Copilul crescut de un singur părinte şi relaţia între educaţie, stima de sine şi comportament
Copil înseamnă orice persoana din lume în vârstă de pâna la 18 ani.
Ataşamentul între copil şi părinte se construieşte gradat, dar pare să apară complet la vârsta de aproximativ şapte luni. Prin procesul de interacţiune cu părinţii, ataşamentul se construieşte treptat prin diferite căi. Copilul se naşte pregătit sa reacţioneze într-o anumită manieră faţă de părinţi şi, la rândul lor, părinţii se comportă şi ei într-un anumit mod cu copilul. Treptat interacţiunea se dezvoltă, copilul şi părinţii se acomodează şi, astfel, se formează relaţia de ataşament între ei. Înainte de aceasta, copilul nu pare să se tulbure în mod deosebit dacă este separat de părinţii săi, dar după aceasta el va plânge sau va afişa diferite simptome de suferinţă.
Familia reprezintă una din cele mai vechi forme de asociere umană, o instituţie stabilă cu rosturi fundamentale pentru indivizi şi societate. Ea se regăseşte la toate popoarele şi toate comunităţile şi în mod obişnuit a fost definită ca fiind un grup de persoane ce sunt unite prin actul căsătoriei sau rudenie, duc o viaţă comună bazată pe sentimente, aspiraţii şi interese comune.
Murdok definea familia ca fiind ”grupul social ai carei membri sunt legaţi prin raporturi de vârstaă, căsătorie sau adopţie şi care trăiesc împreună, cooperează sub aspect economic şi au grijă de copii.”
Societatea contemporană se confruntă cu o problematică nouă în ceea ce priveşte viaţa de familie, noile forme de constituire şi de organizare a cuplurilor. Odată cu schimbările care s-au produs în plan economic, cultural şi educational, s-au diversificat şi opţiunile populaţiei. Schimbările profunde din societate au avut un impact deosebit asupra structurii şi funcţiilor familiei. Din această cauză, chiar şi termenul de familie a devenit ambiguu, el tinde sa acopere realităţi semnificativ diferite de cele caracteristice societăţii tradiţionale. Au aparut astfel, noi tipuri de familie ce se doresc a fi modele alternative ale familiei clasice:
- cupluri consensuale
- cupluri fără descendenţi
- familii monoparentale(materne sau paterne)
- persoane divorţate cu sau fără descendenţi
- persoane văduve
- persoane celibatare
- mame-fete (mame celibatare)
A. Tofler menţionează că în SUA, numărul familiilor monoparentale este foarte mare (unul din şapte copii este crescut de un singur părinte, iar în mediile urbane, proporţia este de unul la patru incluzând şi copii nelegitimi, copii adoptaţi de femei singure sau chiar de bărbaţi singuri).
În cadrul familiei monoparentale, oricare ar fi parintele singur (mama sau tata), acesta va trebui să se adapteze unui anumit stil de viaţă ce comportă mai multe solicitări şi un alt mod de interacţiune în vederea reacomodării şi reconsolidării familiei atât în plan intrafamilial cât şi societal.
Familiile monoparentale antreneazaă un sistem specific de acţiune şi comunicare, bazat pe anumite priorităţi, practici şi valori. În cadrul lor se produc perturbări de rol, anumite functţii se pot diminua sau dimpotrivă, are loc o potenţare a acestora. Apar de asemenea şi dificultăţi de ordin material prin insuficienţa veniturilor ce se repercutează asupra satisfacerii în mai mică măsură a unor nevoi. Perturbări apar şi în plan biologic prin confruntarea cu probleme legate de sexualitate. În plan afectiv, consecinţele pot fi, uneori de-a dreptul dramatice atât pentru părinte ce se simte frustrat de dragostea împărtăşită cu partenerul cât şi pentru copilul ce nu mai poate beneficia de suportul emoţional al parintelui absent. Disfuncţionalităţi apar şi în sfera comunicării şi a sociabilităţii în urma complexelor de inferioritate pe care copii le resimt în comparaţie cu copii ce provin din familiile bine structurate având de suferit mai târziu chiar inserţia lor socială. În plan educativ apar carenţe la o parte din aceşti copii atât din cauza că părintele singur este prea ocupat şi nu mai are timp suficient pentru comunicare şi control al copilului, acesta intrând în diferite anturaje cât şi din cauza identificării copilului cu modele negative în absenţa unui model parental ferm. Caracterul fiinţei umane se formează pe parcursul vieţii, nu este un dat, de aceea este bine de ştiut că atunci când într-o familie lipseşte un partener, pentru a suplini absenţa acestuia, părintele ar putea alege pentru copilul său un model pozitiv şi prin observaţie, interacţiune şi învătare, copilul s-ar putea modela prin internalizarea şi reproducerea comportamentelor acceptate şi valorizate de societate.
Imaginea de sine si Stima de sine sunt procese complexe şi implică mai multe dimensiuni. În cadrul imaginii de sine, facem distincţia între Eul (sinele) real, Eul (sinele) viitor si Eul (sinele) ideal.
Eul real este rezultatul experienţelor noastre, cadrului social şi cultural în care trăim. Eul real cuprinde:
Eul fizic care structurează dezvoltarea, încorporarea şi acceptarea propriei personalităţi. Imaginea corporală structurează gradul în care te simtţi confortabil în corpul tău şi cu corpul tău.
Eul cognitiv se referă la modul în care sinele receptează şi structurează informaţiile despre sine şi lume, aici este inclusă şi memoria autobiografică.
Eul emoţional (Eul intim) sintetizează totalitatea sentimentelor şi emoţiilor faţă de sine, lume şi viitor.
