Potrivit unei cercetări făcute de psihologi specializaţi în creşterea şi dezvoltarea copiilor, felul în care micuţii sunt şi se comportă în clasa a IV-a poate dezvălui cum va fi acesta în viaţa de adult.
Atunci când cercetătorii le cer copiilor de clasa a IV să spună care colegi le plac şi care nu le plac, ei pot apoi să îi încadreze în cinci categorii de copii: acceptaţi, respinşi, ignoraţi, controversaţi şi mediocri. Conform aceloraşi cercetători, grupul rămâne acelaşi pe măsură ce copilul creşte, permiţând cercetătorilor să facă predicţii destul de exacte cu felul în care se dezvoltă copiii şi ce fel de adulţi vor fi. Predicţiile spun multe despre prietenii pe care îi vor avea, dar şi despre sănătatea lor şi chiar şi cariera pe care o vor urma.
Iată categoriile în care pot fi grupaţi copiii în clasa a IV-a şi ce spune aceasta despre viitorul lor.
Copiii acceptaţi – aceastia sunt aleşi de ceilalţi atunci când li se cere să spună pe cine plac cel mai mult din clasă. Copiii care se încadrează în această categorie vor deveni nişte adulţi cu totul diferiţi. Aceştia sunt optimişti, au încredere în ei, au capacitatea de a stabili relaţii sănătoase atât la muncă şi în viaţă personală, sunt ataşaţi de prieteni şi de familie. Sunt mereu plini de viaţă şi îşi fac planuri măreţe tot timpul
Copiii respinşi – aceştia se situeaza la polul opus față de copiii acceptaţi. Aceştia sunt aleşi de ceilalţi atunci când sunt puşi să spună care este colegul pe care nu îl plac. Copiii din această categorie sunt predispuşi să fie depresivi şi anxioşi când vor deveni adulţi. Din păcate, nu vor avea cariere înfloritoare, vor câştiga puţini bani, se vor simţi tot timpul nesiguri şi nu vor putea relaţiona foarte bine cu cei din jur. Atunci când sunt respinşi copii pot reacţiona foarte urât, iar în timp îşi pot dezvolta impresia că cei din jur sunt răi cu ei chiar dacă acest lucru nu e adevărat.
Copiii igonorați – de regulă, în această categorie nu se încadrează nici cei care sunt plăcuţi de colegi, nici cei care nu sunt plăcuţi. În clasa a IV –a aceştia sunt copiii care trec neobservaţi! Pe măsură ce cresc, copiii ignoraţi vor putea ajunge să facă parte dintr-un alt grup şi se pot dovedi nişte persoane plăcute.
Copiii controversaţi – în opoziţie cu copiii neglijaţi sunt copiii controversaţi. Aceşti copii ies în evidenţă şi se fac remarcaţi de toată lumea. Cei din jur îi pot plăcea sau displăcea în egală măsură. Atunci când cresc, cei care au fost încadraţi în această categorie în copilărie, pot acum dezvolta dependenţe şi sunt mereu concentrați pe frumuseţe, putere şi bani.
Copiii mediocri – în această categorie se încadrează copiii despre care ceilalți nu au ceva special de spus, dar mulţi dintre ei ajung să facă parte dintr-unul dintre grupurile definite mai sus.
Dacă reuşeşti să îţi dai seama în ce categorie se încadrează copilul tău atunci poţi să faci schimbări, dacă este cazul. În clasa a IV –a comportamentele pot fi încă corectate, iar copilul poate să ajungă să facă parte dintr-un grup ale căror caracteristice sunt pozitive. Încearcă să te detaşezi şi să priveşti cât mai obiectiv această clasificare, pentru că dacă este cazul, acum poţi să îndrepţi lucrurile.