Inregistrare

Inregistrati-va pentru a beneficia de cunostintele comunitatii, a pune intrebari sau a a raspunde la intrebarilor celorlalti.

Suntem o comunitate care incurajeaza educatia si in care se intalnesc know-how-ul si experienta cu perspective inovative de abordare a problemelor.

Login

Autentificati-va pentru a pune intrebari, a raspunde la intrebarilor celorlalti sau pentru a va conecta cu prietenii.

Resetare parola

V-ati uitat parola ? Introduceti adresa de email si veti primi o noua parola.

Please briefly explain why you feel this question should be reported.

Va rugam explicate, pe scurt, de ce credeti ca aceasta intrebare trebuie raportata.

Motivul pentru care raportezi utilizatorul.

Copilul agresor, de Irina Petrea

Copilul agresor, de Irina Petrea
Copilul-agresorViolenţa este agresiunea comisă de o persoană sau mai multe (agresorul) împotriva unei alte persoane (victima) în scopul terorizării, umilirii, înfrângerii voinţei şi supunerii sale totale. Violenţa poate fi fizică (bătaie, lovire, îmbrâncire, rănire etc.), verbală (injurii, jigniri, reproşuri, urlete etc) sexuală, psihică/emoţională (critică ofensatoare, vânarea greşelilor, umilire sistematică, telefoane şi mesaje de ameninţare, urmărire, izolare, control excesiv, ameninţări, defăimare, ironie muşcătoare, sarcasm, maliţiozitate, şantaj emoţional).

Agresiunea, indiferent de formă, afectează climatul de la clasă, din  şcoală şi perturbă întreg procesul de învăţământ.
Oricare ar fi tipul de agresiune pe care îl comite, obiectivul agresorului este de a-şi exercita controlul, puterea asupra victimei (şi, prin puterea exemplului, şi asupra celorlalţi din grup, mai puţin vulnerabili decât victima), să fie în centrul atenţiei, să capete notorietate şi, adesea, identitate şi recunoaştere (pe care nu ştie să le obăină altfel). De multe ori se întâmplă ca agresorul să fie, la rândul lui, o victimă a agresiunii exercitate de părinăi, familie, copii mai mari, profesori asupra lui, să sufere de o afecţiune psihică.
Oricare ar fi tipul de agresiune la care este supusă, victima se va simţi mereu ameninţată, izolată, neputincioasă, înfricoşată, vinovată de ceea ce i se întâmplă.

Agresorii-copii sunt, în general, mai mari şi pot fi atât fete, cât şi băieţi. Au abilităţi sociale reduse, empatie scăzută (sau inexistentă), o slabă conştiinţă de sine, capacitate redusă de gestionare a emoţiilor, complexe, sunt lipsiţi de competenţe, rol şi status, au o părere proastă despre ei. Se simt bine numai atunci când îşi exercită puterea de control asupra victimei. Sunt laşi şi nu îşi lansează atacurile asupra indivizilor pe care îi percep ca fiind puternici, înconjuraţi de prieteni (pe aceştia încearcă să-i manipuleze prin linguşire şi mici servicii), ci asupra celor mai slabi decât ei. Cu cât victima le face mai mult pe plac, se arată mai supusă, mai înfrântă, cu atât agresorii îşi vor exercita mai des şi mai violent controlul asupra ei. Rezistenţa îl enervează pe agresor, dar îl şi descumpăneşte. Se înconjoară adesea de o gaşcă de inşi care se tem de el, dar s-au aliat cu el ca să nu-i cadă victime şi să se bucure de putere.

Citește și:   Nu-i greu sa sadesti un pom, mai greu e sa cresti un om

De multe ori, părinţilor le vine foarte greu să creadă că micuţul lor se transformă la şcoală în teroristul de serviciu: insultă, batjocoreşte, şicanează, ameninţă, minte, manipulează copii şi cadre didactice, distruge lucrurile altor copii, vandalizează, bate, scuipă, bruschează, răspândeşte minciuni şi zvonuri maliţioase şi denigratoare la adresa altor copii, trimite mesaje şi dă telefoane de intimidare, jignitoare, uneori cu caracter rasist, fumează, consumă alcool şi forţează alţi colegi să facă la fel. Ceea ce trebuie să ştie ei este că, adesea, micul terorist este Dr. Jekyll şi Mr. Hyde: amabilitatea, politieţea şi drăgălăşenia sunt doar o mască sub care se ascunde adevărata sa personalitate – agresivă, malişioasă, manipulatoare, antisocială.
Alţi copii sunt agresivi şi acasă, şi la şcoală.
Ce anume îl determină pe copil să agreseze alţi copii?
• Este sau a fost supus repetat agresiunii.
• Are o relaţie disfuncţională cu tatăl/ mama sau ambii părinţi.
• Este victima abuzului sexual.
• Provine dintr-o familie dezorganizată, disfuncţională, marcată de violenţă domestică.
• Părinţii au divorţat.
• Tatăl/mama sau ambii părinți sunt plecați de acasă și copilul este nesupravegheat sau e neglijat ori abuzat de cei în grija cărora a fost lăsat.
• Este oaia neagră din familia lui şi ţapul ispăşitor.
• Are probleme în exprimarea verbală.
• Este martor, victimă sau complice la acte de cruzime, de sadism înfăptuite de alţii din jurul lui.
• A suferit o pierdere, traumatism, o schimbare majoră în viaţă.
• Este discriminat, izolat la şcoală, nepopular printre ceilalţi copii, i se face atmosferă proastă.
• Este umilit în mod frecvent de cadrele didactice.
• Este prea răsfăţat în familie, obişnuit să dea ordine.
• Este antrenat să fie violent, să bată, să lovească, să-şi impună punctul de vedere în forţă, părinţii neînţelegând  diferenţa dintre autoapărare şi comportament violent,
• Are afecţiuni de natură psihică.

Citește și:   Primul copil este mai inteligent?

Ce să facem dacă copilul nostru e agresor?

• Discutaţi cu el să vă dăţi seama ce simte, ce nevoi nesatisfăcute are, cu ce probleme se confruntă.
• Discutaţi cu cadrele didactice. Luaţi imediat legătura cu şcoala şi manifestaţi-vă disponibilitatea de a coopera.
• Consiliere&terapie. Apelaţi la un adult sau la un frate/soră mai mare în care copilul are încredere dacă nu vă permiteţi un consiler/psiholog/terapeut. Un alt adult de încredere sau un frate/o soră mai mare cu care copilul are o relaţie bună, l-ar putea ajuta să îşi deschidă sufletul.
• Acordaţi-i atenţie, afecţiune, apreciere. Deseori, agresivitatea este doar un mod disperat prin care copilul ne atrage atenţia asupra nevoii sale acute de a primi atenţie, afecţiune şi apreciere.
• Nu încercaţi să-l pedepsiţi abuziv, cu bătaia, umilindu-l, jignindu-l – nu veţi face decât să-i realimentaţi sursa agresivităţii.
Atenţie! Copilul-agresor poate să fie expert în manipulare, vă poate păcăli şi, adesea, are dificultăţi în a-şi verbaliza şi controla emoţiile, în a empatiza şi a se relaţiona cu cei din jur. Masca de amabilitate şi bunăvoinţă îi cade ori de câte ori nu i se face pe plac, nu i se dă satisfacţie.

(extras din cartea Şi tu poţi fi Supernanny – cu copilul la şcoală de Irina Petrea)

Lasa un comentariu