Eul social (Eul interpersonal) este acea dimensiune a personalităţii pe care suntem dispuşi s-o expunem lumii (“vitrina persoanei”).
Eul spiritual reflectă valorile şi jaloanele existenţiale ale unei persoane.
Eul viitor (Eul posibil) vizează modul în care persoana işi percepe potenţialul de dezvoltare personală şi se proiectează în viitor. Eul viitor încorporează repertoriul aspiraţiilor, motivaţiilor şi scopurilor de durată medie şi lungă. Importanta Eului de viitor în structura personalităţii, subliniază rolulul familiei şi al şcolii în dezvoltarea la copii a atitudinii optimiste faţă de propria persoană şi faţă de lume. Optimismul este energizant, directiv şi constructiv, dă un sens şi scop vieţii. Pesimismul are un efect inhibitiv, blocant, evitativ şi distructiv şi poate determina starea de alienare.
Eul ideal este cea ce ne-am dori sa fim, dar în acelaşi timp suntem conştienţi ca nu avem resurse reale să ajungem. El poate fi atins, pentru aceasta ne mobilizăm şi luptăm. Diferenţa dintre Eul ideal şi Eul viitor este aceea ca cel din urmă conţine elemente realiste şi prin urmare este realizabil. Eul Ideal are un rol pozitiv prin jalonarea traiectoriei Eului viitor şi nu se interpune ca o finalitate dorită.
Stima de sine se află în strânsă legătură cu imaginea de sine. Stima de sine reprezintă o dimensiune fundamentala pentru fiinţa umană, indifernt că ne referim la copil, adult sau vârstnic, indiferent de cultura, interese, personalitate, staut social, abilităţi. Stima de sine se referă la modul în care ne evaluăm pe noi înşine, cât de buni ne considerăm comparativ cu propriile expectanţe sau cu alţii. Ea este dimensiunea evaluativă şi afectivă a imaginii de sine.
Stima de sine pozitivă este sentimentul de autoapreciere şi încredere în forţele proprii. Copii cu stima de sine joasă se simt nevaloroşi şi au frecvente trăiri emoţionale negative, cauzate de cele mai multe ori de trăirea unor experienţe negative. Adulţilor le revine obligaţia de a identifica cauzele stimei de sine reduse şi de a-i dezvolta copilului abilităţi de a-şi modifica atitudinile negative faţă de sine. Adeseori copilul se gândeşte ca “nu este bun de nimic, că este un prost, ca pe el nu-l iubeşte nimeni, că este urât”. Pentru a se simţi fiinţe umane valoroase, este necesr ca ei să fie ajutaţi de adulţi: părinţi, educatori, consilieri, psihologi.
Psihologul american Carl Rogers intervenea în psihoterapie prin iubirea necondiţionată a fiinţei umane. Ea este iubită chiar şi atunci când greşeşte şi este ajutată să se înţeleagă şi să depăşească eşecurile prin shimbarea strategiei de soluţionare a problemei. Experienţele din timpul copilăriei au rol esenţial în dezvoltarea imaginii de sine care se formează pe parcursul vieţii din experienţele şi acţiunile la care participă finţa umană, încă de la naşterea sa.
Dacă părintii i-ar întelege pe copii, aceştia, ar găsi singuri soluţia. Uneori împrejurările de viaţă nu sunt prea generoase cu copiii şi ei suferă din cauza absenţei de identificare cu modelul parental şi a absenţei suportului emoţional şi instrumental. Familia este aceea care ar trebui să ofere tinerelor mlădiţe bogăţia resurselor identitare, dar nu aşa se întâmplă şi în cazul familiilor monoparentale.
Ce ar trebui sa ştim atunci cand un copil dezvoltă o reacţie neaşteptată sau un simptom?
Cu siguranţă, în spatele unei reaccţi sau simptom se ascunde ceva şi nu întotdeuna putem descifra despre ce anume ne vorbeşte comportamentul copilului. Dacă părinţii nu pot înţelege, nici copilul nu se înţelege tocmai pentru ca părintele nu-l întelege, dar întodeauna există un motiv şi este firesc să încercăm să-l aflăm. Sub orice reactie, sub orice simptom se ascunde o intenţie, numai că simptomul este asemenea unei metafore ce ascunde un sens mai profund, care se doreste a fi cercetat, aprofundat, descoperit, decriptat.
Studiu de caz: M, elev, 14 ani. A fost adus de tată în cabinetul de consiliere în momentul în care situaţia la învăţătură a devenit critică şi copilul fura în mod sistematic de la bunică, colegi şi părinte. Mama a plecat pentru a lucra în străinătate şi s-a divorţat de tatăl copilului, aceasta a intrat într-o relaţie de concubinaj cu un alt bărbat. În această perioadă nu a mai menţinut legătura cu fiul ei, nu i-a oferit suportul emotional şi financiar, copilul rămânând în grija bunicii pe linia tatălui. Tata se ocupă de băiat atât cât îi permite timpul între douaă voaiaje. Băiatul a luat ca model un coleg mai mare din anturajul său. El şi-a motivat comportamentul de furt prin insuficienţa banilor de a-şi cumpăra de la chioşcul şcolii sucul şi cornul de fiecare zi , iar absenţa motivaţiei pentru învăţătură a fost pusă pe seama suferinţei cauzate de divoţtul părinţilor. În urma consilierii, băiatul şi-a reluat activitatea la învăţătură obţinând rezultate mai bune şi nu a mai furat. El şi-a conştientizat comportamentul deviant şi a internalizat noi reguli şi valori sociomorale. În prezent, lucrăm la consolidarea noilor achizitii.