Vorbeşte-i calm şi explică-i poziţia ta.
>    Acordă-i atenţie şi tratează-1 cu respect.
>    Arată-i că ai încredere în el lăsându-1 să îşi exprime propria opinie şi să aleagă.
>    Mărturiseşte-i sentimentele tale şi arată-i afecţiunea ta.
>    Petrece cât mai mult timp împreună cu el.
>    Ajută-1 să-şi găsească un talent special.
>    Încurajează-1 în dezvoltarea talentului, hobby-ului său.
>    Spune-i că eşti mândru de rezultatele sale.
>    Mulţumeşte-i şi felicită-1, chiar şi atunci când face lucruri obişnuite.
>    Fă-1 să se simtă valoros şi iubit fără a condiţiona acest lucru de performanţele sale şcolare.
>    Discuta cu copilul despre ceea ce se întâmplă în viaţa lui.
>    Fă-1 să se simtă special folosind orice prilej în acest sens.
>    Încurajează-1, remarcând îmbunătăţirile făcute de el.

Dezvoltând la copil încrederea în sine îi dezvoltăm capacitatea de a se autoaprecia corect şi de a avea încredere în potenţialul său. Treptat, copilul va dobândi un mod de a simţi şi a gândi despre calităţile şi defectele sale, formându-şi imaginea de sine.

Lasa un comentariu